Sa ma plimb printr-un supermarket sau hipermarket este una dintre placerile mele. Fie el Cora, Carrefour sau Real. Trebuie sa recunosc, Real-ul imi place cel mai mult. Programul de noapte face totul.
Intru, ma uit, rascolesc rafturi...analizez produse, citesc etichete, testez oferte si sfarsesc prin a-mi lua toate prostiile din lume. Nu ca le-as dori in mod special. Probabil, imi place doar sa le arunc in cos. Ma simt ca un copil tampit caruia mama lui i-ai dat voie sa-si ia toate bomboanele si dulciurile din lume, desi stie ca dulciurile in viitor ii vor produce carii si alte neplaceri danturii...
Imi place la nebunie sa ma invart cu acel carucior mare si greu...cu rotile descentrate de fiecare data. Ma distreaza teribil sa ma lupt cu el. Ma gandesc ca este de fapt o masina pe care o conduc eu prin multimea setata pe programul „cumparaturi”.
Si tot aici, in supermarket, ador inghesuiala, pe care de altfel o urasc in toate celalalte conditii, situatii, contexte...
Cel mai mult insa iubesc sa rad in supermarket-uri si sa simt neon-ul acela puternic cum ma orbeste. Ador sa ma aventurez in cautarea lui, atunci cand se pierde in multime, atras de stralucirea raionului hi-tech sau a celui cu mirosuri culinare ce te fac sa salivezi. Fiecare trasatura, fiecare gest, fiecare miscare, impregnate adanc in imaginatia mea ma fac sa-l regasesc de fiecare data.
Iubesc recompensa pe care o primesc cand cautarea ia sfarsit. Eu il tin strans de mana, stiind ca n-am cum sa ma pierd. Nu de alta, dar ma gandesc ca poate nu are suficient loc in imaginatie pentru niste trasaturi... gesturi... miscari...
Ma linisteste insa sporovaiala de final de printre raioane. Carucioarele intinse la coada...Piuitul codului de bara si un Bounty luat la repezeala. Iesirea si mii si mii de sacose. Si stiu ca nu-i plac sacosele...
Iubesc la nebunie supermarket-urile, v-am spus? Desi acum s-au intolit cu haine de Craciun si au uitat cojile de portocala acasa. Raioanele sunt la fel, produsele si etichetele imi vorbesc aceleasi oferte, insa caruciorul mi se pare cam greu.
- Nu vrei sa-l cari tu? Eu astept afara...simt nevoia sa fumez o tigara. M-au orbit luminile astea si aerul este irespirabil. De ce Doamne iarta-ma este atat de aglomerat??? Aaa, da...am uitat, vine Decembrie...luna mea preferata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu