Cu castile bine infipte in urechi, muzica data la maxim si bocancii pregatiti pentu cele mai grave consecinte ale interperiilor de afara am pornit-o la pas marunt pe aceeasi strada atat de cunoscuta mie.
Nimic deosebit pana aici: acelasi asfalt umezit, aceeasi murdarie a zapezii abandonate care viseaza la un detergent mai bun.
Ce m-a socat insa au fost carutele...dap, azi, in loc de marci futuriste pe patru roti, am vazut numai carute...unele dintre ele schiopatau, altele bolboroseau de prea multe roti si multe dintre ele se prezentau pur si simplu cu dotarea din fabrica.
In tot acest peisaj rural, mi s-a parut firesc sa ma inclin respectos in fata celor prefabricate si sa plang alaturi de cele cu prea putine roti ce isi schipatau tragic existenta. Mi-am zis insa sa stau de vorba si cu rotiile in plus care nu-si gaseau locul intre cele patru puncte.
Dubios, dar ele mi s-au parut cele mai volubile si pline de viata. In timp ce fabricatele si cele triste nu-si complicau existenta gandind doar in termeni uzuali de resemnare, cele care se simteau in plus, visau zambind.
Le-am intrebat de unde atata fericire pe capul lor si ce e cu zambetul acela tamp si perplex. Mi-au raspuns parca minunandu-se ca intreb: nu e fericire, ci pur si simplu acea satisfactie ca nu esti divizat in patru puncte.
„Si totusi isi gsesc locul??”, m-am intrebat eu...Nici ele nu stiu, cu atat mai putin eu. Un lucru este cert insa: m-au asigurat ca nu vor inceta sa caute acea roata lipsa pe care sa o inlocuiasca. Si cand te gandesti ca ar putea lua simplu o caruta direct din fabrica...ce gaste!
Intr-o zi indragostita ca aceasta toate carutele ies sa se mandreasca cu atelajul lor...cele mai multe schipateaza si sunt amare, unele, in patru roti iti rad in fata de ingamfare, in timp ce acelea in plus viseaza la o caruta deja completa care se flateaza....
Insist totusi sa se revina la masini...niciodata acele jenti cromate nu vor lasa loc de o a cincea roata la caruta, mai ales intr-o zi ca aceasta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu