Jocul cu chibriturile

Indiferenta cea sublima si inaltatoare

2010-12-16T15:45:00.007+02:00

Pornind de la prelegerea foarte interesanta tinuta de prietena mea aici, am avut si eu o revelatie ( ce vrei adi, esti o adevarata muza in ale corazonului pentru mine:P) si anume ca exista un singur sentiment inaltator, sublim de-a dreptul mirobolant care nu, n-ar trebui sa dispara. Care este acesta? Ramane de vazut....

In postul ei, prietena mea vorbeste despre cum ar fi sa eradicam sentimentele din viata noastra si cat de linistiti am fi noi daca ele n-ar mai exista. Astfel, durerile provocate de golurile din stomac, dudele lacrimogene precum dorurile, jelirile si firele smulse din cap nascute dintr-o ura profunda fata de inimioarele diabetice n-ar mai exista si nu ne-ar mai da batai de cap.

Da, este adevarat. Dar cred ca exista o cale si mai usoara. Cred ca daca am mai pastra un singur sentiment in planul acesta al nostru de a scapa de restul am rezolva mult mai usor problema. Care este acesta? Simplu, INDIFERENTA.

Cineva mi-a spus la un moment dat si citez ( se pare ca avem ceva azi cu citatele :P ) „Este bine daca ma urasti cum este bine si daca ma iubesti...atata timp cat nu-ti sunt indiferent”. Pe moment, n-am prins eu prea bine ce vroia sa transmita respectiva persoana asta probabil pt ca nu-mi suna tocmai ok ideea de a ajunge sa urasc pe cineva. Insa acum m-am prins despre ce este vorba si da, am ajuns la concluzia ca asa este. Nu, nu este bine sa-i fii indiferent unei persoane.

Durerea maxima, aceea simtire sublima si mirobolanta care iti intoarce pe dos intregul sistemul si te aduce intr-o stare psihotica de dementa autodistructiva este provocata de fapt de indiferenta pe care ti-o arata cineva. Si de aici si ideea ca „Iubirea e un kkt – am incheiat citatul”

In viata fiecarui om exista un moment de „iubesti si esti iubit” dar tot suferi si asta pentru ca iti e teama ca persoana respectiva sa nu decida la un moment dat ca nu, nu mai iubeste si ii esti indiferent/a.

Si atunci cand decide, incepi sa o urasti si asta pentru ca „indiferenta” pe care ti-o arata doare al dracu de tare, te frustreaza, te face confuz/a si te copleseste. Dar asta nu inseamna ca nu o mai iubesti. Si de aici durerea si eternele intrebari intr-ale dilemelor amoroase precum faimosul „De ce?”, dar asta e cu totul alta problema si probabil o voi dezbate cu alta ocazie.

Ca atare, fratilor daca printre voi mai sunt unii mai plini de simtamante de felul lor care nu reusesc sub nicio forma sa desfiinteze cu totul sentimentele din viata lor, incercati macar sa o cultivati pe cea prezentata nitel mai sus. E mult mai sanatoasa si placuta si pe langa asta e si testata. Nu de mine, ci de cineva care a reusit performanta de a expira indiferenta si de a inspira in acelasi timp o viata total lipsita de sentimente.

Sa auzim de bine si nu uitati, cand terminati de plamadit, cultivat si crescut indiferenta asta minunata anuntati-ma si pe mine sa vin si eu sa o cumpar de la voi, ca la mine a dreacu nu vrea sa se prinda neam.

Gand de octombrie

2010-10-07T15:46:00.004+03:00

Draga Jocule cu Chibrituri,

Cand te-am deschis ultima data, m-ai intampinat cu un apus de soare. Asa mi-am dat seama ca ai stat cam mult timp singur si pustiu. Primul gand a fost sa nu ma incumet, tinand cont de faptul ca tot nu ma simt pregatita sa te incerc din nou si constat ca tie iti este bine si asa.

Manierele insa nu mi-au dat voie sa-mi duc gandul la bun sfarsit...Nu-i frumos sa intru fara sa salut plus ca m-am cam saturat sa te tot vad tolanit tantos printre ganduri estivale.

Trebuie sa intelegi ca este momentul sa revii cu picioarele pe un pamant mai rece, propice insemnelor calendaristice de acum si eu sunt aici sa-ti arat cum.

Astfel, imagineaza-ti un ceas mult prea strict in reguli, un intuneric plin de frig si ceata, un gand aiurea trezit de niste grade celsius rele si auditia unor fosnete aramii. Nu-i asa ca ratiunea iti resimte acum un cadru mai tomnatic?

Si daca asa stau lucrurile, mergi si mai departe. Strange mai tare pledul acela pe tine, pune la foc ingredientele necesare unei doze generoase de cofeina, ghemuieste-te bine intr-un colt de fereastra si rasfoieste-ti arhivele. Este vremea pentru un alt moment de analiza. Da, stiu, te-ai plictisit de atata analiza, dar pana la urma ce ai putea face cand pe fereastra ti se releva un cadru mult prea mohorat de toamna si tu refuzi cu incapatanare sa infrunti frigul?

Lunile lungi si reci se scurg incet pe postamentul calendarului si tu iti doresti atat demult sa nu uiti imaginea soarelui ce-ti mangaia tandru obrajii in urma cu ceva timp. Ai incredere insa in memoria ta, stii ca nu poti uita niciun fascicul de lumina din razele lui, chiar daca ti-ai dori lucrul acesta cu maxima intensitate...

Eu nu te mai retin. Ai de facut o analiza inutila si fara final din care o sa iesi la primavara rece si nesatisfacut si pentru asta ai nevoie de concentrare maxima. Ai grija insa sa nu uiti ca ibricul este inca pe foc si sa te infofolest bine cu pledul acela. Ti l-am schitat eu in nuante mai potrivite sezonului, ca sa fii si tu trendy.

Acum te las. Nu promit sa revin, stii doar ca urasc sa fac promisiuni si sa ma gandesc la respectarea termenilor, imi trezeste amintiri urate. Iti spun doar atat: „Succes!”, cu precizarea ca n-am sa te uit.

Semnat: autoarea

Ps: Uite si ceva drag de la mine ca sa nu ma uiti! Eu ma duc sa infrunt realitatea si faptul ca afara este chiar octombrie...din nou!

Un ceai fara insolatie va rog...sunt cam obosita!

2010-07-26T21:36:00.007+03:00

Mda...beau ceai...din nou...Se pare ca ma apuca o data la cateva luni si dubios e ca de fiecare data cand ma apuca ma gasesc intr-o situatie fara iesire si caut o situatie cu iesire....”Ceai sa fie!” De parca ceaiul ar fi raspunsul...

Azi-noapte am visat ca ma luptam cu un cutremur si cu o nava spatiala...pe care dubios dar eu o conduceam...Cu o seara inainte eram data afara...si ma plimbam cu motorul...imi tot spuneam ca eu nu suport sa merg cu o duda d-aia pe doua roti dar tot nu vroiam sa ma dau jos de pe ea. E bine ca alaltaieri ma pierdeam prin tramvaie...ma simteam mai in siguranta pe sine...Ma intreb ce drq o sa visez in seara asta?

Probabil ca o visez ca salvez lumea cu un expresor mare de cafea in mana drept arma. Nu de alta, dar la oboseala pe care o am in creieri, macar asa as sti clar ca o gura de cafea m-ar salva si pe mine...Sa extermini inamici mici si negri ce ne ataca planeta poate fi chiar obositor...

Azi am avut de-a face cu un nene insolat de trei zile. De aici probabil si aceste accese de incoerenta. Si voi avea de-a face cu insolatia lu nenea si maine. De aici probabil si accesele de incoerenta de maine...

Dar serios acum, cum o fi sa fi insolat trei zile, cu febra 40, stari de greata dar totusi cu o forta atat de...plina de forta incat sa-mi spui mie pe mess ce task as mai putea face eu in locul tau?

In fine, imi bat capul de pomana...Oricum nu merita...

Patru zile...doar patru zile si scap...desi o sa ma intorc...Doar sper ca atunci cand o sa ma intorc sa-l gasesc nu insolat, ci prajit definitiv. Daca va fi asa, promit sa fiu fata buna si sa-l inteleg de ce trage chiulul de trei zile...

V-am zis ca vreau la mare? De fapt vreau doar sa plec...oriunde vad cu ochii...undeva departe unde sa nu mai am de-a face cu ineptii de birou, vacante trecute si mustrari de constiinta...

Patru zile...doar patru zile si scap de ineptiile de birou...macar atat

Acum am terminat si ceaiul...si va spun, eu una nu i-am simtit relaxarea descrisa asa dragutz pe cutie...dar probabil ca oboseala mea e de vina...E grea de cap la ora asta si nu pricepe...la voi sigur o sa aiba efect

Ma duc sa-mi pregatesc expresorul ala...la noapte cica trebuie sa salvez lumea...sau ea pe mine?

Stiti ce, mai bine ia mai da-o incolo si de lume, sa se salveze si singura...eu maine trebuie sa ma trezesc la 5 dimineata sa acompaniez cocoshu...

Gand sonor

2010-07-10T22:12:00.000+03:00

No comment...

Astept o zi

2010-06-30T22:03:00.007+03:00

Astazi m-am luptat cu ploaia...si cu dintii...si cu informatiile. M-am trezit la 5. M-am impleticit in stiri, am baut multe cafele si am gandit aiurea...

Mi-am simtit degetele amortite de la prea mult tastat, mi-am infruntat oboseala grabind pasul atunci cand 32 mi-a transmis ca e in reparatii si m-am luat la tranta cu un cleste periculos ce ataca un dinte...

Mi-am repetat de o suta de ori in gand ca „Ai doar o zi proasta” si am mers mai departe...Mi-am inabusit pornirile literare electronice si m-am pupat pe ambii obrajori, mandra foc de maturitatea mea. Evident, ca am completat totul cu un: „ Asa si? Am fost matura...si ce drq am rezolvat?”, dar am observat ca nimeni nu reuseste sa ma inteleaga in chestia asta, ca atare ca am inlaturat repede si acest gand.

Am ascultat mult Magic Fm, m-am enervat si mi-am jurat ca prima chestie pe care am sa o fac atunci cand se va legaliza criminalitatea va fi sa-i dau foc.

Mi-am amintit intr-un final ce am visat azi-noapte...nu de alta dar ma tot chinuia de azi de dimineata si am respirat usurata. Nu, nu voi muri electrocutata si nici nu ma voi pierde intr-o cladire parasita.

Am ajuns acasa linistita si m-a izbit un miros de porumb fiert. Mi-am spus ca viata poate fi si frumoasa si mi-am pupat tatal cel harnic pentru isprava sa...M-am asezat comod la laptoc si cam atat...

Acum ma intreb ce drq imi veni sa spun toate astea?? Nu e ca si cum as fi facut ceva deosebit astazi...Doar am gandit zile incepute prost si terminate prost si zile incepute prost si terminate bine...

Probabil le astept pe cele incepute bine si terminate bine...si cu siguranta le voi intalni, daca reusesc sa ucid definitiv un gand.

Acum insa nu pot, ascult piesa asta si imi place...e ratacita ca si mine.

Nu stiu...gandeste si tu un cer si niste Facebook

2010-06-28T22:33:00.009+03:00

Mda...incerc de ceva vreme sa zic ceva si tot ma poticnesc...motiv pentru care nici n-am mai trecut pe aici...Nu stiu, nici acum n-am certitudinea clara ca vreau sa transmit ceva, dar asta si probabil pentru ca nu exista nimic clar in capul meu.

Ma incearca insa un sentiment cum ca as lasa pe cineva de izbeliste si de aici si compasiunea. Pana la urma, eu te-am creat, eu te-am gandit si eu te-am pus pe foaie. N-are sens sa te parasesc acum, doar pentru simplu fapt ca scopul meu nu mai e acelasi. Ca atare, m-am hotarat sa te mai astern nitel...ca sa nu te simti neglijat. Despre ce sa-ti povestesc in seara asta? Nu stiu...gandeste-te si tu la un cer si niste facebook.

In ultimul timp privesc foarte mult cerul...cred ca este unul dintre putinele lucruri care ma mai linistesc pe deplin...Masor pasii si privesc cerul, ascult muzica si ma uit la nori cum se deplaseaza pe sine...trag din tigara si imi ridic privirea sprijinita de fereastra, uitandu-ma tot la ei...Niciodata nu sunt la fel si niciodata nu-mi transmit acelasi mesaj...Azi rad, maine plang, cand te mangaie, cand se incrunta...traiesc ca si mine si iti dau voie sa visezi...la fel cum fac si eu...

De vreo doi ani de zile tot visez. O tin intr-un vis continuu pe care nici eu nu-l mai pricep. Si la ce concluzie am ajuns? Ca nu ma mai pot pune cu Facebook-ul.

Povestea cu Facebook-ul e simpla. Te conectezi printr-un invite aiurea si brusc esti conectat cu toate cunostintele si necunostintele tale de cand te-ai nascut si pana in prezent. Astfel afli ca Maricica s-a maritat cu dracica si acum e fericita crescand trei plozi. Ca Floricica, colega de banca cu Vasilica are Dreptul la degetul ei mic si ca Saftica isi trateaza sinusurile cu aerosolii veniti tocmai de pe malurile Adriaticii.

Facebook-ul e plin de litere alfabetice stampilate cu instantanee onorifice de nunta, botez, cariere si alte cele.

Iar, in astfel de momente, frumos ar fi sa te ia invidia si sa te intarate si pe tine la mai mult...dar nu, mai trist e ca te apuca introspectia, analiza sinelui si alte dude d-astea de care chiar n-aveai nevoie in seara asta...

Astfel, incerci sa-ti spui:„I`m happy when everybody is happy”...Dar cum ai mai putea fi tu happy cand zi de zi te intrebi ce drq ai facut tu ca sa fii happy?? Tu, in ultimii doi ani de zile, cu ce poze te-ai putea prezenta la nenea Facebook ca sa te poata accepta si pe tine in randul celor happy??

Se zice ca atunci cand ai un vis...cand ai un scop bine determinat, trebuie sa te lupti temeinic pentru a ti-l indeplini...Ei bine eu m-am cam luptat..cam prea mult as putea spune si unde am ajuns? Va spun eu: la nimic...Si nu ca m-ar deranja, deh, deceptii mai traieste omul, la tot pasul le intalnesti...Insa, cand se intind deja pe ani de zile, ajungi sa te intrebi daca chiar a meritat atata timp pierdut?

Iar aceasta intrebare este chiar chinuitoare, mai ales atunci cand faptele iti dovedesc contrariul si iti spun ca nu, chiar nu a meritat.

Toata lumea are vise si toata lumea incearca realizari, fie ele mari sau mici. Important este sa nu le lasi umbrite de o umbra caci poti realiza intr-un final ca nici infuzia de sunatoare nu le mai poate scoate la lumina.

Cucuie...covrigi si cuvinte de prisos

2010-06-01T21:39:00.006+03:00

Mda...ma seaca foarte tare atunci cand incerc ceva si observ ca de pomana...cand ma chinui ca intr-un final sa constat ca n-am de ce. Urasc sa fac lucrurile in van si mai ales urasc sa descopar ca au fost facute in van si trebuie sa o iau de la capat...iar...

Nu pricep de ce drq ma entuziasmez atat de ceva ca oricum nu primesc nicio recompensa la final pentru entuziasmul meu...E ca si cum ai fi amagit ca primesti o prajitura atunci cand iti scrii constincios tema si ti se arunca in fata un covrig. „Ia cu covrigii fato ca pana la urma sunt si astia buni...pe timp de criza, n-ai ce-i face?”

Si se pare ca sunt...sau cel putin asa trebuie sa fie pentru mine...n-am eu fata de prajituri...pai ce drq, n-am priceput inca ca astea au colesterol si nu fac bine la sanatate??

„Suntem innebuniti dupa cum scrii tu...personal imi place de mor cum le gandesti...domle, ai talent, ai un stil, pui pasiune si bla bla bla”. Mda, deci cica le am...si ati crede ca m-a ajutat vreodata chestia asta la ceva!! Nu, niciodata...de fapt de fiecare data cand am avut nevoie de cuvinte, in scopuri propri, tot timpul acestea au fost impotriva mea. Daca a fost o data in care mi-a pasat cu adevart ce exprim si ce dracu transmit, cuvintele mele s-au revoltat si au facut misto de mine. Deci ce nevoie as avea de ele??? La ce dracu sunt bune cuvintele, cand toti se lovesc de fapte?

Mi s-a spus sa lucrez cu cuvintele dar nu mi s-a precizat si ca faptele mi le ucid cu atata nonsalanta si sadism...

„Sa n-ai impresia ca primesti mai mult. Ce, acu oi vrea sa fii promovata, te pomenesti? Pai ce-ti veni, ca doar noua ne convii asa...zbata-te, chinuie-te, stoarce-ti neuronii pe teme cretine pana mori acolo pe tastatura...Ce n-ai inteles? Noi avem nevoie de content...de sclavi pe plantatie...nu de tampiti pe post de sefi...locurile astea au fost ocupate demult draga mea si oricum tu nu ai stofa de asa ceva. Nu te-ai prins inca?”

Da, deci nu, se pare ca eu chiar n-am stofa si ar trebui sa ma impac odata cu ideea asta. Si probabil ca asta am sa si fac. Am obosit oricum. Si ce e mai nasol este ca am obosit psihic...am depasit granita fizicului...si pur si simplu nu-mi mai pasa. I really dont give fuck about anything...M-au dezamagit prea multe chestii in ultimul timp ca sa-mi mai bat capul. N-are sens...nimic nu are de altfel. Si nu-mi pasa de ceea ce o sa zica restul...oricum se pare ca sunt mult prea naiva pentru timpurile astea. Nu ma incadrez in profil, n-am stofa, n-am buzele lipite de un posterior si je me jure ca nici nu o sa am vreodata atata timp cand inca ma mai risc sa-mi folosesc neuronii pe cateva cuvinte...Si da, probabil maine voi fi mai optimista ca doar deh nimanui nu-i place sa vada o fata trista si da probabil ca o voi lua de la capat. Dar asta nu schimba cu nimic lucrurile....

Nu inseamna ca acum nu pot sa fiu doar pesimista si sa-mi bag picioru...in tot si toate. Sa vedem daca asa mai am parte de lucruri bune. Mi-am tot zis in ultimul timp ca daca am numai ganduri negative, invoc karmele de gen si nu rezolv nimic...Am incercat si invers...De pomana...un blank total si nimic mai mult

Acu m-am suparat...si m-am decis sa optez numai pentru negru. Sa vedem ce s-o intampla. Probabil ca nimic sau cel putin nimic mai mult decat un alt cucui de la un alt prag moral ce va simti nevoia sa ma izbeasca din plin de realitate...Dar nu e nicio problema. Deja fruntea mea e tasata de la atatea cucuie si e pregatita sa mai incaseze.

Acum, ma duc sa-mi mai iau o bucatica de Kandia...pana la urma cine are nevoie de prajituri cand eu am frigiderul plin cu ciocolata neagra?...Ma intreb doar daca ciocolata mea cea neagra merge cu covrigii aia pe care mi i-au impus niste funduri ce se misca lasciv pe coridor...Vom vedea si vom trai cucuiul la intensitate maxima, promit!

O poveste pentru un somn placut

2010-05-26T23:03:00.004+03:00

Sa ma sui in troleu...sa vad pasii cum curg unul dupa altul, sa aud in urechi o piesa cu un mesaj increzator si sa trag dintr-o tigara ce nu-si gaseste locul intr-o mana ce tremura necontrolat.

Sa vad cladirea, privirile si amintirile ce se creioneaza pe asfalt. Sa zambesc frumos chelnerilor, sa ma incurc in scari si sa mi se taie respiratia langa o masa...

Sa spun ca imi e frig pentru a-mi justifica tremuratul, sa deschid o conversatie de curtoazie, sa zambesc des si sa privesc atent...

Sa ma pierd in detalii si sa nu stiu de ce...sa uit de timp, locatie si scopuri gandite de acasa si sa dau prea mult din casa...

Sa ma inec intr-un fum de tigara expirat in exces...sa ma ridic de la masa cu un zambet tamp...si sa ma indrept spre iesire....

Sa simt ca stau undeva la subsol...si sa-mi placa...Sa fac cunostinta cu un motor puternic...si sa ma frustreze o intersectie ce se loveste de un bloc...

Sa inchid o portiera si sa uit...

Sa ma uit la o luna aproape plina si sa-mi amintesc....Sa ascult o piesa ce-mi deseneaza o personalitate si sa privesc ceasul...

V-am spus ca e tarziu? Sa va spun o poveste pentru un somn placut? Incepe cam asa...

Sa ma sui intr-un troleu si sa vad pasii cum curg...

Asculta mai multe audio Muzica

Astazi, undeva intre universitate si unirii, m-am regasit

2010-05-24T21:31:00.008+03:00

Astazi am simtit nevoia sa ma plimb fara scop si fara tinta...Astfel a venit gorjului...politehnica...universitate, unirii si intr-un final troleul...Cred ca a fost cel mai lung drum de-al meu din militari pana in berceni. Drum pe care de altfel, il fac destul de repede in doar 40 minute.

Acum insa aveam nevoie de aer...de soare...de un drum fara tinta. Si nu vreti sa stiti cat de bine iti poate face o plimbare fara un scop precis. Pur si simplu sa mergi...inainte si numai inainte fara sa te uiti inapoi. Sa intalnesti locuri care iti trazesc amintiri si sa intrezaresti personaje noi pe stradute gandite de tine in cu totul alt mod cu ceva timp in urma.

Si cred ca fiecare centrimetru de asfalt intalnit azi in drum mi-a trezit amintiri...sa fi fost probabil si doar o consecinta logica a faptului ca locuiesc de atata timp in Bucuresti...

Nu stiu... cert este insa ca astazi, pentru prima oara dupa atat de mult timp, am putut sa vad drumul Lipscanilor fara sa simt un gol in stomac si sa gandesc statuia lui Mihai Viteazu de la universitate fara sa ma doara imaginea altcuiva stand pe banca din fata, fara costum si fara un zambet cald de data aceasta.

Sa fi fost de la soare...de la timpul cald si primitor de pe alei...sau de la sticla de cola din mana mea si tigara fumata triumfator...nu stiu...Fapt e ca de data asta am zambit mergand aiurea pe strazi...si fara muzica. Castile mele au fost rapite cu ceva timp in urma si acum salasluiesc incurcate undeva pe taramuri necunoscute lor.

Iar, pe drumul meu am vazut foarte multi indragostiti...atat de multi incat in mod normal pana acum as fi strigat in gura mare: Get a fuckin room or somethnig...orice numai incetati drq odata!!!"...Acum insa, nu cereau mustruluiala, ci mai degraba admiratie. Erau fericiti, indragostiti si veseli si vroiau sa fie aclamati. Si asta am facut si eu. Le-am zambit, i-am aplaudat si am pus stop in imaginatie celebrei fraze: „Blaaa..., oare ei nu s-au prins pana acum ca nimic nu e durata si ca la un moment dat totul se termina, unul pleaca, altul sufera si asa mai departe?...Niste naivi, ar trebui sa-si cruteze de pe acum suferinta pana nu va fi prea tarziu!” Am preferat sa zic in schimb: „Bucurati-va de orice moment si traiti clipa la intensitate maxima...chiar merita, indiferent de ce vine dupa”

De ce toate astea? Nu stiu...probabil pentru ca astazi am fost doar fericita...fericita si vesela dupa atat de mult timp. Motivul fericirii mele inca nu-l stiu...probabil pentru ca am gasit un raspuns pe care il cautam demult...sau poate pentru ca cineva mi-a dat o palma zdravana de trezire exact atunci cand o luasem razna. Nu stiu...cert este ca imi e bine si ma bucur atat de mult pentru starea asta. O cautam de atata timp si chiar nu credeam ca am sa o mai recuperez vreodata...

Acum am impresia ca pot face orice, ca pot fi eu insami fara sa ma mai simt prost sau penibil...fara sa-mi mai pese si fara sa ma mai doara.

Da, am gresit si da am facut multe tampenii...insa, desi stiu ca nimic nu mai poate fi indreptat, tot pot sa ma bucur pentru ce a fost. Nu judec si asta pentru ca si daca face-o, tot n-as schimba faptele...Iar, cand vine vorba de critici, de acum incolo prefer sa le las pe mana celorlalti...or sa stie ei ce sa faca cu ele.

Eu, astazi, undeva intre universitate si unirii, m-am regasit...si a fost atat de placut...

Scrisoare catre "De ce?"

2010-05-22T20:41:00.006+03:00

Da, deci „De ce?” a fost colegul meu de camera mult timp...Am petrecut atatea clipe frumoase impreuna, ne-am trezit impreuna, am muncit impreuna si am adormit imbratisati.

Practic traiam amandoi intr-un soi de: „De ce?” spus dimineata, un alt „De ce?” , „De ce?” gandit la pranz si un cumul de „De ce?"-uri, inainte de culcare...Ce vreti seara lucrurile se mai intensifica, pasiunea creste, alea alea.

Astazi insa m-a anuntat ca pleaca...Cica a gasit pe una care trece printr-o drama mai mare decat a mea si il invoca cam des. Pana la urma il inteleg, a asurzit saracu sa o tot o auda p-aia cum il striga pe nume si s-a dus sa vada care-i treaba...

Deci „De ce?”-ul meu a plecat. Si ce sa zic...ma cam incearca un sentiment de nostalgie...

Mai stii draga cand iti strigam numele de 70 de ori intr-o singura ora...disperata ca nu raspunzi si tu mi-ai spus sa tac, ca incerci si tu sa dormi? Mi-ai recomandat frumusel un somnifer si te-ai intors linistit pe partea ailalta tragandu-ti plapuma in cap...Sau atunci cand aveai tu chef de joaca si nu ma lasai nici sa respir. Eu ti-am spus ca sa ma tii treaza pana la 5 dimineata nu e o idee tocmai buna si nici sa-mi provoci noduri in gat. Dar tu nimic. Erai pornit pe harjoneala. Am fumat 20 de tigari din cauza ta in noaptea aia. Si cand iti ziceam eu ca in ritmul asta la 30 ani mor, tu radeai. Erai pus pe distractie.

Am apreciat totusi posesivitatea ta. Tot timpul erai pe buzele mele...cu tine imi incepeam ziua si tot cu tine o si terminam. Clar asta inseamna ca a fost ceva intens intre noi.

Acum insa ai plecat.... zgomotos si cu verva la fel cum ai venit. Am apreciat insa cadoul pe care mi l-ai lasat la despartire. Cum de te-ai gandit tu ca eu am atractie spre bunul tau prieten, „Ei bine pentru ca asa a fost sa fie”, nu stiu, dar ai fost foarte inspirat, pe cuvant. Si sa stii ca „Ei bine pentru ca asa a fost sa fie” e foarte simpatic. Ma ajuta dimineata sa ma adun si sa-mi fac curaj sa-mi incep ziua. Imi da o bine-meritata palma peste ochi cand acestia devin aposi sau ma zdruncina din temelii atunci cand imaginatia mea o ia razna.

Cateodata insa nu sta prea bine la capitolul argumente. Adica, nu-mi ia prea mult ca sa-i daram rationamentul. E nevoie doar de o amintire sau o vorba spusa aiurea si s-a pierdut. Dar, stai linistit, il calesc eu, ca doar nu e dupa el.

Iar, in caz ca te intrebi ce mai fac... ei bine draga „De ce?”, afla ca eu sunt mai linistita si te strig pe nume mai rar. Dar nu te simtii jignit. Asta nu inseamna ca nu mai am sentimente puternice pentru tine, doar ca m-am gandit si eu sa fiu mai buna, mai isteata, rabdatoare si cu capul sus, asa cum ma vrei tu.

Acum te las, „Ei bine pentru ca asa a fost sa fie” imi cere de mancare. Sa nu uiti sa-mi scrii, sa-mi mai spui si mie cum mai e cu fata aia aflata in drame...Sper sa se invete minte odata ca niciodata nu o sa-i raspunzi atunci cand te striga pe nume.

Pupici, bye bye!

Un sut in fund cand eu insist....

2010-05-18T22:56:00.005+03:00

In ultimul timp primesc multe suturi in fund....Cred ca am o karma proasta, o aliniere nefericita de planete...nu stiu ce este, cert e ca nici eu nu m-am lamurit inca.

Fapt este ca de curand cineva m-a facut cu ou si cu otet asa ca sa ma trezeasca cica. „Domle, stiu ca-l iei ca pe un sut in cur dar tu nu intelegi, e momentul sa te trezesti...lumea se ingrijoreaza, you know??” ...Nu e ca si cum discutia respectiva nu m-ar fi demoralizat complet si nu mi-ar fi dat de inteles de fapt ca n-are sens sa-mi mai bat capul ca oricum nu mai am personalitate si stil....Nuuu, de fapt a fost doar asa un sut in fund din dragoste si nimic mai mult...

Bun si totusi daca nu mai am personalitate si stil la ce se mai agita lumea cu mine??? Ma repet...sa ma renege...e mai simplu. Deunazi vroiau sa ma inscrie intr-un program de reabilitare. Ma gandesc ca mai sanatos ar fi fost sa accept oferta aia. Nu de alta, dar macar asa ma lasau in pace. Dar nuu, vezi tu...lucrurile nu sunt asa simple pe cum ai vrea tu sa le crezi...Baga o vointa acerba si o personalitate puternica si ai sa vezi ce iese de fapt....

-Domle, ne vedem zilele astea sa remediem situatia? Nu de alta, dar trebuie sa te readuc pe calea cea dreapta ca asa nu se mai poate
Sau
-Domle, hai intr-un club, ceva....Trebuie sa te mai distrezi si tu, ce drq??Si fataaa, nu vrei sa stii ce bunaciuni sunt p-acolo!!!
Sau
-Domle, macar cinci minute cat vorbesti la telefon cu el, prefa-te. N-are sens sa faci o criza de nervi din te miri ce. Nu o sa inteleaga care e motivul tau de fapt, anyway.

Sa precizez ca in tot acest context eu nu am zis nimic de fapt??

Bla bla bla....i dont care,anyway! Nu v-ati prins inca?...Sunt o cauza pierduta. Incetati sa va mai bateti capul cu mine si implicit sa-mi mai bateti mie capul. O sa fiu in continuare aceeasi. Da, stiu nu va mai place. Vi se pare ca m-am schimbat, ca nu mai sunt aceeasi, ca sunt egoista, o umbra ce se denigreaza, decade si se pierde in detalii..

Ma repet: bla. Ce vreti, nu pot fi tot timpul la fel de atenta, serioasa si bineintetionata cum m-ati vrea voi. Mai pierd si eu din ritm din cand in cand. Iar, cand esti egoista simti nevoia si de un desincron, nu credeti?

Si ca sa nu va mai fac voua rau, nu ar fi mai bine sa ma duc undeva departe?

-Domnule, vreau si eu o cabana...undeva departe...Stiti...eu si cu mine...ne-am gandit sa ne retragem...
-Duduie, avem. Avem, nu ducem lipsa. Doar ca n-are curent si nici generator si mai greu cu conexiunea p-aici...
-Aha. Adica vreti sa-mi spuneti ca voi sta la lumina lumanarii, nu voi avea semnal la mobil si nici conexiune la internet?? Peeerfect...o iau atunci!!...Cat costa?

Asculta mai multe audio Muzica

Mi-ar fi placut sa ploua...

2010-05-17T07:15:00.003+03:00

Pana nu demult ma fascinau cei ce aveau o atata forta de auto-stapanire...Mai ales ca descopeream ca eu nu puteam sub nicio forma. Prea transparenta, imi ziceam...mult prea transparenta...asta pana azi...

Eram in scaunul din dreapta...Ne indreptam spre biliard. Tocmai ce asteptam ca cealalta echipa sa coboare si eu priveam pe geam cerul. De obicei, niciodata n-am stat sa analizez atat suprafata lui...si atunci cand o faceam, zambeam. Acum, insa brusc am vazut un nor...Mi-a atras atentia prin felul diafan de a pasi...se misca atat de usor si se indeparta cu atata usurare...desi purta in el stropi grei de ploaie. Mi s-a ingreunat privirea, gandindu-ma ca mi-ar fi placut atat de mult sa fi fost eu in locul lui. Il invidiam cu putere si ma scotea din minti faptul ca pe el nu-l obliga nimeni sa se prefaca atunci cand tot ce vroia era sa ploua.

-Ce ai?
-Nimic...Uite ce vesel e norul ala.
-Ai innebunit?? Unde dracu il vezi tu vesel?? In curand o sa ploua din cauza lui...E nervos si isi varsa nervii pe noi.
-Da, dar dupa ce va picura tot raul, va respira usurat...Va fi fericit ca s-a curatat de toata incarcatura...Uite-l ce usor se misca.
-Ce se intampla cu tine? Nu te mai recunosc...stii ca nu-mi place cand imi debitezi bazaconii...Si inceteaza sa te mai uiti in gol atat, ma sperii...
-De ce nu ploua totusi? De ce pleaca fara sa-si lase incarcatura? Cerul e gol acum... a si disparut...
-Si asta este un motiv sa plangi? Ce se intampla cu tine? Nu te mai recunosc!!!
-Nimic...ar fi fost totusi dragut sa ploua
- Acum vrei sa ploua... Serios, iti e bine?...Daca vrei sa mergem acasa, doar spune-mi!
-Nu domle, n-am nimic...ce-ti veni? Ia zi, i-ai mai sunat? Coboara azi?...Nu de alta dar avem de dat o bila si trebuie sa-i batem.

Un sarut pe obraz si cerul s-a eliberat...

Cum ziceam...ma fascineaza cei ce se prefac...Iar acum ma fascinez eu pe mine...Invat mult prea repede lucrurile care nu-mi plac...

PS: Am batut azi la biliard...si am zambit des in tot acest timp. Acum ma dor muschii fetei si privesc acelasi cer...e la fel de gol, desi ii resimt incarcatura.

-Mi-ai pasat-o mie, nu-i asa? Stai linistit ca n-am sa spun la nimeni...va fi micul nostru secret. Iar acum tu vei rade si vei pasi tantos pe intinsul cerului iar eu voi zambi des si prefacut...doar pentru tine...

Vi-l prezint pe Canuta-Om-Sucit

2010-05-11T17:14:00.002+03:00

„Vreau o inghetata...dar parca nici ciocolata nu e o varianta rea. E dulce, bogata in sortimente si da bine in orice sezon , deosebit de inghetata...care este buna doar vara. Dar parca, ciocolata are cam multe calorii. Mai mult ca sigur ca nu ma voi putea opri din mancat doar o singura tableta...voi dori mai mult si ma va coplesi sentimentul de vinovatie, dupa. Nu, nu...clar nu e o idee buna... mai bine ramanem la inghetata...ma va racori, cu riscul de a da in amigdalita...

Ma gandesc sa-mi achizitionez o masina...e practica, fiabila...ce sa mai, magnet pentru gagici. Dar parca si cu un motor mi-ar sta bine. Viteza, adrenalina... satisfactia garantata. E drept ca nu-i la fel de practica ca o masina...adica n-as putea merge cu ea pe ploaie de exemplu...Insa atunci cand conduci un motor, te trec fiori pe sira spinarii...adrenalina ti se varsa in sange...si vantul care iti mangaie tamplele, te face sa zambesti. O experienta pe care sa nu o uiti asa cu una cu doua...Dar pare totusi cam nesigura. Pana la urma, daca cad de pe ea si ma imprastii pe asfalt? Adica...acum serios vorbind: sinucigasii pe doua roti de la stirile dupa-amiezii nu ma prea conving sa o incalec si eu. Nu, nu, ramanem la masina...Dupa cum spuneam, e sigura, fiabila...cu riscul de-ai da un sut in tabla, la cati bani bag in ea...

Mi-as lua o bere...O bere, un bol mare de floricele...sa ma pot uita cu prietena, linistit la meci.. Dar parca as avea chef si de un cazinou. Ma tot gandesc la ruleta aia, simt ca in seara asta am noroc. Si cu un trabuc intre dinti si un pahar de coniac in mana, as face senzatie cu siguranta.... Dar pare totusi cam complicat...Pana la urma, unde-i spun consoartei ca ma duc?? Doar nu vreau sa creada ca sunt un vicios. Nu nu, eu sunt baiat model...cu printip...nu ma dau pe netrebuincioase d-astea...Si totusi imi tot sta gandul la numerele alea norocoase. Simt eu asa ca in seara asta as da lovitura. Dar, daca pierd? Ce ma fac atunci?? E adevarat ca umbla o vorba prin sat cum ca cine nu risca, nu castiga dar voi n-o stiti si pe aia cu „cine risca, pierde”?....Ei bine, eu o stiu...deci, clar nu...ramanem la meci. Asta e, casinoul poate sa mai astepte...pana la urma stie si el saracu ca tot omu` e depravat si sfarseste prin a-i face o vizita...”

Vi-l prezint pe Canuta-Om-Sucit...Isi tot promite sa manance o ciocolata...sa se dea cu un motor si sa joace la o amarata de ruleta. Pentru stres, agitatie si efort sustinut ii acordam maximum de puncte... si il sfatuim ca macar la 80 ani sa se riste si el cu o ciocolata. Noi promitem sa venim cu placa...nu de alta, dar cu siguranta nu va mai avea suficienti dinti in gura pentru a o mesteca.

M-au inscris intr-un program de reabilitare...

2010-05-09T23:55:00.002+03:00

In ultimul timp mi s-a spus ca fumez cam mult...si ca sunt dependenta de cofi....ca par dezorganizata si ca ignor multe lucruri importante de altfel...Se insista asupra faptului ca nu-mi pasa si ca sunt rea...

In termenii lor, se pare ca ma gandesc numai la problemele mele si ca uit de restul. Egocentrista fiind, cica nu mai vad nimic in jurul meu, lucru care ma face de altfel si lipsita de sentimente.

