Inlocuiesc un dinte...elimin o problema

Astazi mi s-a spart un dinte...brusc si dintr-o data...de fapt nu tot, ci doar o bucatica mica. Dar totusi, mi s-a spart un dinte si... in socul in care ma pozitionam mi-am spus imediat: „E clar, sfarsitul imi e aproape”. Evident ca m-au apucat depresiile instant si am inceput sa-mi sun toate cunostiintele care ar putea avea si cea mai vaga legatura cu minunatul domeniu numit „Stomatologie”...Cu ce m-am ales? Pai, de la sfaturi pertinente pana la pareri hilare si absurde, am reusit sa colectez 4 idei mari si late:

1. Ori ma duc de urgenta la un stomatolog si termin odata cu prostiile;
2. Ori renunt la cofi si la cola...sure... and pigs flies;
3. Ori iau o ata si o infing o data in dintele avariat, o data intr-o clanta si trag...auch;
4. Ori, astept sa mor....doh!!

Daca as alege varianta 1 as zice ca am luat o decizie matura si m-as pupa pe ambii obrajori mandra foc de intelepciunea mea. Dar, aici am avea o problema si inca una mare: URASC DENTISTII. De altfel, cred ca acesta este si unul dintre motivele pentru care au inceput sa-mi cada...nu dentistii, ci dintii. Am avut o serie de traume in copilarie care m-au determinat sa nu mai calc vreodata cu inima impacata intr-un astfel de cabinet al torturilor. Nici vesnicul „hai pisicutza ca ma opresc eu cand zici tu Auuu” nici toate bomboanele, rasfaturile si recompensele din lume nu m-ar mai determina sa ma intorc.

Daca as alege varianta a 2-a insa, ar insemna sa-mi daram toate principiile mele cofeinologice cladite cu atata migala in timp si sa ma resetez. Ar fi trist...m-as simti nevoita sa ma iau la tranta cu subconstientul si la palme cu personalitatea. Psihicul meu s-ar deregla total si as suferi un dezechilibru metal lamentabil. M-as vedea nevoita sa vizitez un cabinet psihologic si ar fi chiar dureros pe vremurile astea de criza.

In schimb, daca as alege varianta a 3-a ar insemna sa fiu pur si simplu „retard”...si chiar daca mintea mea ar prezenta aspecte caracteristice primilor trei ani din viata, sunt absolut sigura ca maturitatea dintilor mei s-ar revolta la auzul unor asemenea vesti si durerea as resimti-o tot eu.

Insa, daca as opta pentru varianta a 4-a ar trebui ori sa-mi repar dintii undeva prin 2012 (cica atunci se intampla o chestie feng-shui in masa) ori peste 60 ani (ce vreti, mintile rebele traiesc mult) ori niciodata...testand statistica probabilitatilor absurde, o caramida mi-ar cadea in cap intre timp si as muri pe loc inainte sa apuc sa-mi repar dintii.

Si pana la urma, ce as putea alege? Binenteles ca varianta pe care o urasc cel mai mult, si anume, aceea de a ma duce intr-un final la afurisitul ala de dentist. Aici, ca o mica paranteza, tin sa mentinonez ca in cugetul meu foarte simtitor in ultimul timp de altfel, am observat ca intotdeauna cand am mai multe variante de raspuns, tind sa o aleg pe aceea care imi displace mie cel mai mult....Ca atare, cu un „Bla” serios in varful buzelor inchei aceasta paranteza si imi definitivez pozitia: da, ma duc cu stres, dureri si bombaneli la un dentist sa-mi inlocuiesc odata dintele ala afurisit cu unul nou...

Si ca un scurt PS tin sa ma mentionez ca, in ultimul timp, behind me, se tot inlocuiesc diverse chestii cum ar fi masini uzate cu unele noi si frumoase, servicii proaste cu proiecte de viitor, chestii trecute si ingropate cu feeling-uri de moment si alte dude. Pai daca asa stau lucrurile si tot omu se pune pe inlocuit, de ce sa nu o fac si eu? Pana la urma, totul tine de comfort, nu?