Spiritul Craciunului vine cu o portocala

Astazi, in troleu, o femeie mi-a daruit Craciunul...

Foarte de dimineata, cu mult frig in suflet si cu mintea adormita, ma leganam in mersul rotiilor matinale de zi cu zi. Priveam cum de pe bocanci se prelingeau lacrimile unor pasi plini de zapada si ma gandeam ca abia astept sa mananc Panetone de Craciun. Ca multe altele, imi trezeste amintiri...

Langa mine o femeie, sa fi avut vreo 50 ani, a scos o portocala din sacosa si mi-a oferit-o. N-am cerut-o...Chiar ma gandeam ce am facut ca sa o primesc. Probabil se citea pe chipul meu pofta creata de Panetone sau mai mult ca sigur fesul si fularul meu de copil cu apa in creieri cereau o copilarie....Cine stie...

Fapt este ca a functionat....Am simtit inexplicabil cum spiritul Craciunului salasluieste inca, undeva acolo, ascuns bine printre cotloanele imaginatiei mele zapacite de atatea scenarii...Si am zambit. I-am multumit femeii respectos si am citit blandetea in chipul ei. Ma gandesc ca poate era de fapt Mos Craciun deghizat care venise sa-mi aduca papusa Barbie. Nu de alta, dar mi-am dorit-o inca din primul an in care am aflat ca exista aceasta sarbatoare...

Am cobor din troleu si m-a izbit densitatea zapezii. Pana ieri nu stiam ca este asa de multa. De fapt incercam sa gandesc ca este doar o sursa de frig pe care eu trebuia sa o ocolesc. Acum, insa...era doar alba. Alba, plina...si linistita. Suficient de linistita incat sa ma lase sa o ating cu mana, fara sa cred ca m-ar musca. Si am atins-o...am plamadit-o si am facut-o ghemotoc. Am aruncat-o fara o tinta precisa...sperand ca nu lovesc vreun trecator. Am izbucnit in ras si am marit ritmul pasilor cand a ricosat intr-un umar ce fosnea.

La serviciu m-a intampinat un coridor plin cu pungi rosii de cadou. Nu erau pentru mine, dar nici ca-mi pasa. Ei nu stiau ca eu am primit in dar o portocala...mult mai pretioasa decat un cozonac uscat si o punga de seminte.

Langa fundita mea a mai aparut si un ren si chiar un bradut...de data asta insa nu i-am mai certat. I-am spus politicos "buna ziua" si bradului din fata mea si am continuat sa zambesc. Stiti de ce? Pentru ca astazi m-a vizitat spiritul Craciunului...A venit tiptil, fara invitatie, fala sau convoi...a venit doar cu o portocala.

Stiati ca Mosu si-a uitat sacul intr-o coaja de portocala?

Reflexii de Craciun

Am un brad in fata mea... Ma priveste si imi face cu ochiul sclipocind de luminite in reflexia geamului...Astazi s-a si imbracat...Ieri era gol si cam pricajit. Acum insa o data cu viscolul de afara s-a hotarat pesemne sa puna pe el un globulet si o betala acolo. E mai de efect, pentru anotimpul care l-a nascut. Oricum, face echipa buna cu fundita ce-mi sta in cap. Acum pot spune ca sunt flancata bine in simboluri craciuniste.

Anul acesta mai mult ca niciodata, strazile, centrul, perferia, biroul, casa, magazinele... totul in jurul meu parca s-a imbolnavit de hepatita craciunista: peste tot unde intorci capul te izbesti de medicamentoase voioase cu gust de sarbatoare iernatica. Va intrebati de ce? Probabil pentru ca deabia in anul acesta am cazut de acord eu si cu imaginatia mea sa fim un soi de Grinch.

Anul trecut, cand adoram aceasta sarbatoare si o visam inca din vara, n-aveam nicio sansa sa mi se striveasca in geam o fundita sau sa mi se puna capcane cu beculete pe coridoarele ca de spital ce miros a conifere. Acum da...si ar trebui sa fie un moment de maxima bucurie. Un moment unic de exaltare in care ar trebui sa ma arunc de pe scaun si sa fac ingerasi in zapada, urland cat ma tin puterile: „Happy Christmas everybody!”