Mi s-a mai reprosat ca nu ma implic suficient si mi s-a semnalat si pronuntatul „ai luat-o pe aratura”.

Ei vad ca pierd din detalii si ca nu mai stiu de capul meu. Replica constanta pe care o primesc atunci cand aflu ceva ce ar fi trebuit sa stiu deja e ceva de genul: „Normal ca tu habar nu ai, ca doar tu nu traiesti in casa asta... in tara asta...in viata asta...in lumea asta”. Lucrul pe care de altfel nu am cum sa-l contrazic. Se pare ca eu chiar nu traiesc in casa asta...in viata asta...in lumea asta.

Ceea ce ma amuza cel mai tare insa, este faptul ca toti se aduna, se unesc, se ingramadesc sa-mi rezolve mie problemele. „Domle, eu zic ca fata asta chiar nu mai stie de capul ei si consider ca este momentul sa decidem noi in locul ei. Supunem la vot?” ...si se voteaza. Unde se ajunge??

Implicit la scaderea numarului de tigari fumate si la cafeaua redusa...la gandurile aliniate frumusel si instruite ca la carte. Fara inaripati care zboara liber prin vazduh si alte asemenea.

Eu le-am mai spus ca mai simplu ar fi sa ma instraineze...unde stiu ei mai bine, cu precizarea „ a se intoarce doar cand isi baga mintile in cap”...Dar se pare ca nimeni n-a vrut sa priceapa. Si nu inteleg de ce? Pana la urma e chiar simplu: dispar eu si odata cu mine si problemele pe care le cauzez eu. Deci nimeni nu iese in pierdere.

Cu toate acestea degeaba...ei chiar nu vor sa inteleaga...Se incapataneaza toti sa ma reeduce pe mine, sa ma instruiasca si sa ma readuca pe calea cea dreapta. Lucrul pe care, de altfel, il detest cel mai mult. Hmm, oare sa le spun de pe acum ca n-au nicio sansa de reusita?? Nu de alta, dar sub nicio forma incapatanarea lor nu are cum sa o intreaca pe a mea, atata vreme cat eu inca mai am ceva personalitate. Iar, cand vorbim in termeni zodiacali, sansele sunt chiar ineegale...va spun eu din experienta.

Si totusi...in toata aceasta incercare de reabilitare, eu mai am o singura intrebare: pana la urma, de unde am invatat eu sa fiu egocentrista...lipsita de sentimente, dezinteresata si rea pe alocuri? Nu de alta, dar ma gandesc ca trebuie sa fi avut un profesor al dreacu de smecher, atata vreme cat produsul a iesit atat de bun...

I know it will end...

2010-05-06T21:32:00.004+03:00

Cineva mi-a dedicat piesa asta la un moment dat...cu precizarea ca face parte din categoria: "cum sa mori incet...dar sigur". Acum o transmit si eu mai departe...cu precizarea ca macar asa nu mor singura:P

Mi s-a mai precizat si ca este indicat sa ma impac cu ideea ca trecutul meu va fi intotdeauna prezent in viitorul meu si ca...rahat, nu stiu...e prea frumoasa piesa asta ca sa mai pot gandi ceva acum....So, just enjoy the music si intelegeti voi ce vreti din ea...

Vreau sa plec...departe daca se poate

2010-04-28T13:07:00.004+03:00

Vreau sa plec...cat mai repede si cat mai departe posibil. Nu stiu unde, dar probabil ca nici nu vreau sa stiu...Trebuie doar sa fie noua locatia...Un nou vis...o alta idee.

Nu stiu de ce, dar in ultimul timp ma gandesc prea mult la calatorii. Inchid ochii si cat ai clipi ma trezesc in cu totul alta locatie. Fie ca sunt in fata calculatorului, in statie la 34, in pat sau la masa cu un suc in fata, intr-o clipa apar acele drumuri...acel soare si acele ziduri inconjurate de ape...Ma obosesc si imi iau si ultima farama de energie doar ca sa le vizualizez. Ma irita prea mult soarele de pe acele drumuri si urmele lasate de ape pe ziduri. Un sentiment total inconfortabil de altfel.

Tocmai de aceea zic: Gata, este nevoie de un nou loc. Unul necunoscut, inocent si fara trecut, cu imprejurimi nestiute si localnici straini. Fara golul lasat in urma de un zid mucegait si fara discomfortul unor ochi stransi ce nu mai suporta soarele....

Vreau sa nu ma mai cunoasca nimeni si sa nu mai cunosc pe nimeni. Sa nu trebuiasca sa vorbesc politicos atunci cand vreau doar sa tac si sa privesc zidul si sa nu mai afisez acel zambet fals atunci cand lumina soarelui ma orbeste...

Vreau doar muzica italiana pe meleaguri straine de Italia, un soare negandit in termeni englezesti si un dialect necunoscut mie care sa nu-mi mai dea voie sa interpretez. Nu mai vreau sa rulez scenarii. Am obosit si vreau doar sa stau intinsa pe o pajiste cu iarba noua, cu un vant din viitor si cu un fosnet poliglot si de neinteles. Vreau sa tac si sa uit, sa nu mai stiu si sa prevad. Sa anticipez cand iarba isi pierde culoarea si imi cere sa ma ridic si sa plec si sa nu mai simt amorteala acea apasatoare atunci cand intorc spatele si ma indepartez.

Vreau doar sa stiu ca vor mai exista si alte calatorii...locatii si noi aventuri...Sa nu mai gandesc in termeni finali si sa nu mai simt incertitudine.

Si vreau piesa asta...desi nu o inteleg. Cred ca am nevoie si de un translator...

Nu Paula draga nu poti da timpul inapoi...

2010-04-22T20:10:00.008+03:00

Ok...am auzit piesa asta de prea multe ori in ultimul timp ca sa pot sa o las sa treaca asa cu una cu doua...kiss fm, radio 21, magic fm...puii mei se pare ca toti o au. Ar trebui sa ma invat minte o data si-o data sa nu mai ascult nici radio-ul. Cred ca o simfonica m-ar prinde mai bine...

Revenind insa la piesa: clipul ar fi superb daca n-ar fi tanti Paula prin peisaj...cat despre versuri, nu spun decat atat: Nu draga mea, chiar NU POTI DA TIMPUL INAPOI si este chiar trist sa iubesti amintiri...mai ales daca vin din Venetia. Gata...acum ca am zis-o, ma simt mai bine :) Enjoy the song...it`s really a nice one if you know what it means...

Stii, e ca atunci cand...

2010-04-19T21:26:00.003+03:00

Stii...e ca atunci cand te duci prin parc toamna tarziu si vrei sa gasesti pe banca praful unei raze de soare dar dai peste o frunza ce se rupe din inchieturi...Sau ca atunci cand pasesti prin ploaie pe asfalt si te astepti sa te gadile in talpa un nisip ametit de vara, dar te lovesti de fapt de betoane...

Uneori te gandesti ca traiesti pur si simplu intre anotimpuri si nu reusesti sub nicio forma sa poposesti in vreunul. Iti treci mana prin par iritata de concluzia la care ai ajuns si-l simti cand prea lung, cand prea scurt...proportile vin si pleaca si tu nu le poti opri locului.

Te uiti atenta la reflexia din oglinda retrovizoare si vezi aceea trasatura puternica ce se zbate slabita intre cutele adanci de riduri. In momentul acela tanjesti dupa personalitatea ta de alaltaieri. Dar nimeni nu ti-o poate da...a furat-o ziua de ieri si si pe tine te tine legata ziua de azi.

Inciudata iti spui ca nimic nu s-a schimbat, dar constati cu stupoare ca trecatorii de pe langa tine nu mai sunt aceiasi. Tu te crezi la fel...dar lungimea parului te tradeaza si cutele acelea iti descriu prezentul. Atunci te cauti disperata in trecut dar observi ca si el s-a schimbat...Ploaia l-a spalat si acum asteapta sa se usuce.

Aceasta constatare te frustreaza probabil cel mai mult. Pana la urma tu unde ai fost in tot acest timp?? Te enerveaza sa stii ca trecatorii aia si-au derulatat deja toate peisajele in timp ce tu ai asteptat ca tampita sa ti se developeze proiectia aceea invechita, deja rupta de la atata rulat in gol.

Incepi sa te panichezi si decizi in graba ca este momentul sa te aliniezi si tu in rand cu trecatorii. Poate ei stiu drumul. Te chinui sa-ti reglezi mersul cu al lor, dar te incurca dezacordurile. Obosesti, constienta fiind ca nu poti tine pasul. Cu toate astea alergi ca bezmetica uitand sa mai respiri. Gandul ca ai putea ramane din nou singura simtind durerea acelei personalitati pierdute...te inlemneste pur si simplu...

Intr-un final iti pierzi suflul de tot si te supui dorintei fizice de a sta jos. Cauti o banca din parc in speranta ca va alunga oboseala...Raza de soare a apus demult si tu te asezi cu grija, de frica sa nu deranjezi frunza rupta din incheieturi... Te uiti la ea cu atentie si incepi sa o apostrofezi cu blandete: „Saraca de tine...nici tu nu stii ca azi e azi si nu alaltaieri, nu-i asa?”

Joc sotronul pe talerele unei balante

2010-03-24T16:27:00.005+02:00

Joc sotronul pe talerele unei balante. Asta fac in ultimul timp...echilibristica. Acum tzup pe un taler...mai incolo tzup pe celalalt si tot asa. In tot acest timp, strang cu putere in pumni un ciob cu colturile taioase. Ochii ii am inchisi si bratele in deriva. Ma dezechilibrez constant, cad, ma ridic dar insist sa o iau de la capat.

Mi s-a spus ca scopul jocului este sa ajung sa mentin acea balanta in linie dreapta. Nu mi s-a precizat insa si ca acest lucru echivaleaza cu a incerca sa faci racul sa mearga numai inainte si varsatorul sa verse aer in loc de apa.

Fara acest mic avertisment in prealabil, eu am zis ca merita incercat.

-Deci ce trebuie sa fac?
-Sa aduci talerele acelea la acelasi nivel dand cu ciobul in ele?
-Aa, doar atat...floare la ureche...Sa o facem, zic!

Ca la orice joc, pentru inceput a trebuit sa-mi schitez o strategie. Astfel m-am apucat sa masor, sa analizez, sa disec. Obiectul studiului? Semnele, ideile, faptele, cuvintele, concluziile.

Peste semne am trecut rapid: prea multe nu au fost, deci nu mare lucru de analizat. La idei m-am impotmolit putin. Semnele au fost de vina, daca ele nu taceau, nu-mi taceau nici ideile. Am trecut inciudata la fapte si m-am izbit de cuvinte. Aveam cuvintele dar nu se potriveau cu faptele. Am constat ca niciodata cuvintele mele nu vor descrie faptele celuilalt si niciodata faptele lui nu vor descrie cuvintele mele. Am mai studiat putin ciobul din mana. „Hmm, deci de aici sunt colturile aceala taioase?” si am continuat.

Am ajuns la concluzii. Aici am obosit: prea multe care se bat cap in cap. Nici cu biciul n-am reusit sa le cumintesc si sa le fac sa stea locului. Studiul a avut de suferit si misiunea a fost compromisa.

Scoasa din tatani m-am gandit serios sa iau la bataie faptele acelea care mi-au tulburat si concluziile. Mi-am amintit insa ca nu sunt o fire violenta si am preferat sa inchid agenda.

Acum, plictisita de o strategie ce a esuat lamentabil ma plimb ca tampita de pe un taler pe altul, sperand ca la un moment dat voi gasi punctul acela de echilibru. Si nu, nu este ca atunci cand sunt in cautarea punctului Zen. Acolo lucrurile sunt mult mai simple si mai clare si cu siguranta ar fi mai usor sa construiesc un vapor intr-o sticla decat sa aduc o adiere de echilibru in situatia de fata.

Din cand in cand, ma mai trazneste cate un gand. Daca fac racul acela sa mearga numai inainte si varsatorul sa verse numai aer, imi echilibrez si balanta aceea care deja ma ameteste? N-am de unde stii si pana nu ma lamuresc clar, mai bine inchid ochii si ma las leganata de taler...

Gandesc un prezent, privesc un trecut si ma intreb cum ar suna viitorul si da, am un ciob in mana care imi provoaca rani cu colturile lui ascutite.

Un puzzle total nesatisfacator...

2010-03-07T18:12:00.000+02:00

Intotdeauna mi-a placut sa-mi ocup timpul liber cu puzzle-uri greu de alcatuit, compuse din zeci de mii de piese. Ma intriga, ma fascineaza si ma stimuleaza. Sa gasesc combinatii posibile, mutari probabile si alipiri sigure este unul dintre hobby-urile mele preferate...

Asta pana cand cineva vine nonsalant si-mi da solutia, aratandu-mi satisfacut piesa lipsa pe care o caut eu de fapt. Atunci incep sa ma enervez. Ajung sa cred ca strategiile mele, construite cu atata migala si supuse la zeci de mii de teste au fost realmente de prisos

Cand realizezi ca si un copil de cinci ani ar gandi finalul jocului mai bine decat tine, te intrebi cum dreacu ai putut fi tu atat de proasta incat sa nu anticipezi singura miscarile??

„Daca tot vroiai sa te implici de ce nu ai facut-o de la bun inceput? Ti se pare normal sa vii acum si sa trantesti un final total plictisor de altfel? Pana la urma, daca aveam nevoie de ajutor, ti-l ceream nu? Poate ca nu vroiam sa stiu inca finalul”...

Si totusi, piesa lipsa a fost pusa, puzzle-ul a fost completat si imaginea de ansamblu a iesit la iveala. Stiu, nu e una care sa-ti placa si clar nu seamana cu cea pe care ai gandit-o tu pana nu demult. Acum, nu mai are sens sa te joci. Regulile nu mai sunt pe gustul tau si te gandesti ca este chiar patetic sa pierzi pe mutarile altuia.

-Buna ziua, as dori si eu un puzzle pentru copii cu varstele cuprinse intre 3-5 ani. Trebuie sa trec odata de pragul ala de 5 ani, dar se pare ca mai e nevoie de exercitiu. Credeti ca daca mai incerc, am sanse sa vad si eu nenorocita aia de piesa lipsa, atat de evidenta in ochii celorlalti? ...Nu de alta dar m-am cam plictisit sa fiu oarba.

Inlocuiesc un dinte...elimin o problema

2010-02-24T21:49:00.013+02:00

Astazi mi s-a spart un dinte...brusc si dintr-o data...de fapt nu tot, ci doar o bucatica mica. Dar totusi, mi s-a spart un dinte si... in socul in care ma pozitionam mi-am spus imediat: „E clar, sfarsitul imi e aproape”. Evident ca m-au apucat depresiile instant si am inceput sa-mi sun toate cunostiintele care ar putea avea si cea mai vaga legatura cu minunatul domeniu numit „Stomatologie”...Cu ce m-am ales? Pai, de la sfaturi pertinente pana la pareri hilare si absurde, am reusit sa colectez 4 idei mari si late:

1. Ori ma duc de urgenta la un stomatolog si termin odata cu prostiile;
2. Ori renunt la cofi si la cola...sure... and pigs flies;
3. Ori iau o ata si o infing o data in dintele avariat, o data intr-o clanta si trag...auch;
4. Ori, astept sa mor....doh!!

Daca as alege varianta 1 as zice ca am luat o decizie matura si m-as pupa pe ambii obrajori mandra foc de intelepciunea mea. Dar, aici am avea o problema si inca una mare: URASC DENTISTII. De altfel, cred ca acesta este si unul dintre motivele pentru care au inceput sa-mi cada...nu dentistii, ci dintii. Am avut o serie de traume in copilarie care m-au determinat sa nu mai calc vreodata cu inima impacata intr-un astfel de cabinet al torturilor. Nici vesnicul „hai pisicutza ca ma opresc eu cand zici tu Auuu” nici toate bomboanele, rasfaturile si recompensele din lume nu m-ar mai determina sa ma intorc.

Daca as alege varianta a 2-a insa, ar insemna sa-mi daram toate principiile mele cofeinologice cladite cu atata migala in timp si sa ma resetez. Ar fi trist...m-as simti nevoita sa ma iau la tranta cu subconstientul si la palme cu personalitatea. Psihicul meu s-ar deregla total si as suferi un dezechilibru metal lamentabil. M-as vedea nevoita sa vizitez un cabinet psihologic si ar fi chiar dureros pe vremurile astea de criza.

In schimb, daca as alege varianta a 3-a ar insemna sa fiu pur si simplu „retard”...si chiar daca mintea mea ar prezenta aspecte caracteristice primilor trei ani din viata, sunt absolut sigura ca maturitatea dintilor mei s-ar revolta la auzul unor asemenea vesti si durerea as resimti-o tot eu.

Insa, daca as opta pentru varianta a 4-a ar trebui ori sa-mi repar dintii undeva prin 2012 (cica atunci se intampla o chestie feng-shui in masa) ori peste 60 ani (ce vreti, mintile rebele traiesc mult) ori niciodata...testand statistica probabilitatilor absurde, o caramida mi-ar cadea in cap intre timp si as muri pe loc inainte sa apuc sa-mi repar dintii.

Si pana la urma, ce as putea alege? Binenteles ca varianta pe care o urasc cel mai mult, si anume, aceea de a ma duce intr-un final la afurisitul ala de dentist. Aici, ca o mica paranteza, tin sa mentinonez ca in cugetul meu foarte simtitor in ultimul timp de altfel, am observat ca intotdeauna cand am mai multe variante de raspuns, tind sa o aleg pe aceea care imi displace mie cel mai mult....Ca atare, cu un „Bla” serios in varful buzelor inchei aceasta paranteza si imi definitivez pozitia: da, ma duc cu stres, dureri si bombaneli la un dentist sa-mi inlocuiesc odata dintele ala afurisit cu unul nou...

Si ca un scurt PS tin sa ma mentionez ca, in ultimul timp, behind me, se tot inlocuiesc diverse chestii cum ar fi masini uzate cu unele noi si frumoase, servicii proaste cu proiecte de viitor, chestii trecute si ingropate cu feeling-uri de moment si alte dude. Pai daca asa stau lucrurile si tot omu se pune pe inlocuit, de ce sa nu o fac si eu? Pana la urma, totul tine de comfort, nu?

Obiecte, imagini si vederi de ansamblu...

2010-02-21T21:18:00.007+02:00

In seara asta m-am hotarat sa-mi fie dor...si nu de ganduri, nici idei sau cuvinte ci de obiecte, imagini si vederi de ansamblu...Care este ordinea lor, nici eu n-o stiu...sunt prea multe. Tot ce am inteles insa este ca vor cu tot dinadinsul sa-mi tulbure gandurile, ideile si implicit cuvintele. Astfel ca, astazi prefer sa fiu slaba si sa ma las in voia lor...

Deci, de ce imi este mie dor acum? De multe...dar am sa incerc totusi sa sintetizez doar cateva...

Imi e dor de o cafea varsata pe un pulover de lana, blugi si implicit un scaun din dreapta...o privire infuriata si o tapitarie stricata.

Imi e dor de opriri dese in benzinarii si ravasitul unor rafturi cu CD-uri...Oldies-ul a castigat intotdeauna precum si revistele Glamour recitate intr-o serie de drifturi periculoase si un soare orbitor.

Imi e dor de hartile mult prea complexe pentru o minte ce a terminat Filologia...totusi sa urmaresti cu degetelul aceea linie serpuita este o problema complicata pentru o umanista.

Imi e dor de o sampanie pentru cei ce conduc, pahare cu Tweety, o briosa si nasul rosu al lui Rudolph.

Imi e dor de frig...si nu de cel de acum, mult prea apatic si anost...ci de acel frig care desi il simti pana in maduva oaselor iti face bine, atata vreme cat stii ca ai pe tine o patura ce lasa scame rosii pe haine.

Imi e dor de un ren imbracat „cool” cu inscriptii copilaroase pe t-shirt si de sarmale si haribo pe care acum sigur le-as manca si la 1 noaptea fara teama ca imi stric schadule-ul meu ce implica ore fixe.

Imi e dor de un zambet...de fapt de mai multe si mai ales de acelea perfecte ce transmit cuvinte si idei.

Imi e dor de beculete, miros de brad, cadouri si Craciun...si imi e dor sa-mi doresc Craciunul.

Imi e dor de munti si dealuri, soare si semne rutiere greu de descifrat si de scotocitul de maruntis prin buzunare in fata unei bariere stricte in reguli.

Imi e dor de un joc de cuvinte, play-ul unui casetofon si niste sandvisuri straine...si mai ales de Speed si flick-flack-urile de rigoare...de canalele inundate de apa si detaliile arhitectonice de pe niste ziduri vechi...o fortareata si un castel cu nume pretentios, galerii si magazine fitoase.

Si imi e dor de urmele lasate de tocurile cui pe o patura de zapada neinvitata, de un ceas tarziu, felinarul cald al fumatorilor, un zgomot festiv si mult confetti...

Si poate de un pilot, un copilot si un drum...

M-a obosit oboseala...

2010-02-17T13:32:00.002+02:00

Pana la urma a venit si momentul asta...

S-a intrezarit intai timid...cu mici revolte si stari de stres si a continuat cu o dorinta acuta de somn si ameteala...

M-am acomodat insa cu prezenta ei si ei ii placea, doar se simtea dorita si astfel motivata. Cu timpul insa a ajuns depresiva si din ce in ce mai inversunata sa-mi faca mie zile amare...Iar acum pur si simplu ma domina si nimic mai mult. Este plictisita si sictirita sa ma tot domine dar nu se poate opri aici si asta pentru ca are un sentiment de posesie al dracu de incapatanat. Prefera in schimb sa-mi invadeze toate circumvolutiunile din sistem si sa mi-l adoarma pe termen nedefinit fara sa se caiasca in vreun fel sau altul...

Primele care au cedat au fost pleoapele. Saracele, au luptat din greu sa-si mentina o pozitie verticala...dar cand fortele nu sunt egale, sansele sunt aproape nule, nu?

Ulterior a trecut la un alt segment, semnalandu-si prezenta de data aceasta printr-un servet de bucatarie uitat de bunavoie in frigider si o scrumiera aruncata cu totul la gunoi. Si-a definitivat intentiile printr-un gust insipid de cafea si mi-a dispersat o parte din materia cenusie.

In timp, ideile mele au fost vanturate fara pic de compatimire intelectuala si gandurile, iscodite si pornite unul impotriva celuilalt. Cand mi-au sangerat si cuvintele insa, am plans. Pana la urma ce sunt eu daca le pierd si pe ele? Un contur si nimic mai mult...

Dar de ce as plange cand bateriile sunt consumate si motivatia de a mai cumpara altele, trimisa undeva in exil??...

...pana acum iubeam prezenta ei in viata mea. Imi dadea sentimentul prestigiului si al utilitatii...Acum insa doar ma oboseste...Ma oboseste oboseala si cel mai mult ma oboseste sa mai lupt cu ea. Si de ce as face-o? Oricum tot ea va castiga. Marturie sta dezechilibrul mental al cafelei mele.

Mai bine stau si astept. Astept sa vad pana unde vrea sa mearga...Si, intre timp, incerc sa ma resemnez cu gandul ca nu exista realitate atata vreme cat visez tot timpul. Dar daca ea nu ma lasa sa dorm, cum pot visa? Se pare ca o pasioneaza prea mult starile mele de insomnie si orele obraznice, pentru a-i acorda subconstientului meu un moment de reverie...

Cand oboseala iti ataca psihicul cum iti salvezi sufletul...?

Mai ales intr-o zi ca aceasta...

2010-02-14T23:03:00.003+02:00

Cu castile bine infipte in urechi, muzica data la maxim si bocancii pregatiti pentu cele mai grave consecinte ale interperiilor de afara am pornit-o la pas marunt pe aceeasi strada atat de cunoscuta mie.

Nimic deosebit pana aici: acelasi asfalt umezit, aceeasi murdarie a zapezii abandonate care viseaza la un detergent mai bun.

Ce m-a socat insa au fost carutele...dap, azi, in loc de marci futuriste pe patru roti, am vazut numai carute...unele dintre ele schiopatau, altele bolboroseau de prea multe roti si multe dintre ele se prezentau pur si simplu cu dotarea din fabrica.

In tot acest peisaj rural, mi s-a parut firesc sa ma inclin respectos in fata celor prefabricate si sa plang alaturi de cele cu prea putine roti ce isi schipatau tragic existenta. Mi-am zis insa sa stau de vorba si cu rotiile in plus care nu-si gaseau locul intre cele patru puncte.

Dubios, dar ele mi s-au parut cele mai volubile si pline de viata. In timp ce fabricatele si cele triste nu-si complicau existenta gandind doar in termeni uzuali de resemnare, cele care se simteau in plus, visau zambind.

Le-am intrebat de unde atata fericire pe capul lor si ce e cu zambetul acela tamp si perplex. Mi-au raspuns parca minunandu-se ca intreb: nu e fericire, ci pur si simplu acea satisfactie ca nu esti divizat in patru puncte.

„Si totusi isi gsesc locul??”, m-am intrebat eu...Nici ele nu stiu, cu atat mai putin eu. Un lucru este cert insa: m-au asigurat ca nu vor inceta sa caute acea roata lipsa pe care sa o inlocuiasca. Si cand te gandesti ca ar putea lua simplu o caruta direct din fabrica...ce gaste!

Intr-o zi indragostita ca aceasta toate carutele ies sa se mandreasca cu atelajul lor...cele mai multe schipateaza si sunt amare, unele, in patru roti iti rad in fata de ingamfare, in timp ce acelea in plus viseaza la o caruta deja completa care se flateaza....

Insist totusi sa se revina la masini...niciodata acele jenti cromate nu vor lasa loc de o a cincea roata la caruta, mai ales intr-o zi ca aceasta...

O ciocolata...neagra, va rog!

2010-02-12T18:18:00.007+02:00

Acum cateva secunde m-a traznit un gand ciudat...de ce imi place mie ciocolata light? Niciodata nu mi-am pus intrebarea asta desi in ultimul timp ma cam seaca.

Adica, in fiecare dimineata, daca nu mananc cel putin o tableta de Kandia neagra cu 55 % cacao, parca nu sunt om. As putea foarte usor sa optez pentru cea simpla, cu lapte. E dulce, e buna si exista tot timpul in frigiderul meu. Plus ca o gasesti la toate colturile, dacar fi sa raman fara. Insa nu, eu n-o vreau p-aia, eu o vreau pe Kandia mea cea light si nu exista loc de discutii. Pacat ca se gaseste asa greu...

In timp ce Poiana cea dulce impanzeste buticul de vizavi a lui Gigi, cea light isi face veacul tantos doar in hipermarket-urile bine aprovizionate. Mi-ar fi mai usor sa-mi indrept atentia spre cea dulce nu? Mai ales ca vine la pachet cu mai multe modele: de la cea cu fructe, pana la migdale sau umplutura de caramel. Aia neagra are doar trei variante 55%, 75% sau 85% cacao...niste cifre si nimic mai mult.

Si totusi de ce o plac atat de mult si de ce innebunesc de pofta cand frigiderul meu uita sa o caute prin sertarasul destinat dulciurilor? Sa fie oare pentru ca e rara...sau poate pentru ca imi da o doza necesara de amaraciune, o doza de 55%? Sa fie un soi de masochism al papilelor mele gustative care cer sa fie chinuite nitel? Tot ce e posibil

Un fapt este cert insa: imi place...si azi-dimineata nu o mai aveam. Ii ocupasera locul in sertarasul destinat dulciurilor, multe alte chestii zaharoase si pline de calorii innecate in aroma de fructe, caramel si migdala. Perplexa, l-am ciufulit putin pe Dl Frigider ca m-a tradat insa m-am calmat imediat...Pai normal ca nu mai aveam ciocolata neagra ca doar deh in ultimele zile am bagat la greu portie dubla ca se necesita. Se pare ca nu ma mai multumesc cu o singura tableta, mai nou vreau 2-3, poate chiar 5 tablete. „Acum, ia si inghite in sec”, mi-am zis. „Asa se intampla daca te lacomesti.”

Si totusi de ce imi place ciocolata neagra, atata timp cat n-am nimic impotriva unui dulce? Ador Bounty si iubesc Tiramisu...cu toate astea urasc ciocolata simpla si mai ales pe cea impopotonata cu arome traumatizante de fructe, caramel si bla. Vreau ciocolata mea cea neagra...aia amara si incapatanata, dar atat de dulce odata ce se topeste in gura si-mi pune la punct papilele mele cele pretentioase.

Si ete si o piesa care i se potriveste perfect Kandiei mele cu doar 55% cacao...

Imi vreau viciile inapoi!!!

2010-01-25T22:06:00.003+02:00

Mda...deci sfarsitul imi este aproape...cred ca cele -100 de grade de afara mi-au afectat si ultima ramasita de bun simt pe care o mai aveam...In consecinta, m-am tampit. Si ce fac eu cand ma tampesc: pai ma apuc sa beau ceai si nu asa orisicum, ci cu miere. A se intelege ca urasc mierea si ceaiul si mai ales mierea in ceai.

Pe langa asta, ma apuc sa consum ciocolata calda...la greu. Cred ca am baut 5 feluri pana acum... E bine totusi ca am ajuns si la o concluzie: aia de la turabo e the best. Mai ramane starbucks-ul...Dar pentru asta astept o ocazie mai speciala, am auzit ca este prea buna ca sa o folosesc just for a regular day.

Ceea ce este si mai dubios este ca beau mai putina cafea...Si aici incep deja sa ma revolt. Totul pana la un punct. Pana la urma, nimeni nu se pune intre mine si za holi cofi nici macar o adunatura de creieri rataciti prin inghetul de afara. Adica ce, mai ramane sa renunt la sandvisurile mele de ora fixa si la pachetul de Marlboro si m-am dus dreacu.

Daca ajung aici, jur ca ma duc la nenea Timpul si ii propun politicos sa-si bage mintile in cap si sa mai schimbe vremurile...Nu stiu cum si in ce mod, dar clar trebuie sa rezolve problema. Sa-l convoace pe domnul Soare la negocieri, sa-l bata daca e nevoie, sa faca orice numai sa mai scoata cateva grade in plus.

Si uite, ca-s eu fata buna ii dau si din Bounty-ul meu ca sa-i usurez negocierea. O fi el Soare orgolios, dar in fata unui Bounty n-are cum sa reziste. Mai mult ca sigur, ca o sa lase ifosele de domsoara in calduri la o parte si o sa dea cu raze in noi. In caz contrar, risc sa ajung o fata fara prihana daca mai renunt mult la viciile mele...si asta ar fi chiar trist...

Astfel ca, pentru a-mi salva apucaturile si implicit pe mine...sa-mi dea cineva un antidot suficient de puternic incat sa-mi dezamorteasca simturile, cand afara gradele celsius pe minus refuza sa colaboreze cu mine.

PS: si mai vreau si un nume pentru laptopul meu...unul cu gand de tiramisu, care sa nu taca, sa nu regrete si sa nu se simta neputincios... Stiu, vreau cam multe :)

My new baby

2010-01-19T16:38:00.002+02:00

Finally il am…

Dupa mult stres, o nepotrivire de caracter si implicit de cabluri…o discutie serioasa cu baietii de la RDS…(am observat ca se discuta destul de greu cu ei, probabil doar o diferenta de materie cenusie si atat) in sfarsit il am.

Este atat de micut si elegant, foarte rapid si matur in decizii…ma atentioneaza atunci cand gresesc si imi arata calea atunci cand sunt pierduta si nu stiu pe unde sa o apuc.

Cel mai important insa este faptul ca imi apartine in totalitate… il ador pur si simplu pentru ca este numai si numai al meu. Probabil doar ma bine dispune sentimental posesivitatii… si de aici si intelegerea. Nu vreti sa stiti cat de bine ne intelegem. Ne sincronizam perfect, ne ghicim nevoile si ne ascultam gandurile.

Petrecem atat de mult timp impreuna si ne intristam atunci cand trebuie sa ne despartim. Pauzele insa doar intesifica trairile si alimenteaza dorul…Astfel, revederile sunt savuroase si pline de farmec.

It`s my new baby… cel care are grija de actiunile, trairile, secretele si ideile mele…Vi-l prezint pe Junior, noul meu laptop. Azi s-au implinit doua zile de cand suntem impreuna :)

PS: inca mai lucrez la nume ;)

The perfect match si niste fulgi de nea...

2010-01-19T02:22:00.005+02:00

Imi place foarte mult noaptea de dupa o zi plina de ninsoare…cand toti fulgii aliniati in sir se trezesc pentru a-si face treaba cum se cuvine. Doar atunci, relaxati si mirosind a abur de cafea, se pot imprastia peste tot pentru a acoperi urmele lasate de cei ce dorm…

Cand totul este perfect alb si uniform te decizi si tu sa-i dai viata povestii tale…cu talpile goale si creierii aburiti de imagini iti iei mersul de recunostere si adulmeci acel contur…

Trebuie sa stii ca desenul ti se va sterge din fata cat ai clipi daca nu esti atent, fulgii astia sunt nemaipomenit de rapizi.

Ai insa dupa tine plansa. “Ea ma va ajuta sa gasesc the perfect match”.

Hotarat, calci apasat si astepti…lasi un sertaras sa indosarieze factorii si verdictul cade cu aplomb: negativ. Nu-i problema, mai e timp pana dimineata.

Mergi mai departe si incerci alt contur, acelasi sertaras, aceleasi dosare si acelasi raspuns. Dupa alti cativa zeci de pasi incepi sa nu-ti mai simti picioarele. Ai inghetat. Te uiti cu frica la mizeria pe care ai lasat-o in urma ta si analizezi situatia.

“Prea multi pasi” iti spui. Mult prea multi pasi. Unii abia simtandu-si prezenta, altii apasati si infuriati, multi dintre ei grabiti si superficiali, toti zac inerti pe drumul tau calauzit de fulgii de nea.

“Si acel contur unde se ascunde? Cati fulgi a inghitit pana acum de si-a pierdut forma”…Inciudat si trist aluneci mai departe pe drum …Frigul si-a spus insa cuvantul. Simturile au amortit si gandurile au incetat sa mai rationalizeze. Nu-ti mai pasa pe ce calci.

“Accept orice, important este sa nu ajung la capat singur. Intr-un final, orice talpa e buna atata timp cat iti incalzeste nitel simturile, nu?”…

Pleoapele diminetii se desprind languros si somnorosi, fulgii de nea se duc la culcare…Dimineata citadina isi reia zgomotul si alti pasi grabiti cu vise intrerupte de ganduri vin dupa tine.

Mai stai putin sa-ti incalzesti picioarele si inchizi ochii multumit ca acea talpa isi indeplineste bine rolul termic.

La cativa pasi in fata ta e si finalul de drum. Simti un miros de prajitura venind dintr-acolo si pofticios din fire, dai sa te misti insa, picioarele intepenite bine in acea talpa cu rol termic, refuza sa o ia din loc.

“The perfect match”, iti zici…cand zorii isi finalizeaza conturul…”Ei bine, the perfect match nu exista”, incerci tu sa te consolezi. Si totusi, daca noaptea dura mai mult, daca frica acelui final de drum nu-ti intepenea picioarele si daca alegeai sa mergi mai departe?

“Mai e si maine o zi” cand pe fundal ti se descrie vremea: maine precipitatiile se vor opri, se va incalzi si nu va mai ninge…

Six days...

2010-01-15T16:23:00.001+02:00

Cand ii simti lipsa...

2010-01-13T15:40:00.003+02:00

Atunci cand nu mai ai un lucru...iti dai seama cu adevarat cat de multa nevoie ai de el si deabia atunci dorul incepe sa-si faca meandrele incurcandu-ti terminatiile nervoase.

Precum un narcotic adulmeci mirosul unui fum de tigara si cu voluptatea unui alcoolic iti treci usor limba peste buza superioara sperand la o ultima picatura bahica care s-a scurs insa prea repede.

In prima faza nu-i acuzi disparitia. Esti inca imbatata de prezenta lui. Te lasi cuprinsa de freamatul amintirilor si rederulezi scenarii. Numeri cate ferestre s-au deschis, indosariezi paginile care au fost citite si inventeriezi numarul de raspunsuri primite.

Respiri usurata la gandul ca de acum inainte nu mai ai dureri de cap, nu te mai simti obosita si imprastiata, confuza si intepenita in ganduri si idei. Ai mai mult timp pentru tine...astfel treci in revista activitatile care nu trebuie sa-l implice si pe el si te bucuri linistita de gandurile tale egoiste.

Insa, cu fiecare clipa ce trece...acele ganduri devin si mai egoiste...simt o singuratate acuta, se plictisesc, bat din picior si isi revendica prietenul...iubitul...amantul...Putin cate putin degetele amortite iti scriu prezenta lui, nodurile din stomac iti descriu atingerea lui si ameteala ce te-a cuprins iti rescrie povestea ce nu s-a sfarsit...”Il vreau inapoi!!!” strigi inciudata, desi nimeni nu te aude. Te plimbi isteric ca un leu in cusca, gesticulezi...fumezi isteric sperand ca trece...Desi obosesti, constanti ca simptomele sunt insa mai acute decat pana acum. „Am nevoie de el”, continui sa-ti spui conturandu-ti in minte imaginea drogului tau...

Nu sti insa ca doar cand deja respiratia isi pierde ritmul, pulsul isi accelereaza bataile si totul se invarte cu tine...ii intrezaresti intai timid, apoi mai pronuntat conturul?...

Ca prin farmec ferestrele se lumineaza din nou, muzica isi canta refrenul, sirul de casete portocalii se insiruie organizat jos in bara de date si un buton de cautare iti deschide portile...si google-ul ti se destainuie.

Astazi am stat o ora fara Internet...

Nuante, intrebari si fire...

2010-01-11T17:26:00.005+02:00

Un cuvant are mai multe intelesuri...o expresie a fetei poate exprima trairi paradoxale, in timp ce un gest sau o actiune invart cheia unui motor ale carui functii se poate sa le stii sau nu. Incertitudinea, iti zici, cand plenitudinea gandurilor tale alege sa taca...O scuza de bun simt si totusi constiinta ta se rupe in viziuni lipsite de curaj...

„Binenteles ca nu sunt lasa”, iti zici tu inciudata. „Sa va explic...incertitudinea este de vina pentru obsesia mea de a lua lucrurile simple, la modul complicat, nu a mea!”

Niciodata nu poti vedea albul sau negru ca pe un simplu alb sau negru. Taci nu din cauza temerilor, ci pur si simplu pentru ca a ta culoare trebuie sa fie ajutata constant de alte nuante, fie ele vii sau inchise, vesele, sau triste, asociate sau singure...depinde de starea pe care o ai.

Pentru tine, a intelege contextul unui alb sau negru presupune un joc cu paleta pictorului: hmm, sa vedem, ce culori complementare alegem azi pentru a descrie ceea ce de altfel este evident. Pentru tot ceilalti monocromi, pensula ar schita o situatie alba sau una neagra...nimic mai mult... dar tu??

Tu in schimb, incepi sa-ti pui intrebari...Iubesti interogatia, adori acel semn al intrebarii, acel bastonas perfect rotunjit cu un punct sexy sub el. Si de aici un sir lung de intrebari iti fugaresc bietele idei din cap ca intr-un meci de kick-boxing nearbitrat. Pana te decizi sa le salvezi si le prinzi bine cu un fir... dar nu poate fi orice fel de fir...Nu. Se accepta doar acela despicat in alte 14, fire care descriu cate o nuanta a acelui alb si a acelui negru, nuante care, de altfel nu pot fi repetitive. Si unde ajungi? La incertitudine probabil: „Ce sa fie oare acel gest, acel cuvant, acea expresie? Ce culoare, ce nuante si de cate fire am nevoie pentru a-l deslusi?” Pur si simplu nu realizezi ca acei termeni incerti, ganduri prea colorate si fire prea uzate nu te vor ajuta sa tesi rezolvarea puzzle-ului...

Si daca alegeam sa nu tac? Pana la urma, iubesc intrebarile, de ce nu pot sa si raspund la ele?

Top 10 pe 2010

2010-01-04T20:31:00.005+02:00

Urmand indemnul lui Adi este cazul sa fac si eu un "Top 10 must do pe 2010"...nu de alta dar nu mai scap :) Desi de fiecare data imi propun sa fac o lista cu ce vreau sa intreprind in anul care vine, niciodata nu ma mobilizez. Avand in vedere insa ca 2009 a fost unul mai "special", chiar se necesita. Deci care e lista mea pe 2010?

1. Sa ma mobilizez. Ca tot vorbiram de liste, trebuie sa atingem si acest punct mai sensibil al meu: mobilizarea. Ma urnesc greu, ma pierd in detalii si uit de unde am plecat...deci trebuie sa lucram la acest capitol mai constiincios. Organizare, grafice, tabele, targeturi, chestii socoteli...toate trebuie sa fie frumos oranduite pentru a duce la bun sfarsit cele propuse.

2. Sa am mai multa grija de mine. Da, m-am hotarat: mai putina cofi si cola. Cica e prea mult... Logic ca eu nu sunt de aceeasi parere si este lesne de inteles ca acest punct al listei mele va fi foarte greu de respectat, insa merita macar mentionat. E un inceput, nu?

3. Sa fac echitatie. Deci...sa ajung la calarie este un must in acest an, clar. Imi doresc de foarte mult timp acest lucru si cred ca este cazul sa ma mobilizez cat ma mai tin incheieturile...Niciodata nu se stie, daca stam sa punem la socoteala spondiloza ce ma bantuie inca de pe acum, la cei 25 ani ai mei.

4. Sa ofer mai mult timp prietenilor. In ultimul an mi-am neglijat rude, prieteni, cunostiinte, straini, pe vecina din bloc si aprozarul din piata, pe taxatoarea de la RATB si pe Gigi cel cu za holi cola. Asa nu se mai poate. Sincer, nu inteleg cum de m-au suportat pana acum. A fost un gest urat din partea mea si comportamentul meu derutant din ultimul timp a debusolat multa lume. Pentru ei promit sa ma schimb...in bine, je me jure :P

5. Sa nu mai fiu naiva. Se pare ca naivitatea a fost un trend in anul care tocmai a trecut si cu totii ne-am cam ars la capitolul acesta. Cum nu simt insa nevoia sa fiu non stop la moda..., ma dezic acestuia. Ma spal pe maini de el si il arunc cat colo. Mai putina incredere in oameni este mult mai sanatoasa. Pana la urma trebuie sa ma invat odata si-odata minte ca nu toti sunt buni si cuvintele nu au aceeasi greutate pentru toata lumea. Deci mai putina incredere in cuvinte si mai mult pret pe fapte.

6. Sa nu ma mai multumesc cu jumatati de masura. Domle, totul sau nimic, nu exista cale de mijloc...Anul acesta sunt pe primul loc si este momentul sa ma apreciez mai mult fara sa ma mai incurc cu lucruri oferite pe jumatate.

7. Sa ma auto-depasesc...asta insemanand parasutism, imprietenirea cu serpii si colaborarea cu programul max. Dap, acesta este un subpunct cam utopic dar mi-l imaginez realizabil macar in vise. Jur ca atunci cand dorm si visez sunt un soi de Superman ce se arunca in gol de pe Zgarie Nori si este prieten la catarama cu cele mai scarboase reptile.

8. Sa ma duc sa vad cum decoleaza avioanele...Nimeni nu ma intelege la acest capitol dar eu totusi insist. Cine stie, poate la un moment dat cineva chiar va pricepe.

9. Sa vizitez mai multe locatii... Dupa Venice, Egiptul era prioritar in ghidul meu turistic. Avand in vedere ca cineva mi-a oferit Venetia, motiv pentru care ii multumesc ;) este momentul ca anul acesta sa-mi fac cadou Egiptul. Acum nu fiti si voi rai, omul mai si viseaza, nu? Ce, e atat de greu sa ajung in Egipt calare pe-o camila?? Nu prea cred.

10. Sa ma bucur de clipele frumoase atunci cand se intampla si nu dupa ce trec, cand le regret. Anul care tocmai a trecut m-a invatat o lectie importanta: daca iti doresti ffff mult un lucru nu inseamna neaparat ca trebuie sa il si primesti. Tocmai de aceea m-am decis sa profit mai mult de clipele frumoase din viata mea pentru a nu le mai regreta dupa, cand mi le amintesc cu jind si dor. Chiar daca se zice ca amintirile nu ti le poate lua nimeni, de multe ori nu sunt de ajuns. Gustul unui tiramisu bun este mai intens atunci cand il mananci decat atunci cand iti amintesti ca l-ai mancat.

Lista ar mai putea continua...ce vreti...mi se spune ca am imaginatie bogata :) insa ma voi opri aici pentru a cruta timpul celor ce se obosesc sa citeasca cele scrise de mine. Oricum, probabil cel mai important lucru ar fi punctul 11...dar pe acela nu vi-l spun, il tin pentru mine. Stiti si voi cum se zice: atunci cand spui ce dorinta ti-ai pus nu se mai indeplineste :P Sa auzim de bine.

PS: E bine Adi? Multumita, multumita? :P

Spiritul Craciunului vine cu o portocala

2009-12-17T21:31:00.007+02:00

Astazi, in troleu, o femeie mi-a daruit Craciunul...

Foarte de dimineata, cu mult frig in suflet si cu mintea adormita, ma leganam in mersul rotiilor matinale de zi cu zi. Priveam cum de pe bocanci se prelingeau lacrimile unor pasi plini de zapada si ma gandeam ca abia astept sa mananc Panetone de Craciun. Ca multe altele, imi trezeste amintiri...

Langa mine o femeie, sa fi avut vreo 50 ani, a scos o portocala din sacosa si mi-a oferit-o. N-am cerut-o...Chiar ma gandeam ce am facut ca sa o primesc. Probabil se citea pe chipul meu pofta creata de Panetone sau mai mult ca sigur fesul si fularul meu de copil cu apa in creieri cereau o copilarie....Cine stie...

Fapt este ca a functionat....Am simtit inexplicabil cum spiritul Craciunului salasluieste inca, undeva acolo, ascuns bine printre cotloanele imaginatiei mele zapacite de atatea scenarii...Si am zambit. I-am multumit femeii respectos si am citit blandetea in chipul ei. Ma gandesc ca poate era de fapt Mos Craciun deghizat care venise sa-mi aduca papusa Barbie. Nu de alta, dar mi-am dorit-o inca din primul an in care am aflat ca exista aceasta sarbatoare...

Am cobor din troleu si m-a izbit densitatea zapezii. Pana ieri nu stiam ca este asa de multa. De fapt incercam sa gandesc ca este doar o sursa de frig pe care eu trebuia sa o ocolesc. Acum, insa...era doar alba. Alba, plina...si linistita. Suficient de linistita incat sa ma lase sa o ating cu mana, fara sa cred ca m-ar musca. Si am atins-o...am plamadit-o si am facut-o ghemotoc. Am aruncat-o fara o tinta precisa...sperand ca nu lovesc vreun trecator. Am izbucnit in ras si am marit ritmul pasilor cand a ricosat intr-un umar ce fosnea.

La serviciu m-a intampinat un coridor plin cu pungi rosii de cadou. Nu erau pentru mine, dar nici ca-mi pasa. Ei nu stiau ca eu am primit in dar o portocala...mult mai pretioasa decat un cozonac uscat si o punga de seminte.

Langa fundita mea a mai aparut si un ren si chiar un bradut...de data asta insa nu i-am mai certat. I-am spus politicos "buna ziua" si bradului din fata mea si am continuat sa zambesc. Stiti de ce? Pentru ca astazi m-a vizitat spiritul Craciunului...A venit tiptil, fara invitatie, fala sau convoi...a venit doar cu o portocala.

Stiati ca Mosu si-a uitat sacul intr-o coaja de portocala?

Reflexii de Craciun

2009-12-15T18:23:00.002+02:00

Am un brad in fata mea... Ma priveste si imi face cu ochiul sclipocind de luminite in reflexia geamului...Astazi s-a si imbracat...Ieri era gol si cam pricajit. Acum insa o data cu viscolul de afara s-a hotarat pesemne sa puna pe el un globulet si o betala acolo. E mai de efect, pentru anotimpul care l-a nascut. Oricum, face echipa buna cu fundita ce-mi sta in cap. Acum pot spune ca sunt flancata bine in simboluri craciuniste.

Anul acesta mai mult ca niciodata, strazile, centrul, perferia, biroul, casa, magazinele... totul in jurul meu parca s-a imbolnavit de hepatita craciunista: peste tot unde intorci capul te izbesti de medicamentoase voioase cu gust de sarbatoare iernatica. Va intrebati de ce? Probabil pentru ca deabia in anul acesta am cazut de acord eu si cu imaginatia mea sa fim un soi de Grinch.

Anul trecut, cand adoram aceasta sarbatoare si o visam inca din vara, n-aveam nicio sansa sa mi se striveasca in geam o fundita sau sa mi se puna capcane cu beculete pe coridoarele ca de spital ce miros a conifere. Acum da...si ar trebui sa fie un moment de maxima bucurie. Un moment unic de exaltare in care ar trebui sa ma arunc de pe scaun si sa fac ingerasi in zapada, urland cat ma tin puterile: „Happy Christmas everybody!”

Sa binenteles ca asta si fac... Mai mult de atat, am pus tot biroul sa ma urmeze. Vedeti, d-asta iubesc eu Craciunul. Spiritul acesta minunat uneste oamenii, ii aduce impreuna intr-un gand linistit si plin de iubire si veselie, nu credeti?

Si ca bonus, va ofer si aceasta minunata piesa care m-a bantuit toata ziua. M-a gasit ce sa-i fac...Intre timp, eu ma duc sa iau un Emetiral, bradul acela inca ma fixeaza cu privirea...

Indiciile unei zile perfecte

2009-12-11T18:16:00.005+02:00

Te trezesti la 4 dimineata...Sorbi cu nesat din cafea si descoperi ca n-are gust. Te uiti cum apa rece sloi iti produce intepaturi de nesuportat pana si in cele mai ascunse cotloane ale creierului si numarand pana la trei iti ineci chipul speriat in ea.

Acelasi lichid rece il pui ulterior pe foc pentru a te razbuna. Insa observi ca flacara n-are putere. Mananci painea prajita pe care o adorai pana nu demult si constati ca are un gust de carton care-ti strapezeste dintii.

Te impotmolesti in haine si dai sa te incurci in accesorii. Nu-ti gasesti mobilul si uiti ce numar ai pentru a te putea suna.

Resemnata, te infasori in haine groase insa primesti caldura disproportionat: intotdeauna urechile, mainile si nasul vor fi discriminate.

Treci peste si te lasi orbita de acele luminite care au impanzit orasul. Ti se strange stomacul si ochii devin aposi, dar lasi un gand venit din alta tara si alt trecut sa-si faca meandrele.

Pasesti stangaci pe asfalt si te doare de fiecare data cand te impiedici. Denivelatura aceea de sol este mascata bine de negura unei dimineti ce se vrea noapte.

Ajungi intr-un final in fata lui si tastezi mecanic pana ce degetele iti amortesc si refuza sa mai faca echipa cu tine. Totul se finalizeaza intr-un sir neinteles de caractere....intrerupt doar de o lista lunga de ferestre portocalii in care se ingramadesc task-uri high importance. In acest moment cafeaua isi cere drepturile si ti se varsa in poala. O intelegi si pe ea...pana la urma si ea trebuie sa fie high-importance!

Descoperi pe final de zi ca acea durere de cap pe care o ai de ieri nu este doar oboseala ci si un gand mult prea fitos de Maxmara. Te impaca insa aceea fundita verde din beteala strivita in geam care troneaza literalmente in capul tau.

Simti beculetele din toti brazii aliniati tantos pe coridor cum te mustra si te injura precum un Grinch care sufera de sindromul Tourette si preferi sa te retragi in coltisorul tau. Aici insa un zgomot de colind te impresoara. Nu-l poti opri. De ce? Pentru ca te doare frumusetea lui la fel cum te doare o zi de vineri pe care trebuia sa o adori.

Inchizi ochii linistita si-l astepti pe 13. Cand afara e tot noapte si cele 24 de ore isi deruleaza secundele, totul capata sens...!

Avem memorii de vanzare...cine mai doreste, cine mai pofteste!

2009-12-08T17:55:00.001+02:00

M-am hotarat...imi vand memoria. Si nu ma refer aici la aia a PC-ului (prea mica anyway) ci la cea din cap. Gata, pana aici i-a fost. O dau, mama ei de obraznicatura ca nu se mai poate. Nu mai am trai cu ea de la o vreme. Si-a luat-o in cap si nu mai asculta de nimeni si nimic.

Dupa ce ca mi-a invadat spatiul total si irevocabil, mai e si dezordonata. Imprastie cu amintiri pe unde apuca si isi gaseste momentele cele mai proaste din zi in care sa-mi debiteze prostiile ei total ilogice si lipsite de ratiune, de altfel. Sa nu mai zic ca nu are pic de maniere si mai este si rasfatata pe deasupra. Se opreste doar cand imi anesteziez toate simturile. Cam obositor sa fac asta tot timpul, nu credeti?

Tocmai d-aia m-am hotarat sa o dau. Sa se mai descurce si altii cu ea ca eu una m-am cam saturat. Mai bine ma duc sa-mi achizitionez una noua, frumos intolita si respectoasa. Si de data asta voi citi cu atentie eticheta de pe ea. Fara nori si apa in creieri, fara timpi incurcati, fara invitatii nepoftite si usi trantite la plecare. Nu domle, daca nu scrie pe ea ca are maniere, este docila si usor de domesticit, o arunc de nu se vede.

Cum am facut si cu asta...haideti cine o vrea? O dau ieftin, jur! Se intinde doar pe trei luni, are o personalitate a dracu de incapatanata si putere sa innebuneasca orice gazda cu ceva neuroni in cap...Deci o vreti? Nu? Nimeni?...Eu totusi mai incerc...

Cine mai doreste, cine mai pofeste, avem memorii de vandut.
- Cat e doamna legatura?
- 3 lei snopul doamna. Va dau si antinevralgic la pachet? O sa aveti nevoie, va asigur. Cand va imbatati gandurile cu prostii, va ia durerea de cap!
- Cam scump, cam scump!
- Pai ce vreti doamna, e criza! Fac si eu ce pot...cand n-o sa mai am memorie cum o sa mai mananc si eu o paine, o maslina, o duda??? Aoleo, am uitat ca dau si duda...flambata daca se poate. Deci taiem duda de pe lista.

Cine mai doresteeee, cine mai poftesteee, memorii ieftine avem...

Sa scoatem pozitivul din negativ, zic!

2009-12-07T18:09:00.005+02:00

Astazi, mai mult ca niciodata am avut revelatia faptului ca oamenii din jurul meu sunt nebuni. Dar nebuni cu acte in regula care si-ar gasi locul mai degraba intr-o camera capitonata bine in nuante de rosu turbat, decat pe langa mine in masina, pe strada, in casa, la birou etc.

Totul a pornit de la un moment tacut de aseara ce a explodat intr-o dorinta acuta de pozitivism azi-dimineata. In principiu pe ce se cladeste aceasta idee? Simplu. Mi s-a precizat ca ar fi cazul sa gandesc mai pozitiv o stire/informatie cu un caracter pronuntat negativ. De exemplu: a murit Dinica? Nu-i bai, nu trebuie sa ne intristam, ci mai degraba sa gandim pozitiv: dandu-si duhul pe paturile de spital, acesta a fost de fapt fericit. Pana la urma, a scapat de suferinta provocata de pacatosul de spital. Si mai mult ca sigur, atunci cand a venit moartea sa-l ia, au tras si o sarba impreuna, asa de bucurie si ganduri pozitive.

S-au scumpit chiriile?? Si care-i problema, ce ne pasa noua de saracii chiriasi care vor dormi in cort, pana la urma propietarii vor avea mai mult profit. Pe asta trebuie sa punem accent.

A iesit Basescu? Sa ne bucuram zic. Ma gandesc doar ce se intampla daca iesea Vadim sau Becali. Probabil explodam de atata fericire si ne duceam sa-i tinem de urat lui Dinica. Dar asa traim bine, micile detalii cotidiene cum ar fi o criza financiara sau o lipsa acuta de joburi nereusind sa ne strice voiosia.

Pornind de la aceasta idee veri priti si veri nais fondata pe indemnul de aduce si mai mult optimism in cele scrise de mine, m-am gandit sa extrapolez un pic lucrurile si sa le raportez si la my real life. Acum, doar pentru ca nu topai intr-un spital de fericire ca mor sau ca nu dorm intr-un cort neavand bani de chirie, nu inseamna ca n-am motive si eu sa fiu fericita, nu?

Nebunii de la inceput de post imi administreaza zilnic ratii de fericire si momente hedoniste...Promit sa le analizez pe fiecare in parte mai atent de acum incolo si sa le diger cu zambetul pe buze si fericire in suflet.

Intre timp, in pauza de masa, astept linistita 2012. Ete un motiv de bucurie maxima! E adevarat ca sfarsitul lumii implica un simplu gest de a muri cu toti, dar pana la urma, planeta va respira fericita ca a scapat de noi. Nu-i asa ca va bucurati si voi alaturi de ea?

Walking tall against the rain...

Imaginatie de supermarket

2009-11-26T18:01:00.006+02:00

Sa ma plimb printr-un supermarket sau hipermarket este una dintre placerile mele. Fie el Cora, Carrefour sau Real. Trebuie sa recunosc, Real-ul imi place cel mai mult. Programul de noapte face totul.

Intru, ma uit, rascolesc rafturi...analizez produse, citesc etichete, testez oferte si sfarsesc prin a-mi lua toate prostiile din lume. Nu ca le-as dori in mod special. Probabil, imi place doar sa le arunc in cos. Ma simt ca un copil tampit caruia mama lui i-ai dat voie sa-si ia toate bomboanele si dulciurile din lume, desi stie ca dulciurile in viitor ii vor produce carii si alte neplaceri danturii...

Imi place la nebunie sa ma invart cu acel carucior mare si greu...cu rotile descentrate de fiecare data. Ma distreaza teribil sa ma lupt cu el. Ma gandesc ca este de fapt o masina pe care o conduc eu prin multimea setata pe programul „cumparaturi”.

Si tot aici, in supermarket, ador inghesuiala, pe care de altfel o urasc in toate celalalte conditii, situatii, contexte...

Cel mai mult insa iubesc sa rad in supermarket-uri si sa simt neon-ul acela puternic cum ma orbeste. Ador sa ma aventurez in cautarea lui, atunci cand se pierde in multime, atras de stralucirea raionului hi-tech sau a celui cu mirosuri culinare ce te fac sa salivezi. Fiecare trasatura, fiecare gest, fiecare miscare, impregnate adanc in imaginatia mea ma fac sa-l regasesc de fiecare data.

Iubesc recompensa pe care o primesc cand cautarea ia sfarsit. Eu il tin strans de mana, stiind ca n-am cum sa ma pierd. Nu de alta, dar ma gandesc ca poate nu are suficient loc in imaginatie pentru niste trasaturi... gesturi... miscari...

Ma linisteste insa sporovaiala de final de printre raioane. Carucioarele intinse la coada...Piuitul codului de bara si un Bounty luat la repezeala. Iesirea si mii si mii de sacose. Si stiu ca nu-i plac sacosele...

Iubesc la nebunie supermarket-urile, v-am spus? Desi acum s-au intolit cu haine de Craciun si au uitat cojile de portocala acasa. Raioanele sunt la fel, produsele si etichetele imi vorbesc aceleasi oferte, insa caruciorul mi se pare cam greu.

- Nu vrei sa-l cari tu? Eu astept afara...simt nevoia sa fumez o tigara. M-au orbit luminile astea si aerul este irespirabil. De ce Doamne iarta-ma este atat de aglomerat??? Aaa, da...am uitat, vine Decembrie...luna mea preferata...

Ganduri de tiramisu

2009-11-18T17:36:00.007+02:00

Azi de dimineata m-am trezit cu o pofta cumplita de tiramisu. Atat de cumplita incat imi irita starea de reverie si ma facea sa bat din picior ca un diabetic ce a uitat sa-si administreze insulina. Evident ca in casa mea nu exista asa ceva..., tiramisu zic. E drept, aveam niste batoane de Bounty prin frigider. Dar pe acelea le pastrez pentru momente nostalgice pierdute intr-un trecut ce uita sa ramana in trecut. Nu era cazul...tiramisu presupune mult mai mult, e mai degraba o adunatura de mult mult bounty incununat cu za holi cofi. Nu stiu daca pricepe cineva ceva, dar pentru mine importanta unui tiramisu cam asa se descrie. Nu e ceva ce gasesti asa usor, cu una cu doua, credeti-ma...

Si cu toate astea, eu il vroiam. O nevoie imperioasa de tiramisu imi zapacea papilele gustative si nu ma lasa sa mai gandesc altceva. Sa mai mentionez ca luna era inca pe cer, ceasul groaznic de rautacios si pleopele mele teribil de sictirite de lumina artificiala a becului? Am incercat sa le mentionez asta papilelor, cine stie poate cedau prin simpatie...Fara rezultat. Domle, cand se obraznicesc nu te poti pune cu ele. N-au niciun scrupul si nu poti face altceva decat sa te supui cerintelor lor...

Asta am facut si eu. Am grabit pasul matinal, cu riscul de a-mi rupe gatul in 2 clante si un colt de pat, am luat-o la sanatoasa pe strazi, am intrebat concetatenii in stanga si dreapta unde pot sa gasesc acest deliciu culinar, am stat de vorba cu traficul rutier de prin Bucuresti, cine stie poate l-a zarit pe la semafoare...nimic. Am ajuns la serviciu nervozata si iritata: „Auzi domne, o cofetarie domne, o nenorocita de cofetarie sa nu fie deschisa la ora 6 dimineata!! Si ai zice ca e criza.”. Am pus 10 stiri si am fumat isteric 7 tigari pana mi-am dus la disperare colega de suferinta. Nu pricepea de ce eu nu-mi mai auzeam gandurile din cauza unui nenorocit de tiramisu. Ca atare a cedat psihic, ea, colega de suferinta, o data cu mine, m-a apucat de brat cu riscul de a mi-l smulge si m-a dus in cea mai apropiata cofetarie.

Intr-un sfarsit...l-am gasit. A fost dragoste la prima vedere schitata intr-un zambet dulce....Aruncandu-ma cu capul inainte cum imi sta in fire, am comandat impleticindu-ma de nerabdare, am iesit din magazin si am inceput sa infulec cu o multumire netarmuita...

La a doua inghititura insa m-am oprit. Ceva nu se potrivea, un gust nu se completa cu celalalt, un gand pufos...il simteam zgrunturos, in timp ce dulcele se finaliza intr-un amar fad si de nesuportat. „N-are acelasi gust...i-am spus inciudata. Nu are, nu pot sa cred!” Si chiar n-avea. Era sec si lipsit de pasiune. Era doar un tiramisu facut probabil in lehamite de o bucatareasa ce nu stie ce e aia dragoste. Am inghitit in sec, am luat o gura de cola si am aruncat prajitura...

Maine dimineata cand ceasul ala obraznic isi va muta acele spre cifra 5, papilele mele gustative iar or s-o ia razna. Asta fac de fiecare data si mai mult ca sigur vor fi nostalgice, dupa ce au incercat alt tiramisu incomplet. Ca atare ca am sa le tratez cu un Bounty...vor trebui si ele sa invete ca un tiramisu bun nu se gaseste asa orisicum, in orice cofetarie napadita de frustrarile unei bucatarese cu inima impietrita...De fapt nu se gaseste in nicio cofetarie punct, ci doar intr-o noapte tarzie ce uita ca becul de la lampa s-a ars.

Un aparat de fotografiat intr-o vitrina

2009-11-08T21:45:00.001+02:00

Cand eram mica eram indragostita de un aparat de fotografiat de jucarie. Imita perfect unul adevarat si improsca si cu apa atunci cand incercai sa faci poze. Ma amuza teribil. Era in vitrina, il vedeam in fiecare zi cand veneam de la scoala cu gulerul uniformei deranjat si cu cerneala pictata pe degetele ce se tineau strans de mana bunicii. Niciodata nu am spus ca-l vreau...doar ma uitam cu fascinatie in vitrina ce nu vroia sa schimbe decorul. Oare de ce nimeni nu-l cumpara??? Nu observau ce frumos si deosebit era?

In fiecare zi cand il vedeam inca acolo imi imagineam cum vanzatoarea refuza sa-l dea pentru ca imi era sortit mie. Pana intr-o zi cand nu l-am mai vazut. Nu vreti sa stiti prin ce drame am trecut. Refuzam pur si simplu sa cred ca-l pierdusem si ca totul fusese doar o iluzie egoista gandind ca-mi apartine. Pana la urma fiecare copil avea dreptul sa mi-l ia, nu? Sau poate nu....

Era ziua mea...total inoportuna ca intotdeauna. Intr-un moment in care doar imi doream sa uit ca m –am nascut fix atunci, bunica mea a venit la mine cu un cadou frumos impachetat. Cu nervi si furie, convinsa fiind ca dau peste o alta pereche de sosete crosetate, am smuls funda frumos aranjata. N-am dat peste soseste cum era de asteptat, desi picioarele mele inghetate de frigul iernii isi cereau drepturile. Am dat in schimb peste aparatul de fotografiat. Mirosea a nou si trona tantos in cutia smulsa de frustrari. E adevarat, picioarele imi erau inghetate in continuare. Insa eu nu mai simteam, sufletul imi era orbit de blitz-urile unor fotografii ce surprindeau emotii.

Timpul a trecut si aparatele au fost inlocuite cu procesori plini de rami ce iau mintile copiilor avizi de jocurile 3D. Vanzatoarea si-a schimbat obiceiurile si nu mai pleaca privirea la ochii tacuti si plini de dorinta. Acum prefera sa priveasca facturi, cuvinte, aprobari si bani.

Deunazi cineva mi-a povestit de compromisul perfect. Un concept pe care il consideram stupid si superficial. Dar pe care toti cauta sa-l serveasca in ultimul timp. Ce implica acesta? Pai cica presupune liniste si aduce comoditatea. Vine la pachet cu puterea de a anihila simturile si dezvolta imunitatea. Te instruieste pentru un tot colectiv si iti sterge trasaturile trasate de personalitate. In cateva cuvinte, cica iti face bine. Te fereste de golul pe care il simti atunci cand aparatul tau a fost vandut. O reclama buna, nu, avand in vedere ca aparatul a fost inlocuit de procesor? Nu-i asa ca parca nu mai simti durerea pierderii si tinzi spre compromisul perfect? Tot ce e posibil...

Sunt unii insa care nu vor sa uite obiectul din vitrina si chiar daca butonul de declansare se invecheste si isi pierde din dexteritate continua sa apese pe el pana cand momentul va fi imortalizat. Sunt altii care asteapta doar ca procesorul sa-i upragedeze. Cei mai multi insa vor acel compromis perfect si prefera sa faca comanda online a celor doua.

Poti sa-ti doresti ceva cu ardoare si sa taci. Poti sa alegi sa o spui si sa-i lasi pe altii sa se compromita. Who knows, eu o sa las aparatul sa-si faca treaba. "O poza te rog, neaparat cand privesc acea trapa deschisa. Daca ma gasesti cu gura inchisa, fa-o tu sa schiteze vocale. Nu uita sa-mi amintesti ca acum procesorii nu mai ghicesc gandurile si nici nu mai analizeaza dorintele, prefera varianta scurta: o comanda online. Ca atare, invata-ma tu si ajuta-ma sa dau click!"

O fetita in tramvai

2009-11-03T00:02:00.002+02:00

Un moment si nimic mai mult. Pana la urma din asta e facuta viata. Din momente pe care le simti si pe care le duci la capat cu bine sau nu...De multe ori m-am gandit ca daca as fi spus altceva, lucrurile ar fi stat altfel. Cu toate astea, momentul e trecut, cuvintele au fost spuse, concluziile au fost trase. Sa incerci sa repari ceva? Inutil...Se pare ca oricat te-ai chinui, n-ai nicio sansa sa stergi din mintea celuilalt un cuvant prost spus....

Un tramvai isi duce viata mai departe si niste ganduri se pierd in nebuloase greu de elucidat. Bine antrenate in mersul sinelor, o mama si o fetita. Are codite, o palarie ce-i deranjeaza privirea si obrajii rosii de frig. Mama o tine strans, cu mainile inclestate de ale ei incat sangele cu greu isi duce mersul. La un moment dat, palaria isi pierde punctul de sprijin si acopera cu totul chipul.

Degeaba incearca sa se desprinda de orbire, nu poate doar cu o mana. Se retrage, se smuceste. Nimic. Un gand este absorbit in griji si nu vede in jur. Pana la un moment dat cand o expresie explodeaza. “Da-mi drumul, lasa-ma in pace!!”. Pur si simplu a urlat. Un urlet pe care il simti atat de puternic incat ai impresia ca sinele se sperie si isi arunca incarcatura ce le ingreuneaza.

Atunci am simtit privirea mamei... plina, profunda, solemna. Nu stie ce se intampla si nici motivatia excesului de zel simtit de copila. Este doar jignita. O smuceste bine si ii explica in urmatoarea jumatate de ora cum nu este politicos sa ai astfel de iesiri in public. Eticheta pana la urma este totul. Nu cauta sa inteleaga motiviatia acelei iesiri si nici sa dea importanta detaliilor din jurul ei. Doar o alta revolta de-a fiicei sale catalizata de conotatiile unei obraznicii iesite din comun.

Probabil un “mama, da-mi drumul putin la mana ca ma deranjeaza palaria”, ar fi rezolvat totul. Cam greu insa sa vezi lucrurile asa la 10 ani. E greu la 25, daramite atunci.

Si pana la urma ce a facut-o pe aceea copila sa tipe in mijlocul tramvaiului? Mai multe palarii cazute pe ochi trecute cu vederea pana atunci? Posibil. O privire materna implacabila nu lasa insa loc de vindecarii.

Si pana la urma cand un gest trecut nu alege sa fie reparat, ce faci? Tot timpul vei simti nevoia sa aranjezi o palarie ce sta intr-o parte. Ulterior insa te gandesti ca o vorba aruncata in vant nu va putea niciodata inlatura un gest simplu construit sa corecteze o pozitie....

Tramvaiul a inchis usile si la urmatoarea statie stii ca vei cobori. Un gand absorbit de griji nu-ti da voie sa ierti si sa ceri reparatii...poate doar daune. Smucesti un copil si speri ca atunci cand pasesti treptele, o frustare de-a ta nu va desena vreun rid ce se poate observa pe chipul tau implacabil. Pana la urma totul tine de eticheta.

O portiera trantita si un singur indemn

2009-10-27T22:57:00.007+02:00

Inchizi portiera…iti aprinzi tigara si dai volumul mai tare la casetofon…Aceeasi piesa, aceleasi indemnuri…Uiti de ele si deschizi geamul. Simti curentul si nu-l ierti, pana la urma te-a imbolnavit deunazi, de ce sa fii mai ingaduitoare de data aceasta? Incerci sa te pierzi in ritmul piesei, piesa pe care de altfel ai obosit sa o tot repeti in creieri.

Se poarta frumos si iti ofera tot. O zi de munca sfarsita printr-o doza de relaxare ce te-a asteaptat la iesire. Si cu toate astea de ce nu esti multumita? Ce te enerveaza? Muzica, curentul sau tigara savurata asa cum trebuie? Doar inceputul a fost bun...o sticla mare si rece de cola pe care ti-o doreai...Te intelegea ca esti obosita....era empatic.. atata empatie incat te enerva...

In ultimul timp am descoperit ca ma pierd in idealuri si vise. Viata nu inseamna fluturasi in stomac si apa in creieri. Mi se spune adesea lucrul asta. “Opteaza pentru liniste si implinire sufleteasca....e mult mai sanatos asa, uita de ceea ce iti doresti tu cu adevarat”...

“La dracu ai o varsta, cat vrei sa o mai duci astfel? Lucrurile astea sunt inerente, te lovesti de ele chiar daca tu nu le ceri. Ai de gand sa te maturizezi odata? Inceteaza cu visele desculte ce se plimba in parc si cu indicile ce-ti semnaleaza un desen din creta strapuns de o sageata...nu exista asa ceva...Sunt lucruri mai importante, griji, probleme...chestii reale. Ai aproape 25 ani, uita de inaripate ce-ti tulbura simtamantele si maturizeaza-te, pentru Dumnezeu!!!”

Astazi probabil am simtit pentru prima oara atat de vie senzatia de “no perspective”. N-as fi prima si nici ultima care ar ramane fara job...insa probabil singura care uita ca acest lucru este normal. Cand toti pe langa tine debordeaza de veselie ca in condica lor se semneaza “un jobless view” de sus pana jos, parca tu nu vrei sa accepti. De ce? Simplu, pentru ca zeci de voci din jur iti spun: esti nebuna, tu nu sti ce inseamna sa stai acasa?? Tu nu sti ce inseamna sa n-ai tigari...tu nu sti cum e fara bani?? Ba da, la dracu stiu, cu salariu luat cu tot, si cu toate astea nu ma sperii cand la final de luna nu mai am bani de tigari. Atunci, de ce ma sperii ca as fi jobless?

Am deschis portiera...Am stins tigara cu ura si am coborat din masina....Da, stiu, tu o sa-mi fi aproape si bani de tigari vor fi din totdeauna. Un compromis doar si lucrurile se rezolva. Si ce se intampla daca totusi eu prefer inaripatele? Stiu, nu-mi vor furniza tigara..dar poate vreau sa-mi desenez singura forma ei, chiar daca nu o sa apuc sa rotesc mucul intre degete...Si apropo, mai schimba piesa aia...deja creierii mei au amortit. Ai uitat m-am maturizat? Dar nu asa cum vrei tu. Fara compromisuri cand vine vorba de un desen strapuns de sageata, remember?

Doar o dimineata...

2009-10-22T21:53:00.007+03:00

Te trezesti din pat si simti umezeala, desi cerul gurii iti este uscat. Dai sa iesi din asternut si iti este frig, desi temperatura camerei iti indica 25 de grade. Te dezmeticesti cu greu si te intrebi inca o data de ce??? De ce trebuie sa te trezesti cand tot ce vrei este sa visezi??

Iti spui impaciuitoare ca asta e mersul lucrurilor si ca totul s-a schimbat...te indrepti catre pasta de dinti si adulmeci obligat sandvisurile, cand tu visezi o cana mare si sanatoasa de cofi, aburinda neaparat. Pana la urma sa te frigi cu cafea e una dintre placerile tale...

Te invarti bezmetica prin casa. Impachetezi, numai 6 minute si este atat de moale pe cat il doresti...Sorbi cu nesat si in graba dintr-o ceasca ce-ti deseneaza amintiri placute si pleci. Asta nu inainte de blush si de gloss...

Suni...Ai ajuns la timp...Acelasi timp pe care il traiesti zi de zi...Aceeasi rutina si nimic mai mult. Si pana la urma de ce??

Astazi am invatat sa urasc diminetile, desi le iubeam cand imi prezentau inca un senin virgin si neintinat....Le deosebeam de seri, seri in care doar vroiam un sfesnic bun care sa ma adoarma. Acum, totul s-a schimbat... Si peste cateva zile, noaptea se va lungi si se va preschimba in zi si invers...Pana la urma cui ii pasa de solistitii???

Ma intreb doar daca atunci cand visez uracios o dimineata, un trezit nevoit si negandit ma va face sa dau ochii din nou cu primele raze de soare?...

Azi-noapte am visat toamna

2009-10-20T21:40:00.005+03:00

Azi-noapte am visat toamna...Desi imi bate la usa in fiecare dimineata, nu am simtit-o niciodata mai proeminenta ca aseara. Era exact asa cum mi-am inchipuit-o eu intr-o lume idilica ce nu vrea sub nicio forma sa ia forma betoanelor gri ce tremura de frig. Mirosea a aramiu, simtea a alee ce se pierde printre vise si gusta a dulce trait pe o banca suspendata...O iluzie care poarta cu ea momente de fericire...

Imi place foarte mult atunci cand frunzele cad si imi trosnesc sub talpi. Azi-noapte, insa, un trosnet mi-a redus la tacere simturile. Imi doream atat de mult sa se opreasca. Pana la urma frunzele isi termina mersul si aleea ramane dezgolita, daca nu reusesti sa dozezi portiile.

Insa eu continuam sa pasesc apasat si, constiincios, fiecare frunza isi tremura inchieturile intr-o adulare ce-mi exalta mie orgoliul. Pana ce si-au terminat asternutul si pana ce aleea s-a ingustat in dale stropite cu un gri negandit de termenii fericiti...

Pe o banca s-a tras dintr-un ultim fum de tigara si un scrum s-a lasat purtat de vant. Drumul este gol si sincer acum...Nu mai are frunze care sa-l acopere si nici pasi care sa se teama. Insa, mersul apasat a ramas sa infrunte frigul si sa caute cu pofta o frunza cat de mica pe care sa o simta trosnind dedesubt...Niciuna...toate si-au indeplinit menirea.

Noroc cu iarna si trosnitul ce se transforma in scartit...Imi place la nebunie cum imi scartaie zapada sub picioare, v-am spus?

Dimineata imi ciocane la usa si toamna se prelinge pe niste betoane gri...Pleoapele sunt smulse din imbratisare si printr-o trapa uitata deschisa niste raze imi mangaie obrajii. Picioarele calde si inca vii imi amintesc de niste frunze trosnite ce imi gadila talpile. Pana la urma, astazi a fost soare, chiar daca s-a ivit timid, mirosind a toamna...

Eu pe domeniul pisicesc...

2009-10-18T18:29:00.012+03:00

Se da pe langa tine...miauna...se pisiceste. Tantosa, instruita in strategii si tactici iti da magie. Stie ce vrea si stie cum sa obtina. Pana la urma asii aia din maneca numai ea poate sa-i joace si este constienta de lucrul acesta. O coada saltata in sus, niste mustati aranjate in onduleuri si parul dat pe spate sunt detalii care te pot vraji...asta daca te lasi vrajit...

V-am spus ca urasc pisicile? Ei bine le urasc: fie ele maidaneze, tomberoneze, de rasa, persane, albe, negre, dungate, in picatele...cu 4 labe, 5 mustati, 9 vieti sau una, pe toate le urasc. Orice gand cu iz de felina imi da fiori pe sira spinarii si ma face sa visez meleaguri canine loiale si de incredere. Si cu toate acestea, ea a reusit...m-a vrajit.

Ne-am cunoscut intr-o seara calduroasa de vara...insa nu ne-am remarcat, decat poate in treacat...intr-o privire ignoranta ce parca isi specifica ura netarmuita ce ne-o purtam una alteia. Au urmat insa cateva seri in care ne-am vizitat obligat, ne-am tratat cu coada pe sus si ne-am lustruit armele pentru momentul ce avea sa vina...Si momentul a venit...

Era o sambata tarzie de toamna...miroasea a iarna si a vin fiert la ibric...neaparat cu scortisoara, coji de portocala si gutui. Afara ploua, era frig...atat de frig incat niciun caine nu-ti venea sa-l dai afara, daramaite o pisica cu personalitate. Unde mai pui ca eu ma simteam romantica si inevitabil vulnerabila...

Aburi pofticiosi ieseau din canile aromate si din narile noastre infrigurate. Sporovaiala multa, planuri de viitor si EA. Si-a facut aparitia intai timid. O defilare ca pe podium urmata de un "ignore" profesionist. A revenit peste o ora, cand deja vinul ne facea sa visam muntii inzepeziti cu miros de cabana trosnind a lemne. S-a gudurat cu bagare de seama pe langa picioarele noastre si dupa aceea a disparut din nou. A treia oara, a insistat sa fie mangaiata, dar nu mai mult de 5 minute. V-am spus ca are tactica...totul e o arta!!! Un sentiment de inferioritate pe care il simti si un favor ca mangai o felina.

Desi ii repetam constiincios cat de mult urasc tot ce tine de ea, m-am pomenit mangaind-o si rasfatand-o. Mi-am revenit imediat si am izgonit-o. Pai ce Dumnezeu, n-a inteles ca urasc pisicile??? Insa, dupa alte 3 ore si mult gand de scortisoara ea a revenit...si m-a prins intr-un moment prost, atat de prost incat sa ajung sa o ador, uitand ce mi-au facut consoartele ei si motivul pentru care am ajuns sa le urasc. Seara s-a terminat, mirosul de scortisoara s-a imprastiat si un tors parsiv s-a lasat auzit...A castigat...

Acum, ne privim complice, ne cunoastem slabiciunile, stim cum sa creeam vraja si pana unde sa mergem. Tot ce trebuie sa facem este sa nu recunoastem niciodata nimic...nici de am fi puse sub tortura. Eu n-am sa-i arat never ca am cedat in ceea ce priveste domeniul pisicesc, iar ea va continua sa vina sa o mangai, tantosa, ca si cum mi-ar face mie un favor ca ma ating de blana ei pretioasa ce nu se da asa orisicui...Privirile insa spun totul...

V-am spus ca urasc pisicile? Da le urasc, fie ele maidaneze, tomboroneze, de rasa, persane, albe, negre, dungate, in picatele...cu 4 labe, 5 mustati, 9 vieti sau una, pe toate le urasc...exceptand-o pe ea. M-a cucerit, n-am ce sa-i fac...Pana la urma, orice om are punctul lui slab. Nu va afla insa niciodata...N-am sa-i dau un motiv in plus sa-si rada in mustatile ei pisiciesti. Plus ca am invatat ceva ce ea nu stie: numai daca tac si ma arat rece, va veni sa o mangai, cu coada ei tantosa ce le stie pe toate...

O fata de masa

2009-10-15T22:12:00.006+03:00

Astazi mi-am dorit o fata de masa....de fapt nu mi-am dorit-o, asta pentru ca stiu ca am avut-o. Mi-a fost dor de ea mai degraba...simteam nevoia sa o mai vad odata...aceeasi fata de masa alba cu un servet caramiziu deasupra ei. Aceeasi bucata de carpa pe care, in decursul catorva ore, pete de tigara, cofi si bere isi desenau o harta numai de ele stiute...

Pana acum n-am stat sa verific aceea harta. Oare ce drum isi schita si unde a decis sa insemneze orasul cu o bulina rosie, sau mai degraba cu o pata de scrum semi-ovala? O senzatie si nimic mai mult...

Niciodata n-am stat sa ma raportez la astfel de detalii. Acum, cand lucrurile isi schimba unghiurile, stau si ma intreb: oare ce gandea fata aia de masa, in timp ce eu imi sprijineam cotul pe ea si visam momente unice cu gand de viitor? Ma gandesc ca, disciplinat si ordonat, isi construia mai departe liniile spre un final pe care conversatiile mele goale nu aveau cum sa le anticipeze. Details...ai zice

Si totusi, in ultimul timp, aceste detalii fac diferenta. De ce acum, scrumul de tigara de pe aceeasi fata de masa ma enerveaza si incerc sa-l indepartez, dand nevrotic din maini, si atunci nici nu-i simteam prezenta? Probabil ca-mi murdaream cotul stand direct pe el si nici ca-mi pasa. Sa fie oare de vina conversatiile goale? Sa fie de vina zambetul ce faceau cutele de pe aceeasi fata de masa sa amuteasca?? N-am de unde sa stiu...

Si pana la urma, acelasi pliuri, ce deunazi mi se pareau din peisaj...pierdute undeva departe...mi-au atras atentia...si acum, le vad mai proeminente ca niciodata...Fata de masa nu s-a schimbat, tot comunista si cu iz de camin cultural este. Cu toate acestea, de ce o plac si incerc sa o curat nevrotic???

Indepartez orice urma de scrum, cofi sau bere...constat ca ramane doar un alb ce cateodata prinde nuante caramizii...si realizez ca desenul inca nu si-a conturat finalul....

Stie si el ca nu-si poate desena harta fara cele consumate de mine.

"N-ai ce sa-i faci", ii spun inciudata..."Scaunul e liber. Cotul meu e mai atent la detalii acum si zambetul...Ei bine, zambetul n-ai sa-l mai primesti decat de la mine. Nah, oftica-te si inghite in sec. Eu tot am sa-ti sterg nevrotic urmele de scrum"...Nu te pui cu persoanele ce viseaza momente trecute...

Si pana la urma mi-e dor de o fata de masa...si nu de asta, care mi se prezinta acum, apretata, mirosind a proaspat, ci de una patata de scrum, cofi si bere...

Hai mai bine sa achitam, ca aici nu mai e de noi. Ti-am zis ca e frig rau in seara asta??

Cand eram mica...

2009-10-10T21:47:00.005+03:00

E bine sa ai ceva scris si sa-l si pastrezi. Astazi am descoperit o manzgalitura de-a mea de cand aveam vreo 12 ani. Zicea asa: "Cindy astazi s-a imbolnavit. Maine o pun sub tratament, o s-o ingrijesc cum trebuie si o sa se faca bine". Va intrebati cine era Cindy? Si mie mi-a luat mult timp sa-mi amintesc. Dar am reusit. Daca va ganditi ca era o fata, va inselati....desi multi ani a fost prietena mea de suflet. A fost prima mea papusa...si eu, doctorul ei...

Cand eram mica vroiam sa ma fac patinatoare. Asta se intampla pe cand aveam vreo 5 ani. A durat pana la 8 ani, cand m-am hotarat ca o sa fiu aviatoare. Ma fascina ideea de a zbura. Mi-ar fi placut atat de mult sa fiu o pasare....sa fiu libera si sa zbor in voie spre meleaguri mai primitoare, cand toti cei din jur ma suparau. Din pacate nu puteam si umbrela aia cu care saream cinci trepte pe scarile de la etajul 9 nu inseamna ca zbor...Chestia asta m-a trezit la realitate.

Si am fost trista cateva zile bune, nervoasa pe neputinta mea. A venit insa bunicul meu si mi-a povestit de avioane...Ma fascina pur si simplu modul in care povestea. Deja ma vedeam, mandra, la bordul unui avion important, plin de pasageri pe care eu trebuia sa-i aduc in siguranta la sol. Calatorii ma salutau zambind si eu imi inclinam respectuos sapca mea de pilot. Gandul de a zbura s-a conturat imediat in mintea mea si imi consuma cateva ore bune inainte de culcare mult timp de atunci incolo...

Pana s-a imbolnavit bunica mea...Racise si avea febra...Eu ii puneam comprese reci si aveam grija sa aiba ceaiul intotdeauna fierbinte si pastilele luate la timp...S-a facut bine. Binenteles ca nu medicamentele o ajutasera, ci grija mea o salvase. Eu eram sigura de asta. Si nimeni nu ma putea contrazice, nu avea nicio sansa cu mine. Ma vedeam un soi de Maica Tereza pregatita sa-si salveze nu doar bunica ci o lume intreaga. Probabil, saturati de de dorinta mea acerba de a-mi ajuta aproapele, ai mei mi-au dat solutia: Fa-te doctor!...

Si cred ca acest vis a durat cel mai mult, cativa ani poate, si a avut o importanta majora in familie. Mama si acum ofteaza ca fata ei nu s-a facut medic...Toti erau mandri ca o sa aiba un doctor in casa, un specialist la indemana gata sa spuna diagnosticul corect cand o tuse te loveste sau ceva te doare...

Diagnosticul a fost pus insa: visul trebuie sa se vindece, la fel ca toate celalalte...

Acum, am scos patinele de la naftalina. Am suflat praful de pe ele, m-am asezat in fund, si am inceput sa le lustruiesc. Stetoscopul il am la indemana, ma ajuta sa prescriu retete. Si cand sunt gata, ma sui pe ele si ma duc sa vad avioanele...

Ai vazut ca pana la urma decoleaza? Oare pilotul acela ce vroia sa se faca cand era mic?

Sufla in lumanare...

2009-10-08T22:43:00.014+03:00

Inchizi ochii, sufli intr-o lumanare si simti cum aluneca fumul...Pana la urma, o dorinta se indosariaza intr-un sir lung de sertare. Stai la rand si astepti. N-ai precizat momentul, ora, data cand se va indeplini. Doar ai dorit-o, la ce te astepti??

Un ritm se pierde pe fundal, un refren iti rasuna in minte si o idee se detalieaza in secunde precise. Atat de precise incat te dor si te deranjeaza. Incepi sa clipesti mai des. Cine stie, poate le indepartezi. Omniprezent insa, el revine si nu vrea sa se desprinda sub nicio forma de ceea ce reprezinti tu. Te intreaba si doreste raspunsuri...de multe ori, la fel de precise.

Si pana la urma ce poti spune? Te ridici ca la scoala si iti prezinti lectia: astazi vom vorbi de momente pierdute in caietul ce deseneaza asteptari care se lasa asteptate. Nedumerire. Foiala. Si nimic. Nimeni nu lanseaza nicio intrebare. Doar niste priviri dubioase si suspecte.

El totusi te urmareste, ruleaza pasi si prezice cai de acces. "Ia-o la dreapta", iti sopteste...Desi tu visezi stanga. "Mergi drept inainte" desi creionul tau schiteaza o intoarcere. "Opreste", desi tu vrei sa continui. Indemnuri gresite si ganduri ce nu se lasa ascultate.

"Orice dar nu pierde ritmul, respira adanc si viseaza momentul", te indeamna o voce de departe. Piesa asta trebuie sa isi gaseasca finalul, o caseta nu-si gaseste niciodata locul intr-un mp3, ai uitat?

Ce ascultam acum? N-ai de unde sa stii. Oricum e doar un titlu lipsit de importanta pentru un sentiment ce gandeste un cerc. O lumina puternica iti orbeste vederea..tragi puternic sa o ocolesti, dai sa o iei inapoi...si nimic...Inainte e indemnul atata timp cat melodia nu-si descrie finalul...

El este acolo, il simti in spate, intr-un intuneric care iti relaxeaza ochii... Pana la urma, un trecut nu se prezinta niciodata intr-un drum ce vrea sa mearga inainte, ci doar iti sta in spate! Ai uitat ca ai schitat un traseu al carui schema n-are prevazuta si o iesire de urgenta?

Un fum se prelinge pe soseaua ta...Oare este randul tau? N-ai de unde sa stii, ca atare ca sufli ca apucatul. Aiurea.... Te pierzi in detalii inutile. Mai degraba urmareste semnele, iesi de pe drum si vireaza la dreapta. La stanga nu poti. N-ai cum sa intorci. El priveste doar din spate...p-asta am prins-o si eu...

Ploaie...vant puternic...conditii nefavorabile si...un drum

2009-10-04T20:31:00.008+03:00

Sambata, 4.AM. Ploaie, vant puternic, conditii nefavorabile si mult mult somn in ganduri impleticite in vise...

- Ok, mai plecam undeva?, zic eu imbufnata cu za holi cofi in nas.
- Binenteles, ne-am agitat pana acum, nu cred ca e momentul sa cedem.
- Damn it, je me jure ca 4 nu e ora de trezit...

5.00 AM. Here we go. Un Bubu imbuibata de apa, orice dar tine acul ala pe centru, te rog!! O autostrada demna de Blair Witch, gandita din tiruri si vrajita de acvaplanare si mult, mult intuneric. Da, stiu te intrebi cand drq se si lumineaza...Ti-am zis, cand iesim de pe autostrada....

Si am iesit...Slatina, Bals...

8.30 AM. "Ati depasit viteza legala" Ioano, lasa-ne cu astea mai bine spune-ne cum ajungem pe pod. "Virati la dreapta"...Hm, chiar daca suntem in spatele blocurilor si nu mai putem trece decat daca am intra in bloc si am lua liftul??? "Virati la dreapta"....Pare hotarata fata...Am virat si ne-am infundat... Dupa 3 generatii invocate din arborele genealogic al Ioanei, am intors. Am cotit-o la dreapta si un pod ne-a luminat...A fost celebrat cu o tigara aprinsa si o gura sanatoasa de cola....

10.30 AM. Balcesti, ploaie, vant puternic, conditii nefavorabile. Ni s-a mai alaturat cineva. Numai suntem 2, ci 3. La fel de adormiti, la fel de plictisiti, la fel de hipnotizati de indemul cafelei. Barul satului. Asta e.

-Domne, dar arata chiar bine, as putea sa-i fac si o cronica :))
-Ti-am zis eu.
-Ok, cat costa o cafea???
-2.5 lei
- Glumesti, nu??

Se pare ca nu glumea...Ma intreb cat era berea? Cred ca nu mai mult de 3 lei. Sa revenim totusi...

12.00 PM. Stirbesti. Aceeasi ploaie, acelasi vant puternic plus interogatia repatata de 20 ori: "De ce drq am plecat noi la tara pe ploaia asta???". Branza, rosii, paine...toate de tara...tuica, tot de tara si cu efect de somnifer garantat credeti-ma, si un sentiment de ghifturie ce gandeste o orgie culinara.

14.00 PM. Ok, este 15-14 pt mine...ti-am zis ca am sa te bat la septica :P Cine taie cartile??

16.00 PM. Ploaie...vant, conditii nefavorabile si mult noroi...

-Vreau o tigara?? De ce drq nu putem fuma?
-Ti-am zis ca sunt ai mei, ai lui acasa...wtf, e periculos...Stii cum umbla vorba in sat cu Maricica a lui Pandilie care a fost cu coana Elifteria care o dadea pe netrebuncioase si necurate etc.

-Vreau la mama :(((
-Las-o pe ma-ta, hai mai bine sa schimbam locatia...:)

20.00 PM. Nu, n-ai sa vezi meciul asta, wtf nici macar nu sti cu cine joaca Craiova!!! Mai bine arata-ne orasul :)

21.30 PM. Las Vegas - o locatie fancy and priti. Discutii filosofice din care reies ca barbatii este niste porci si femeile niste capre isterice si disperate.

-Si ti-am zis ca am vazut o oaie intinsa pe asfalt si tu nu m-ai crezut...

Multe pitipoance bune, fuste scurte, tocuri si multe multe fitze...Trust me, la Bucuresti n-ai sa vezi asa ceva, decat daca iese dintr-o limuzina XLSHKAJDH - si sirul alfabetic poate continua...

22.00 PM. Ia uite domne, astia pun teren de basket in centru si mai si inchid circulatia peste noapte...De-ar fi si la noi asa, ar fi blocata circulatia 3 zile...Si totusi imi e frig. Am vizitat suficient centrul, nu mergem acasa?

