Pana la urma a venit si momentul asta...
S-a intrezarit intai timid...cu mici revolte si stari de stres si a continuat cu o dorinta acuta de somn si ameteala...
M-am acomodat insa cu prezenta ei si ei ii placea, doar se simtea dorita si astfel motivata. Cu timpul insa a ajuns depresiva si din ce in ce mai inversunata sa-mi faca mie zile amare...Iar acum pur si simplu ma domina si nimic mai mult. Este plictisita si sictirita sa ma tot domine dar nu se poate opri aici si asta pentru ca are un sentiment de posesie al dracu de incapatanat. Prefera in schimb sa-mi invadeze toate circumvolutiunile din sistem si sa mi-l adoarma pe termen nedefinit fara sa se caiasca in vreun fel sau altul...
Primele care au cedat au fost pleoapele. Saracele, au luptat din greu sa-si mentina o pozitie verticala...dar cand fortele nu sunt egale, sansele sunt aproape nule, nu?
Ulterior a trecut la un alt segment, semnalandu-si prezenta de data aceasta printr-un servet de bucatarie uitat de bunavoie in frigider si o scrumiera aruncata cu totul la gunoi. Si-a definitivat intentiile printr-un gust insipid de cafea si mi-a dispersat o parte din materia cenusie.
In timp, ideile mele au fost vanturate fara pic de compatimire intelectuala si gandurile, iscodite si pornite unul impotriva celuilalt. Cand mi-au sangerat si cuvintele insa, am plans. Pana la urma ce sunt eu daca le pierd si pe ele? Un contur si nimic mai mult...
Dar de ce as plange cand bateriile sunt consumate si motivatia de a mai cumpara altele, trimisa undeva in exil??...
...pana acum iubeam prezenta ei in viata mea. Imi dadea sentimentul prestigiului si al utilitatii...Acum insa doar ma oboseste...Ma oboseste oboseala si cel mai mult ma oboseste sa mai lupt cu ea. Si de ce as face-o? Oricum tot ea va castiga. Marturie sta dezechilibrul mental al cafelei mele.
Mai bine stau si astept. Astept sa vad pana unde vrea sa mearga...Si, intre timp, incerc sa ma resemnez cu gandul ca nu exista realitate atata vreme cat visez tot timpul. Dar daca ea nu ma lasa sa dorm, cum pot visa? Se pare ca o pasioneaza prea mult starile mele de insomnie si orele obraznice, pentru a-i acorda subconstientului meu un moment de reverie...
Cand oboseala iti ataca psihicul cum iti salvezi sufletul...?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu