Joc sotronul pe talerele unei balante

Joc sotronul pe talerele unei balante. Asta fac in ultimul timp...echilibristica. Acum tzup pe un taler...mai incolo tzup pe celalalt si tot asa. In tot acest timp, strang cu putere in pumni un ciob cu colturile taioase. Ochii ii am inchisi si bratele in deriva. Ma dezechilibrez constant, cad, ma ridic dar insist sa o iau de la capat.

Mi s-a spus ca scopul jocului este sa ajung sa mentin acea balanta in linie dreapta. Nu mi s-a precizat insa si ca acest lucru echivaleaza cu a incerca sa faci racul sa mearga numai inainte si varsatorul sa verse aer in loc de apa.

Fara acest mic avertisment in prealabil, eu am zis ca merita incercat.

-Deci ce trebuie sa fac?
-Sa aduci talerele acelea la acelasi nivel dand cu ciobul in ele?
-Aa, doar atat...floare la ureche...Sa o facem, zic!

Ca la orice joc, pentru inceput a trebuit sa-mi schitez o strategie. Astfel m-am apucat sa masor, sa analizez, sa disec. Obiectul studiului? Semnele, ideile, faptele, cuvintele, concluziile.

Peste semne am trecut rapid: prea multe nu au fost, deci nu mare lucru de analizat. La idei m-am impotmolit putin. Semnele au fost de vina, daca ele nu taceau, nu-mi taceau nici ideile. Am trecut inciudata la fapte si m-am izbit de cuvinte. Aveam cuvintele dar nu se potriveau cu faptele. Am constat ca niciodata cuvintele mele nu vor descrie faptele celuilalt si niciodata faptele lui nu vor descrie cuvintele mele. Am mai studiat putin ciobul din mana. „Hmm, deci de aici sunt colturile aceala taioase?” si am continuat.

Am ajuns la concluzii. Aici am obosit: prea multe care se bat cap in cap. Nici cu biciul n-am reusit sa le cumintesc si sa le fac sa stea locului. Studiul a avut de suferit si misiunea a fost compromisa.

Scoasa din tatani m-am gandit serios sa iau la bataie faptele acelea care mi-au tulburat si concluziile. Mi-am amintit insa ca nu sunt o fire violenta si am preferat sa inchid agenda.

Acum, plictisita de o strategie ce a esuat lamentabil ma plimb ca tampita de pe un taler pe altul, sperand ca la un moment dat voi gasi punctul acela de echilibru. Si nu, nu este ca atunci cand sunt in cautarea punctului Zen. Acolo lucrurile sunt mult mai simple si mai clare si cu siguranta ar fi mai usor sa construiesc un vapor intr-o sticla decat sa aduc o adiere de echilibru in situatia de fata.

Din cand in cand, ma mai trazneste cate un gand. Daca fac racul acela sa mearga numai inainte si varsatorul sa verse numai aer, imi echilibrez si balanta aceea care deja ma ameteste? N-am de unde stii si pana nu ma lamuresc clar, mai bine inchid ochii si ma las leganata de taler...

Gandesc un prezent, privesc un trecut si ma intreb cum ar suna viitorul si da, am un ciob in mana care imi provoaca rani cu colturile lui ascutite.

Un puzzle total nesatisfacator...

Intotdeauna mi-a placut sa-mi ocup timpul liber cu puzzle-uri greu de alcatuit, compuse din zeci de mii de piese. Ma intriga, ma fascineaza si ma stimuleaza. Sa gasesc combinatii posibile, mutari probabile si alipiri sigure este unul dintre hobby-urile mele preferate...

Asta pana cand cineva vine nonsalant si-mi da solutia, aratandu-mi satisfacut piesa lipsa pe care o caut eu de fapt. Atunci incep sa ma enervez. Ajung sa cred ca strategiile mele, construite cu atata migala si supuse la zeci de mii de teste au fost realmente de prisos

Cand realizezi ca si un copil de cinci ani ar gandi finalul jocului mai bine decat tine, te intrebi cum dreacu ai putut fi tu atat de proasta incat sa nu anticipezi singura miscarile??

„Daca tot vroiai sa te implici de ce nu ai facut-o de la bun inceput? Ti se pare normal sa vii acum si sa trantesti un final total plictisor de altfel? Pana la urma, daca aveam nevoie de ajutor, ti-l ceream nu? Poate ca nu vroiam sa stiu inca finalul”...

Si totusi, piesa lipsa a fost pusa, puzzle-ul a fost completat si imaginea de ansamblu a iesit la iveala. Stiu, nu e una care sa-ti placa si clar nu seamana cu cea pe care ai gandit-o tu pana nu demult. Acum, nu mai are sens sa te joci. Regulile nu mai sunt pe gustul tau si te gandesti ca este chiar patetic sa pierzi pe mutarile altuia.

-Buna ziua, as dori si eu un puzzle pentru copii cu varstele cuprinse intre 3-5 ani. Trebuie sa trec odata de pragul ala de 5 ani, dar se pare ca mai e nevoie de exercitiu. Credeti ca daca mai incerc, am sanse sa vad si eu nenorocita aia de piesa lipsa, atat de evidenta in ochii celorlalti? ...Nu de alta dar m-am cam plictisit sa fiu oarba.