23.00 PM dupa un taxi pus pe taclale. Pana la urma cat e scorul??? Cine drq a castigat??? N-am aflat inca

00.00 AM. Am aflat: Craiova of coruse.

-Noapte buna, fetelor! Maine la cat? La 7??
-Asta sa o crezi tu...
-Bine, 8 fara un sfert :P

Duminica, 07.00 AM. Miros de cofi, frig, patura insuficienta si dorinta de somn.

-Ti-am zis eu ca tot 7 e :P
-Cofiiiiiiiiiiiiiiii
Of couse, vorbim in termeni matinali...
-Mi-e foameeeeeeeee
Cum ziceam: vorbeam in termeni matinali...

08.30 AM. Benzinarie...Viva, credeti-ma le cunosc pe toate, au sendvisuri clar!!!!

-O cofi si 2 sendvisuri cu pui si ardei copti si o placinta cu mere pentru domnu :)
-Si unde fumam?
-Tragem mai incolo un pic
-Cofi fara tigara n-are sens
-Stiu, dar o benzinarie cu o tigara n-are final...

09.00 AM. Ultimul fum ramas...Un chistoc aruncat...Centurile puse, casetofonul pornit. Ai verificat apa?? Bubu e hidratata? Da, totul e in regula...

-Haidi pa...Ne auzim la Bucuresti!
-Ne anunti cand ajungi
-Binenteles, aveti grija pe drum :)
-Pa
-Pa

Inca nu e luna plina...

2009-10-01T21:12:00.005+03:00

Urmaresc stelele...nu de alta, dar de data aceasta imi dicteaza o poveste, deosebit de alte seri in care doar imi inlocuiau numaratul oilor....

Imi inchipui imagini si imi desavarsesc ganduri...O discutie goala insa isi face simitita prezenta. O repulsie se pierde in noduri si imi vajaie prin minte. Ma perturba...Noroc cu adrenalina ametita care o risipeste...

O calatorie se incheie tot timpul cu un drum inchis precum o iluzie care se rupe in realitate, ai uitat? Si pana la urma, stelele imi sunt ghid si acordurile ma ametesc, trebuie doar sa-mi las simturile libere...Hai, spune-mi ca nu e asa. Nu asta e calea spre freedom?? Ca doar asta incercai sa-mi spui...

Si daca gresesc, invata-ma tu. Arata-mi drumul, indreapta-mi imaginatia si ghideaza-ma spre cei 200 de cai putere ai tai cu care te lauzi...Unde trebuie sa ajungem? Habar n-ai... Atunci cand simti, nu mai ai timp sa si constientizezi, ai uitat?

Da-ti frau liber imaginatiei si poarta-ti rotile odata cu mine pe soselele desenate in copilarie. Stii ca undeva trebuie sa ajungem. Sper doar sa nu ne ratacim. Oricum, si de ar fi asa, ai solutia: deschizi ochii si vezi luna. Te ragasesti...

Acum nu te pierde cu firea...respira adanc, inca nu e plina! Mai are un pic, suficient timp cat sa mai tragi un fum de tigara si sa te pierzi intr-o trapa uitata deschisa. Ai numarat stelele?? Stiu, iti dau fara sot...N-ai invatat inca ca atunci cand e luna plina lucrurile se schimba? Ai rabdare...

Nu mai trage cu furie din tigara aia! Ai ajuns deja la filtru! Asteapta...O ultima strigare inainte de stingere... Omul negru n-a venit inca, n-ai de ce sa te temi...Doar o luna plina care iti lumineaza desenul!

Hai, fii in acord cu mine...inspira adanc, numara pana la 3 si priveste stelele, doar asa ea se va simti invitata si ne va servi!

One cold cofi pls...make it black!

2009-10-01T09:40:00.002+03:00

Astazi calculatorul meu a crapat...

2009-09-29T21:27:00.003+03:00

Astazi calculatorul meu a crapat...

S-a lasat greu...A inceput prin a-mi deschide haotic fisiere, pufnindu-mi in nas documente expirate si programe inexistente. Mi-a vorbit in parole indescifrabile...pe care cica eu ar fi trebuit sa le inteleg. Com on, ai uitat ca nu ma pricep la puzzle-uri??? Si a continuat prin a-mi bloca desktop-ul cu un Recycle Bin pe care eu sunt sigura ca l-am curatat demult.

Se pare insa ca nu...sau poate ca da, si acum ce vad sunt doar halucinatiile unui PC aflat in agonie si moarte clinica. Si cu toate astea, sa apas pe X sa inchid fereastra nu pot. Sa opresc imaginile care mi se deruleaza intr-un ritm frenetic in fata...nu reusesc...Stiu, Task Manager e solutia...un Ctrl alt del, o reclamatie constincioasa la nenea manager-ul ca a mea masinarie si-a pierdut uzul ratiunii si lucrurile se rezolva. Stie el ce se faca...

Combin fericita tastele... degeaba, nicio clintire. Wtf, chiar nimic nu mai functioneaza in calculatorul asta??? Si daca e asa, de ce drq nu crapi odata? Mori ca sa te pot inlocui, dizolva-ti ram-ul si anuleaza-ti hard-ul ca sa pot cere la IT alta memorie si un recipient nou-nout in care sa-mi vars documentele...Sertare noi, idei noi...asta imi trebuie...o formatare si o iau de la capat.

Si totusi, de ce playlist-ul meu fredoneaza aceleasi acorduri, de ce desktop-ul meu se pierde printre aceleasi barci si de ce fisierele deschise nu vor sa se inchida fara sa-si ia cu ele tributul??? Si pana la urma care era parola aia? Parea un cuvant usor...

Tu n-auzi sa crapi!!! Nu pricepi ca alte hard-uri de incarcat, alte fisiere de ordonat si alte programe de virusat asteapta la rand?...Hai odata, fa ce-ti spun si promit ca de azi inainte sa nu-mi mai ud boschetul, ii sade mai bine ofilit ca si tie mort...pana la urma cand nu dai save, pierzi tot, nu?

Gand sonor

2009-09-24T12:16:00.000+03:00

Miros de iarna si gand de scortisoara

2009-09-23T21:47:00.004+03:00

Un miros de scortisoara pierduta intr-o carafa de vin si o portie mica de cartofi prajiti cu iz de indigestie si dorinta de moment.

Azi a fost o zi plina de pofte...si nu orice fel de pofte, ci dintr-acelea care cu greu se lasa infranate.

-Ma doare in gat...Maine seara nu mai merge berea.
-Un ceai ar fi mai indicat.
-Ceai sa bei tu...
-Nu tu ziceai ca-ti place ceaiul???
-Da, asa e...si totusi..Tu? Cofi sau bere?
-Nu, vin fiert cu scortisoara.
-Vin fiert acu?? La tata? Pe vremea asta?...Nu prea cred
-Ar fi totusi dragut...

Un soare puternic ascuns dupa schele imi toropeste fruntea si un MC ce-mi indeamna viciile sa uite de inhibitii, imi semnaleaza iarna...Ciudat nu? McDonald`s-ul n-aduce niciodata iarna, si in niciun caz una dichisita cu miros de scortisoara care face sa tremure de invidie si cei mai estetici fulgi de zapada...Cred ca de vina sunt sandvisurile alea straine...

Cu toate acestea, iubesc iarna, o visez inca din mijlocul lui iulie cand prefer sa cant We wish you a Merry Christmas in loc de Coco Jambo sau orice alta ineptie care cheama la mare unde fetitele sunt goale...pana la urma vreau sa simt abur de iarna....si ma gandesc ca zodia e de vina!

De data aceasta insa, am sa inchid pravalia cu copilarii... Gata cu iarna, gata cu fursecuri si miros de scortisoara. Tocmai ce l-am angajat pe Grinch. Stiu ca viseaza vara si aprecieaza un vin fiert doar la 40 grade celsius cand orice gand ratacit printre beculete aprinse, miros de conifere si bulgari de zapada veseli este topit.

Si totusi, un vin fiert imi imbata gandurile...Probabil caldura e de vina. Se pare ca toamna e darnica cu mine si imi da grade celsius menite sa ignore faptul ca mirosul de scortisoara imi trezeste amintiri...Ti-am zis doar ca n-am nevoie de condimente...un sandvis savurat intr-o benzinarie pe autostrada nu are nevoie decat de un abur care semnaleaza frigul, ai uitat?...

La fereastra...

2009-09-22T21:53:00.007+03:00

O tigara fumata...a doua tigara fumata...un gand aiurea...o conversatie goala si un joc jucat fara chef...

Da, m-am dus sa ma interesez. Nu n-am aflat inca.Sigur maine la ce ora? Ajung eu prima, poate reusesc sa actualizez...Nu nu vreau crema aceea minune cu nume imposibil de retinut ce-mi inlatura cuticulele...Binenteles ca te ascult. Nu, nu-mi pot imagina asa ceva? Chiar asta ti-a facut?...damn it, ce ti-e si cu oamenii astia. Si intr-un final...binecuvantatul ton de de ocupat.

Un zambet fortat cu greu isi mai poate muta resedinta de pe chip, in timp ce ma chinui sa trag dintr-un ultim fum ramas. De data asta promit sa nu mai folosesc chistocul..., oricum n-are nicio importanta...

O zi insemnata, un nimic pierdut intr-un abonat de connex si o idee ce inca refuza sa se inece intr-un fum expirat: Chiar nu exista lucruri mai importante pe lumea asta??? Ma gandesc ca nu si totusi telefonul va continua sa sune si plamanii vor continua sa traga cu sete dintr-un aer rarefiat pierdut printre blocuri.

In timpul asta, un vis de creta se deseneaza pe asfaltul unor instantanee fotografiate la nesfarsit. Si poate aparentul lor vor impiedica crema de cuticule sa isi faca treaba. Cine stie...

Pana la urma, fetita aceea inca mai joaca sotronul in fata blocului...Oare nu s-a plictisit?? Ce-ar fi sa-i fur ciobul si sa inventez eu un alt joc? Unul care nu este pierdut in aparente, cuvinte goale si ganduri inutile. Cand ajung la 9 promit sa ma opresc, nu de alta dar dupa aia risc sa ma intorc la start si s-ar putea ca istoria sa se repete. N-as mai putea suporta asteptarea unui ton....

Mai bine inchid fereastra, pana nu-mi inec plamanii in tigari triste ce sporovaiesc. Si cand te gandesti ca un gand aiurea poate fi si matur, trebuie doar sa nu ma las intimidata de coditele acelea si de ciobul care nu vrea sa stea locului si continua sa sara: 1... 2... 3...9. Gata.

In drum spre casa...

2009-09-21T21:20:00.005+03:00

E ora 6.10. Deja batai pe scaun...din partea aialalta se aude un bip. Wtf, pana la urma de ce nu va lasa cu mess-ul??? E clar, tre sa ne incarcam cartelele alea de cosmote...e un must!!! Stiu, tu la salariu...si eu...ei bine eu cand ma voi reprofila...lucru ce se va intampla in curand, sper. Dupa multe trageri de manaca si multe insistente, se pare ca nimeni nu pricepe ca eu trebuie sa imi ud boschetul de pe birou,...reusesc sa ma urnesc. Timpanul drept deja se revolta, ceva ii urla in ficati:

- Pana la urma tu nu intelegi ca este chiar ofilit si in moarte clinica demult? Arunca-l odata si treci peste??
- Nu, nu inteleg si nu, nu-l arunc, pleaca o data cu mine. Nu te pui cu oamenii incapatanati.

Bun, am lamurit si problema asta. Am iesit pe usa cladirii. Un bipait infernal...

- Da stiu, te enerveaza, cu timpul n-ai sa-l mai auzi trust me.

O invartitura de metal ca la metrou si...free willy.

- Ce facem acum?
- Simplu, n-avem bani...o luam spre casa.

Inghesuiala, fete necunoscute plictisite si obosite ce nu doresc sa imparta un drum cu tine, un trancanit de sine, multe marci pe 4 roti imprastiate pe jos si pe sinele noastre implicit, o trecere de pietoni traversata pe rosu si gata, am ajuns.

-Ai vazut ca n-a fost greu? Ti-am zis eu ca te obisnuiesti.
- Si totusi...asta a fost tot? Gata, mergem acasa?
- Pai nu ti-am spus ca n-avem bani?
- Si sala noastra de consilii, nu ti-e dor de ea?

Damn it chiar imi e...Ne scotocim bine prin buzunare...ne foim prin troleu, lovim 2 pasageri prost plasati si cand sa inchid usile, sarim! La tata care va sa zica, wtf, pana la urma trebuie sa discutam. Dupa multe insistente...cedez greu, credeti-ma, chiar si pe ultima sutime de metri, ajungem si la tata. Acolo...ei bine, acolo am revenit acasa :) locul meu, locul tau, locul amintirilor noastre? In seara asta ce problema dezbatem? Planul de afaceri e facut...tu doar prezinta-mi oferta :)

Si cand te gandesti ca drumul e trasat...boschetul e ofilit...si o luminita se intrevede...sau poate nu...Wtf, nu-ti plac tie incertitudinile? Pana la urma eu ti-am prezentat oferta, doar nu te astepti sa o si cumpar in locul tau.

Un zambet...o amintire dintr-o benzinarie

2009-09-16T21:04:00.005+03:00

Am o problema cu benzinariile...de fapt nu cu ele ci cu ceea ce simt atunci cand trec prin ele. Fie ca ma opresc sa pun benzina...in masina mea sau a altcuiva, fie ca ma duc sa o folosesc in scopuri "nobile" sau nu, fie ca ma scoate din impas atunci cand nici un non-stop nu este la indemana...o benzinarie e tot timpul acolo cand am nevoie de ea.

Fie ea Lukoil, Petrom sau alta firma straina, o astfel de locatie, de la o vreme, imi trezeste amintiri, ma indeamna la sentimente si ma cheama spre delectare. Ma simt bine intr-o benzinarie...e sentimentul acela placut in care sunt in mijlocul unei curse nebune din care ma opresc doar pentru o carte de vizita imbibata in combustibil si ghiftuita de tot ce am eu nevoie.

Oamenii care intra in benzinarii sunt calatori, sunt oameni care vin si pleaca, intra si ies, se folosesc de ea si dupa aia o uita pentru alta mai buna si mai aprovizionata. Cu toate acestea, sunt sigura ca fiecare dintre noi are amintiri dintr-o benzinarie. Eu am multe, multe care ma determina acum sa ii dedic si un post...

Tot timpul aceste surse de alimentare au fost acolo cand am avut nevoie de ele. Niciodata nu m-au tradat, niciodata nu m-au mintit, niciodata nu m-au amagit decat atunci probabil cand au fost in inventar. Si pana si atunci m-au avertizat, mi-au semnalat un cos de gunoi plin de mucuri de tigara care parca imi striga: ai rabdare, doar ma refac, ma aprovizionez pentru a te multumi pe tine.

Si pana la urma de ce nu le-as iubi? Ele mi-au regandit intalnirea cu sckittles, ele mi-au pastrat vie privirea atenta ce-mi semnala un zambet de starbucks...snack attack...malboro. Si pana la urma, benzinaria ma asculta atunci cand eu tac...atunci cum de tu nu poti, atunci cand eu vorbesc?

Un marlboro lights scurt, va rog.... o stella artois si un bounty! Cat face...a...nu, n-am alimentat!

O Marti cu a happy...not end ci view

2009-09-15T22:55:00.006+03:00

Astazi a fost o zi plina. Plina in nimicul ce s-a dovedit a fi prea-plin la final. A inceput printr-o motaiala pierduta in ganduri intr-un scaun de cinema comod si calduros si s-a terminat printr-o rasturnare de situatie in care scaunul s-a revoltat si eu m-am gasit intinsa pe podea fara gand de maine sau moment de criza.

Printre inghionteli de varsta a 3-a, trancanit de sine si talpa batatorita bine in rahat de caine m-am gandit ca aceasta Marti ar trebui sa aiba totusi o semnificatie norocoasa pentru mine. Mi-am infranat astfel pornirea-mi superstitioasa in care o pancarda mare cu "Aici nu" intampina o zi obisnuita de marti sau o data de 13 si mi-am zis: e de bine...Proasta miscare, atat de proasta incat ma gandesc serios ca acea pancarda trebuie innoita macar sa straluceasca mai bine si sa-mi orbeasca vederea atunci cand mai am astfel de porniri hedoniste.

Si totusi? Cand s-a developat filmul si cand s-a anuntat finalul cu happy-end-ul intors pe dos???? Va spun eu, undeva intre 2 si 3...si undeva intre gandul: "Acum sunt safe si bine, stiu ce fac maine...peste 3, sunt in bataia vantului, aliniata constiincios in randurile celor ce spera la mai bine cand un portofoliu nu este actualizat."

Dap, gandul a fost unul dureros si extrem de viu. Dar nu pot spune decat atat: cinema-ul astazi a pierdut personalitati marcate ce au decis sa cedeze jocul altcuiva, de ce nu as putea pierde si eu un film ce m-ar developa spre alte meleaguri mai primitoare? Pot fi productii demne de Hollywood ce starnesc lacrimi de crocodil cand vine vorba de happy-end-urile lor nominalizate la Oscar. Si totusi...the preview of a jobless view is a happy...not end...ci view!

Un blog gandit pe drumul unui caine pierdut

2009-09-13T22:43:00.005+03:00

Era frumos afara. O rasuflare adanca aducea cu ea un gand impregnat de racoarea si proaspatul unei inserari...Tocmai petrecusem cateva ore placute alaturi de cineva drag intr-un loc impanzit de amintiri si zugravit in imagini.

Ma indreptam spre casa pe acelasi drum pe care n-am cum sa-l uit. Nu de alta, dar l-am facut de atatea ori razand, plangand, ascultand muzica, gandind, dorind sa nu gandesc, visand sau pasind prin realitate. Acelasi drum, scurs de fiecare data la fel, si de atatea ori altfel.

Si cum paseam eu spre aceleasi idealuri, gandind acelasi ganduri, am vazut un caine. Unul de rasa....dar unul pierdut. Isi facea loc printre cupluri, printre familii, carucioare cu prunci, indivizi seci ce se multumesc cu o masa calda si femei ce viseaza la o masa rece si un sentiment viu.

Si cum paseam eu agale, gandindu-ma la nimic si visand nimicul am ramas cu ochii pironiti la acel caine. Nu vroia nimic, decat probabil un minut de atentie, o clipa de alintare, o fractiune de iubire...S-a uitat la mine privind intr-o parte, intrebandu-ma: "Ai ceva de spus? Zii acum, nu te mai uita in jur, ci doar spune ceva...orice care sa implice un os, o jucarie care sa ma bucure si pe mine".

N-am un os... si nici macar o jucarie desi iubesc jocul cu focul. Si probabil niciodata nu o sa-mi gasesc locul printre multimea impanzita de carucioare, familii fericite cu gand de supermarket si vis de apartamente ce stau sa rasara si garsionere ce stau sa se darame.

Stiu insa atat: ca un caine pierdut poate primi un minut de iubire ce-i recunoaste rasa si un gand batut pe un drum batatorit de sentimente poate fi impartasit aici. Lectura placuta!