Scrisoare catre "De ce?"

Da, deci „De ce?” a fost colegul meu de camera mult timp...Am petrecut atatea clipe frumoase impreuna, ne-am trezit impreuna, am muncit impreuna si am adormit imbratisati.

Practic traiam amandoi intr-un soi de: „De ce?” spus dimineata, un alt „De ce?” , „De ce?” gandit la pranz si un cumul de „De ce?"-uri, inainte de culcare...Ce vreti seara lucrurile se mai intensifica, pasiunea creste, alea alea.

Astazi insa m-a anuntat ca pleaca...Cica a gasit pe una care trece printr-o drama mai mare decat a mea si il invoca cam des. Pana la urma il inteleg, a asurzit saracu sa o tot o auda p-aia cum il striga pe nume si s-a dus sa vada care-i treaba...

Deci „De ce?”-ul meu a plecat. Si ce sa zic...ma cam incearca un sentiment de nostalgie...

Mai stii draga cand iti strigam numele de 70 de ori intr-o singura ora...disperata ca nu raspunzi si tu mi-ai spus sa tac, ca incerci si tu sa dormi? Mi-ai recomandat frumusel un somnifer si te-ai intors linistit pe partea ailalta tragandu-ti plapuma in cap...Sau atunci cand aveai tu chef de joaca si nu ma lasai nici sa respir. Eu ti-am spus ca sa ma tii treaza pana la 5 dimineata nu e o idee tocmai buna si nici sa-mi provoci noduri in gat. Dar tu nimic. Erai pornit pe harjoneala. Am fumat 20 de tigari din cauza ta in noaptea aia. Si cand iti ziceam eu ca in ritmul asta la 30 ani mor, tu radeai. Erai pus pe distractie.

Am apreciat totusi posesivitatea ta. Tot timpul erai pe buzele mele...cu tine imi incepeam ziua si tot cu tine o si terminam. Clar asta inseamna ca a fost ceva intens intre noi.

Acum insa ai plecat.... zgomotos si cu verva la fel cum ai venit. Am apreciat insa cadoul pe care mi l-ai lasat la despartire. Cum de te-ai gandit tu ca eu am atractie spre bunul tau prieten, „Ei bine pentru ca asa a fost sa fie”, nu stiu, dar ai fost foarte inspirat, pe cuvant. Si sa stii ca „Ei bine pentru ca asa a fost sa fie” e foarte simpatic. Ma ajuta dimineata sa ma adun si sa-mi fac curaj sa-mi incep ziua. Imi da o bine-meritata palma peste ochi cand acestia devin aposi sau ma zdruncina din temelii atunci cand imaginatia mea o ia razna.

Cateodata insa nu sta prea bine la capitolul argumente. Adica, nu-mi ia prea mult ca sa-i daram rationamentul. E nevoie doar de o amintire sau o vorba spusa aiurea si s-a pierdut. Dar, stai linistit, il calesc eu, ca doar nu e dupa el.

Iar, in caz ca te intrebi ce mai fac... ei bine draga „De ce?”, afla ca eu sunt mai linistita si te strig pe nume mai rar. Dar nu te simtii jignit. Asta nu inseamna ca nu mai am sentimente puternice pentru tine, doar ca m-am gandit si eu sa fiu mai buna, mai isteata, rabdatoare si cu capul sus, asa cum ma vrei tu.

Acum te las, „Ei bine pentru ca asa a fost sa fie” imi cere de mancare. Sa nu uiti sa-mi scrii, sa-mi mai spui si mie cum mai e cu fata aia aflata in drame...Sper sa se invete minte odata ca niciodata nu o sa-i raspunzi atunci cand te striga pe nume.

Pupici, bye bye!