Sa binenteles ca asta si fac... Mai mult de atat, am pus tot biroul sa ma urmeze. Vedeti, d-asta iubesc eu Craciunul. Spiritul acesta minunat uneste oamenii, ii aduce impreuna intr-un gand linistit si plin de iubire si veselie, nu credeti?

Si ca bonus, va ofer si aceasta minunata piesa care m-a bantuit toata ziua. M-a gasit ce sa-i fac...Intre timp, eu ma duc sa iau un Emetiral, bradul acela inca ma fixeaza cu privirea...

Indiciile unei zile perfecte

Te trezesti la 4 dimineata...Sorbi cu nesat din cafea si descoperi ca n-are gust. Te uiti cum apa rece sloi iti produce intepaturi de nesuportat pana si in cele mai ascunse cotloane ale creierului si numarand pana la trei iti ineci chipul speriat in ea.

Acelasi lichid rece il pui ulterior pe foc pentru a te razbuna. Insa observi ca flacara n-are putere. Mananci painea prajita pe care o adorai pana nu demult si constati ca are un gust de carton care-ti strapezeste dintii.

Te impotmolesti in haine si dai sa te incurci in accesorii. Nu-ti gasesti mobilul si uiti ce numar ai pentru a te putea suna.

Resemnata, te infasori in haine groase insa primesti caldura disproportionat: intotdeauna urechile, mainile si nasul vor fi discriminate.

Treci peste si te lasi orbita de acele luminite care au impanzit orasul. Ti se strange stomacul si ochii devin aposi, dar lasi un gand venit din alta tara si alt trecut sa-si faca meandrele.

Pasesti stangaci pe asfalt si te doare de fiecare data cand te impiedici. Denivelatura aceea de sol este mascata bine de negura unei dimineti ce se vrea noapte.

Ajungi intr-un final in fata lui si tastezi mecanic pana ce degetele iti amortesc si refuza sa mai faca echipa cu tine. Totul se finalizeaza intr-un sir neinteles de caractere....intrerupt doar de o lista lunga de ferestre portocalii in care se ingramadesc task-uri high importance. In acest moment cafeaua isi cere drepturile si ti se varsa in poala. O intelegi si pe ea...pana la urma si ea trebuie sa fie high-importance!

Descoperi pe final de zi ca acea durere de cap pe care o ai de ieri nu este doar oboseala ci si un gand mult prea fitos de Maxmara. Te impaca insa aceea fundita verde din beteala strivita in geam care troneaza literalmente in capul tau.

Simti beculetele din toti brazii aliniati tantos pe coridor cum te mustra si te injura precum un Grinch care sufera de sindromul Tourette si preferi sa te retragi in coltisorul tau. Aici insa un zgomot de colind te impresoara. Nu-l poti opri. De ce? Pentru ca te doare frumusetea lui la fel cum te doare o zi de vineri pe care trebuia sa o adori.

Inchizi ochii linistita si-l astepti pe 13. Cand afara e tot noapte si cele 24 de ore isi deruleaza secundele, totul capata sens...!

Avem memorii de vanzare...cine mai doreste, cine mai pofteste!

M-am hotarat...imi vand memoria. Si nu ma refer aici la aia a PC-ului (prea mica anyway) ci la cea din cap. Gata, pana aici i-a fost. O dau, mama ei de obraznicatura ca nu se mai poate. Nu mai am trai cu ea de la o vreme. Si-a luat-o in cap si nu mai asculta de nimeni si nimic.

Dupa ce ca mi-a invadat spatiul total si irevocabil, mai e si dezordonata. Imprastie cu amintiri pe unde apuca si isi gaseste momentele cele mai proaste din zi in care sa-mi debiteze prostiile ei total ilogice si lipsite de ratiune, de altfel. Sa nu mai zic ca nu are pic de maniere si mai este si rasfatata pe deasupra. Se opreste doar cand imi anesteziez toate simturile. Cam obositor sa fac asta tot timpul, nu credeti?

