In seara asta m-am hotarat sa-mi fie dor...si nu de ganduri, nici idei sau cuvinte ci de obiecte, imagini si vederi de ansamblu...Care este ordinea lor, nici eu n-o stiu...sunt prea multe. Tot ce am inteles insa este ca vor cu tot dinadinsul sa-mi tulbure gandurile, ideile si implicit cuvintele. Astfel ca, astazi prefer sa fiu slaba si sa ma las in voia lor...
Deci, de ce imi este mie dor acum? De multe...dar am sa incerc totusi sa sintetizez doar cateva...
Imi e dor de o cafea varsata pe un pulover de lana, blugi si implicit un scaun din dreapta...o privire infuriata si o tapitarie stricata.
Imi e dor de opriri dese in benzinarii si ravasitul unor rafturi cu CD-uri...Oldies-ul a castigat intotdeauna precum si revistele Glamour recitate intr-o serie de drifturi periculoase si un soare orbitor.
Imi e dor de hartile mult prea complexe pentru o minte ce a terminat Filologia...totusi sa urmaresti cu degetelul aceea linie serpuita este o problema complicata pentru o umanista.
Imi e dor de o sampanie pentru cei ce conduc, pahare cu Tweety, o briosa si nasul rosu al lui Rudolph.
Imi e dor de frig...si nu de cel de acum, mult prea apatic si anost...ci de acel frig care desi il simti pana in maduva oaselor iti face bine, atata vreme cat stii ca ai pe tine o patura ce lasa scame rosii pe haine.
Imi e dor de un ren imbracat „cool” cu inscriptii copilaroase pe t-shirt si de sarmale si haribo pe care acum sigur le-as manca si la 1 noaptea fara teama ca imi stric schadule-ul meu ce implica ore fixe.
Imi e dor de un zambet...de fapt de mai multe si mai ales de acelea perfecte ce transmit cuvinte si idei.
Imi e dor de beculete, miros de brad, cadouri si Craciun...si imi e dor sa-mi doresc Craciunul.
Imi e dor de munti si dealuri, soare si semne rutiere greu de descifrat si de scotocitul de maruntis prin buzunare in fata unei bariere stricte in reguli.
Imi e dor de un joc de cuvinte, play-ul unui casetofon si niste sandvisuri straine...si mai ales de Speed si flick-flack-urile de rigoare...de canalele inundate de apa si detaliile arhitectonice de pe niste ziduri vechi...o fortareata si un castel cu nume pretentios, galerii si magazine fitoase.
Si imi e dor de urmele lasate de tocurile cui pe o patura de zapada neinvitata, de un ceas tarziu, felinarul cald al fumatorilor, un zgomot festiv si mult confetti...
Si poate de un pilot, un copilot si un drum...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu