Un cuvant are mai multe intelesuri...o expresie a fetei poate exprima trairi paradoxale, in timp ce un gest sau o actiune invart cheia unui motor ale carui functii se poate sa le stii sau nu. Incertitudinea, iti zici, cand plenitudinea gandurilor tale alege sa taca...O scuza de bun simt si totusi constiinta ta se rupe in viziuni lipsite de curaj...
„Binenteles ca nu sunt lasa”, iti zici tu inciudata. „Sa va explic...incertitudinea este de vina pentru obsesia mea de a lua lucrurile simple, la modul complicat, nu a mea!”
Niciodata nu poti vedea albul sau negru ca pe un simplu alb sau negru. Taci nu din cauza temerilor, ci pur si simplu pentru ca a ta culoare trebuie sa fie ajutata constant de alte nuante, fie ele vii sau inchise, vesele, sau triste, asociate sau singure...depinde de starea pe care o ai.
Pentru tine, a intelege contextul unui alb sau negru presupune un joc cu paleta pictorului: hmm, sa vedem, ce culori complementare alegem azi pentru a descrie ceea ce de altfel este evident. Pentru tot ceilalti monocromi, pensula ar schita o situatie alba sau una neagra...nimic mai mult... dar tu??
Tu in schimb, incepi sa-ti pui intrebari...Iubesti interogatia, adori acel semn al intrebarii, acel bastonas perfect rotunjit cu un punct sexy sub el. Si de aici un sir lung de intrebari iti fugaresc bietele idei din cap ca intr-un meci de kick-boxing nearbitrat. Pana te decizi sa le salvezi si le prinzi bine cu un fir... dar nu poate fi orice fel de fir...Nu. Se accepta doar acela despicat in alte 14, fire care descriu cate o nuanta a acelui alb si a acelui negru, nuante care, de altfel nu pot fi repetitive. Si unde ajungi? La incertitudine probabil: „Ce sa fie oare acel gest, acel cuvant, acea expresie? Ce culoare, ce nuante si de cate fire am nevoie pentru a-l deslusi?” Pur si simplu nu realizezi ca acei termeni incerti, ganduri prea colorate si fire prea uzate nu te vor ajuta sa tesi rezolvarea puzzle-ului...
Si daca alegeam sa nu tac? Pana la urma, iubesc intrebarile, de ce nu pot sa si raspund la ele?
UOF...Incertitudinea ar fi trebuit sa fie deja ca o a doua noastra mama. E normal sa ai incertitudini, e normal sa despici firul in 14, e normal sa ai frici si dorinte, regrete si sperante... spune si tu acum: crezi ca viata ar mai fi interesanta fara toate astea?
RăspundețiȘtergereDupa cum ti-am mai spus, bucura-te cand un lucru se intampla, nu mai regreta ce nu s-a petrecut ;)
si maine despicam un fir impreuna, adica in 28... sa vedem ce nuante ii mai gasesti... :P