Tocmai d-aia m-am hotarat sa o dau. Sa se mai descurce si altii cu ea ca eu una m-am cam saturat. Mai bine ma duc sa-mi achizitionez una noua, frumos intolita si respectoasa. Si de data asta voi citi cu atentie eticheta de pe ea. Fara nori si apa in creieri, fara timpi incurcati, fara invitatii nepoftite si usi trantite la plecare. Nu domle, daca nu scrie pe ea ca are maniere, este docila si usor de domesticit, o arunc de nu se vede.

Cum am facut si cu asta...haideti cine o vrea? O dau ieftin, jur! Se intinde doar pe trei luni, are o personalitate a dracu de incapatanata si putere sa innebuneasca orice gazda cu ceva neuroni in cap...Deci o vreti? Nu? Nimeni?...Eu totusi mai incerc...

Cine mai doreste, cine mai pofeste, avem memorii de vandut.
- Cat e doamna legatura?
- 3 lei snopul doamna. Va dau si antinevralgic la pachet? O sa aveti nevoie, va asigur. Cand va imbatati gandurile cu prostii, va ia durerea de cap!
- Cam scump, cam scump!
- Pai ce vreti doamna, e criza! Fac si eu ce pot...cand n-o sa mai am memorie cum o sa mai mananc si eu o paine, o maslina, o duda??? Aoleo, am uitat ca dau si duda...flambata daca se poate. Deci taiem duda de pe lista.

Cine mai doresteeee, cine mai poftesteee, memorii ieftine avem...

Sa scoatem pozitivul din negativ, zic!

Astazi, mai mult ca niciodata am avut revelatia faptului ca oamenii din jurul meu sunt nebuni. Dar nebuni cu acte in regula care si-ar gasi locul mai degraba intr-o camera capitonata bine in nuante de rosu turbat, decat pe langa mine in masina, pe strada, in casa, la birou etc.

Totul a pornit de la un moment tacut de aseara ce a explodat intr-o dorinta acuta de pozitivism azi-dimineata. In principiu pe ce se cladeste aceasta idee? Simplu. Mi s-a precizat ca ar fi cazul sa gandesc mai pozitiv o stire/informatie cu un caracter pronuntat negativ. De exemplu: a murit Dinica? Nu-i bai, nu trebuie sa ne intristam, ci mai degraba sa gandim pozitiv: dandu-si duhul pe paturile de spital, acesta a fost de fapt fericit. Pana la urma, a scapat de suferinta provocata de pacatosul de spital. Si mai mult ca sigur, atunci cand a venit moartea sa-l ia, au tras si o sarba impreuna, asa de bucurie si ganduri pozitive.

S-au scumpit chiriile?? Si care-i problema, ce ne pasa noua de saracii chiriasi care vor dormi in cort, pana la urma propietarii vor avea mai mult profit. Pe asta trebuie sa punem accent.

A iesit Basescu? Sa ne bucuram zic. Ma gandesc doar ce se intampla daca iesea Vadim sau Becali. Probabil explodam de atata fericire si ne duceam sa-i tinem de urat lui Dinica. Dar asa traim bine, micile detalii cotidiene cum ar fi o criza financiara sau o lipsa acuta de joburi nereusind sa ne strice voiosia.

Pornind de la aceasta idee veri priti si veri nais fondata pe indemnul de aduce si mai mult optimism in cele scrise de mine, m-am gandit sa extrapolez un pic lucrurile si sa le raportez si la my real life. Acum, doar pentru ca nu topai intr-un spital de fericire ca mor sau ca nu dorm intr-un cort neavand bani de chirie, nu inseamna ca n-am motive si eu sa fiu fericita, nu?

Nebunii de la inceput de post imi administreaza zilnic ratii de fericire si momente hedoniste...Promit sa le analizez pe fiecare in parte mai atent de acum incolo si sa le diger cu zambetul pe buze si fericire in suflet.

Intre timp, in pauza de masa, astept linistita 2012. Ete un motiv de bucurie maxima! E adevarat ca sfarsitul lumii implica un simplu gest de a muri cu toti, dar pana la urma, planeta va respira fericita ca a scapat de noi. Nu-i asa ca va bucurati si voi alaturi de ea?

Walking tall against the rain...