Imi vreau viciile inapoi!!!

Mda...deci sfarsitul imi este aproape...cred ca cele -100 de grade de afara mi-au afectat si ultima ramasita de bun simt pe care o mai aveam...In consecinta, m-am tampit. Si ce fac eu cand ma tampesc: pai ma apuc sa beau ceai si nu asa orisicum, ci cu miere. A se intelege ca urasc mierea si ceaiul si mai ales mierea in ceai.

Pe langa asta, ma apuc sa consum ciocolata calda...la greu. Cred ca am baut 5 feluri pana acum... E bine totusi ca am ajuns si la o concluzie: aia de la turabo e the best. Mai ramane starbucks-ul...Dar pentru asta astept o ocazie mai speciala, am auzit ca este prea buna ca sa o folosesc just for a regular day.

Ceea ce este si mai dubios este ca beau mai putina cafea...Si aici incep deja sa ma revolt. Totul pana la un punct. Pana la urma, nimeni nu se pune intre mine si za holi cofi nici macar o adunatura de creieri rataciti prin inghetul de afara. Adica ce, mai ramane sa renunt la sandvisurile mele de ora fixa si la pachetul de Marlboro si m-am dus dreacu.

Daca ajung aici, jur ca ma duc la nenea Timpul si ii propun politicos sa-si bage mintile in cap si sa mai schimbe vremurile...Nu stiu cum si in ce mod, dar clar trebuie sa rezolve problema. Sa-l convoace pe domnul Soare la negocieri, sa-l bata daca e nevoie, sa faca orice numai sa mai scoata cateva grade in plus.

Si uite, ca-s eu fata buna ii dau si din Bounty-ul meu ca sa-i usurez negocierea. O fi el Soare orgolios, dar in fata unui Bounty n-are cum sa reziste. Mai mult ca sigur, ca o sa lase ifosele de domsoara in calduri la o parte si o sa dea cu raze in noi. In caz contrar, risc sa ajung o fata fara prihana daca mai renunt mult la viciile mele...si asta ar fi chiar trist...

Astfel ca, pentru a-mi salva apucaturile si implicit pe mine...sa-mi dea cineva un antidot suficient de puternic incat sa-mi dezamorteasca simturile, cand afara gradele celsius pe minus refuza sa colaboreze cu mine.

PS: si mai vreau si un nume pentru laptopul meu...unul cu gand de tiramisu, care sa nu taca, sa nu regrete si sa nu se simta neputincios... Stiu, vreau cam multe :)

My new baby

Finally il am…

Dupa mult stres, o nepotrivire de caracter si implicit de cabluri…o discutie serioasa cu baietii de la RDS…(am observat ca se discuta destul de greu cu ei, probabil doar o diferenta de materie cenusie si atat) in sfarsit il am.

Este atat de micut si elegant, foarte rapid si matur in decizii…ma atentioneaza atunci cand gresesc si imi arata calea atunci cand sunt pierduta si nu stiu pe unde sa o apuc.

Cel mai important insa este faptul ca imi apartine in totalitate… il ador pur si simplu pentru ca este numai si numai al meu. Probabil doar ma bine dispune sentimental posesivitatii… si de aici si intelegerea. Nu vreti sa stiti cat de bine ne intelegem. Ne sincronizam perfect, ne ghicim nevoile si ne ascultam gandurile.

Petrecem atat de mult timp impreuna si ne intristam atunci cand trebuie sa ne despartim. Pauzele insa doar intesifica trairile si alimenteaza dorul…Astfel, revederile sunt savuroase si pline de farmec.

It`s my new baby… cel care are grija de actiunile, trairile, secretele si ideile mele…Vi-l prezint pe Junior, noul meu laptop. Azi s-au implinit doua zile de cand suntem impreuna :)


PS: inca mai lucrez la nume ;)

The perfect match si niste fulgi de nea...

Imi place foarte mult noaptea de dupa o zi plina de ninsoare…cand toti fulgii aliniati in sir se trezesc pentru a-si face treaba cum se cuvine. Doar atunci, relaxati si mirosind a abur de cafea, se pot imprastia peste tot pentru a acoperi urmele lasate de cei ce dorm…

Cand totul este perfect alb si uniform te decizi si tu sa-i dai viata povestii tale…cu talpile goale si creierii aburiti de imagini iti iei mersul de recunostere si adulmeci acel contur…

Trebuie sa stii ca desenul ti se va sterge din fata cat ai clipi daca nu esti atent, fulgii astia sunt nemaipomenit de rapizi.

Ai insa dupa tine plansa. “Ea ma va ajuta sa gasesc the perfect match”.

Hotarat, calci apasat si astepti…lasi un sertaras sa indosarieze factorii si verdictul cade cu aplomb: negativ. Nu-i problema, mai e timp pana dimineata.

Mergi mai departe si incerci alt contur, acelasi sertaras, aceleasi dosare si acelasi raspuns. Dupa alti cativa zeci de pasi incepi sa nu-ti mai simti picioarele. Ai inghetat. Te uiti cu frica la mizeria pe care ai lasat-o in urma ta si analizezi situatia.

“Prea multi pasi” iti spui. Mult prea multi pasi. Unii abia simtandu-si prezenta, altii apasati si infuriati, multi dintre ei grabiti si superficiali, toti zac inerti pe drumul tau calauzit de fulgii de nea.

“Si acel contur unde se ascunde? Cati fulgi a inghitit pana acum de si-a pierdut forma”…Inciudat si trist aluneci mai departe pe drum …Frigul si-a spus insa cuvantul. Simturile au amortit si gandurile au incetat sa mai rationalizeze. Nu-ti mai pasa pe ce calci.

“Accept orice, important este sa nu ajung la capat singur. Intr-un final, orice talpa e buna atata timp cat iti incalzeste nitel simturile, nu?”…

Pleoapele diminetii se desprind languros si somnorosi, fulgii de nea se duc la culcare…Dimineata citadina isi reia zgomotul si alti pasi grabiti cu vise intrerupte de ganduri vin dupa tine.

Mai stai putin sa-ti incalzesti picioarele si inchizi ochii multumit ca acea talpa isi indeplineste bine rolul termic.

La cativa pasi in fata ta e si finalul de drum. Simti un miros de prajitura venind dintr-acolo si pofticios din fire, dai sa te misti insa, picioarele intepenite bine in acea talpa cu rol termic, refuza sa o ia din loc.

“The perfect match”, iti zici…cand zorii isi finalizeaza conturul…”Ei bine, the perfect match nu exista”, incerci tu sa te consolezi. Si totusi, daca noaptea dura mai mult, daca frica acelui final de drum nu-ti intepenea picioarele si daca alegeai sa mergi mai departe?


“Mai e si maine o zi” cand pe fundal ti se descrie vremea: maine precipitatiile se vor opri, se va incalzi si nu va mai ninge…

Six days...

Cand ii simti lipsa...

Atunci cand nu mai ai un lucru...iti dai seama cu adevarat cat de multa nevoie ai de el si deabia atunci dorul incepe sa-si faca meandrele incurcandu-ti terminatiile nervoase.

Precum un narcotic adulmeci mirosul unui fum de tigara si cu voluptatea unui alcoolic iti treci usor limba peste buza superioara sperand la o ultima picatura bahica care s-a scurs insa prea repede.

In prima faza nu-i acuzi disparitia. Esti inca imbatata de prezenta lui. Te lasi cuprinsa de freamatul amintirilor si rederulezi scenarii. Numeri cate ferestre s-au deschis, indosariezi paginile care au fost citite si inventeriezi numarul de raspunsuri primite.

Respiri usurata la gandul ca de acum inainte nu mai ai dureri de cap, nu te mai simti obosita si imprastiata, confuza si intepenita in ganduri si idei. Ai mai mult timp pentru tine...astfel treci in revista activitatile care nu trebuie sa-l implice si pe el si te bucuri linistita de gandurile tale egoiste.

Insa, cu fiecare clipa ce trece...acele ganduri devin si mai egoiste...simt o singuratate acuta, se plictisesc, bat din picior si isi revendica prietenul...iubitul...amantul...Putin cate putin degetele amortite iti scriu prezenta lui, nodurile din stomac iti descriu atingerea lui si ameteala ce te-a cuprins iti rescrie povestea ce nu s-a sfarsit...”Il vreau inapoi!!!” strigi inciudata, desi nimeni nu te aude. Te plimbi isteric ca un leu in cusca, gesticulezi...fumezi isteric sperand ca trece...Desi obosesti, constanti ca simptomele sunt insa mai acute decat pana acum. „Am nevoie de el”, continui sa-ti spui conturandu-ti in minte imaginea drogului tau...

Nu sti insa ca doar cand deja respiratia isi pierde ritmul, pulsul isi accelereaza bataile si totul se invarte cu tine...ii intrezaresti intai timid, apoi mai pronuntat conturul?...

Ca prin farmec ferestrele se lumineaza din nou, muzica isi canta refrenul, sirul de casete portocalii se insiruie organizat jos in bara de date si un buton de cautare iti deschide portile...si google-ul ti se destainuie.

Astazi am stat o ora fara Internet...