Ganduri de tiramisu

Azi de dimineata m-am trezit cu o pofta cumplita de tiramisu. Atat de cumplita incat imi irita starea de reverie si ma facea sa bat din picior ca un diabetic ce a uitat sa-si administreze insulina. Evident ca in casa mea nu exista asa ceva..., tiramisu zic. E drept, aveam niste batoane de Bounty prin frigider. Dar pe acelea le pastrez pentru momente nostalgice pierdute intr-un trecut ce uita sa ramana in trecut. Nu era cazul...tiramisu presupune mult mai mult, e mai degraba o adunatura de mult mult bounty incununat cu za holi cofi. Nu stiu daca pricepe cineva ceva, dar pentru mine importanta unui tiramisu cam asa se descrie. Nu e ceva ce gasesti asa usor, cu una cu doua, credeti-ma...

Si cu toate astea, eu il vroiam. O nevoie imperioasa de tiramisu imi zapacea papilele gustative si nu ma lasa sa mai gandesc altceva. Sa mai mentionez ca luna era inca pe cer, ceasul groaznic de rautacios si pleopele mele teribil de sictirite de lumina artificiala a becului? Am incercat sa le mentionez asta papilelor, cine stie poate cedau prin simpatie...Fara rezultat. Domle, cand se obraznicesc nu te poti pune cu ele. N-au niciun scrupul si nu poti face altceva decat sa te supui cerintelor lor...

Asta am facut si eu. Am grabit pasul matinal, cu riscul de a-mi rupe gatul in 2 clante si un colt de pat, am luat-o la sanatoasa pe strazi, am intrebat concetatenii in stanga si dreapta unde pot sa gasesc acest deliciu culinar, am stat de vorba cu traficul rutier de prin Bucuresti, cine stie poate l-a zarit pe la semafoare...nimic. Am ajuns la serviciu nervozata si iritata: „Auzi domne, o cofetarie domne, o nenorocita de cofetarie sa nu fie deschisa la ora 6 dimineata!! Si ai zice ca e criza.”. Am pus 10 stiri si am fumat isteric 7 tigari pana mi-am dus la disperare colega de suferinta. Nu pricepea de ce eu nu-mi mai auzeam gandurile din cauza unui nenorocit de tiramisu. Ca atare a cedat psihic, ea, colega de suferinta, o data cu mine, m-a apucat de brat cu riscul de a mi-l smulge si m-a dus in cea mai apropiata cofetarie.

Intr-un sfarsit...l-am gasit. A fost dragoste la prima vedere schitata intr-un zambet dulce....Aruncandu-ma cu capul inainte cum imi sta in fire, am comandat impleticindu-ma de nerabdare, am iesit din magazin si am inceput sa infulec cu o multumire netarmuita...

La a doua inghititura insa m-am oprit. Ceva nu se potrivea, un gust nu se completa cu celalalt, un gand pufos...il simteam zgrunturos, in timp ce dulcele se finaliza intr-un amar fad si de nesuportat. „N-are acelasi gust...i-am spus inciudata. Nu are, nu pot sa cred!” Si chiar n-avea. Era sec si lipsit de pasiune. Era doar un tiramisu facut probabil in lehamite de o bucatareasa ce nu stie ce e aia dragoste. Am inghitit in sec, am luat o gura de cola si am aruncat prajitura...

Maine dimineata cand ceasul ala obraznic isi va muta acele spre cifra 5, papilele mele gustative iar or s-o ia razna. Asta fac de fiecare data si mai mult ca sigur vor fi nostalgice, dupa ce au incercat alt tiramisu incomplet. Ca atare ca am sa le tratez cu un Bounty...vor trebui si ele sa invete ca un tiramisu bun nu se gaseste asa orisicum, in orice cofetarie napadita de frustrarile unei bucatarese cu inima impietrita...De fapt nu se gaseste in nicio cofetarie punct, ci doar intr-o noapte tarzie ce uita ca becul de la lampa s-a ars.