Astazi, undeva intre universitate si unirii, m-am regasit

Astazi am simtit nevoia sa ma plimb fara scop si fara tinta...Astfel a venit gorjului...politehnica...universitate, unirii si intr-un final troleul...Cred ca a fost cel mai lung drum de-al meu din militari pana in berceni. Drum pe care de altfel, il fac destul de repede in doar 40 minute.

Acum insa aveam nevoie de aer...de soare...de un drum fara tinta. Si nu vreti sa stiti cat de bine iti poate face o plimbare fara un scop precis. Pur si simplu sa mergi...inainte si numai inainte fara sa te uiti inapoi. Sa intalnesti locuri care iti trazesc amintiri si sa intrezaresti personaje noi pe stradute gandite de tine in cu totul alt mod cu ceva timp in urma.

Si cred ca fiecare centrimetru de asfalt intalnit azi in drum mi-a trezit amintiri...sa fi fost probabil si doar o consecinta logica a faptului ca locuiesc de atata timp in Bucuresti...

Nu stiu... cert este insa ca astazi, pentru prima oara dupa atat de mult timp, am putut sa vad drumul Lipscanilor fara sa simt un gol in stomac si sa gandesc statuia lui Mihai Viteazu de la universitate fara sa ma doara imaginea altcuiva stand pe banca din fata, fara costum si fara un zambet cald de data aceasta.

Sa fi fost de la soare...de la timpul cald si primitor de pe alei...sau de la sticla de cola din mana mea si tigara fumata triumfator...nu stiu...Fapt e ca de data asta am zambit mergand aiurea pe strazi...si fara muzica. Castile mele au fost rapite cu ceva timp in urma si acum salasluiesc incurcate undeva pe taramuri necunoscute lor.

Iar, pe drumul meu am vazut foarte multi indragostiti...atat de multi incat in mod normal pana acum as fi strigat in gura mare: Get a fuckin room or somethnig...orice numai incetati drq odata!!!"...Acum insa, nu cereau mustruluiala, ci mai degraba admiratie. Erau fericiti, indragostiti si veseli si vroiau sa fie aclamati. Si asta am facut si eu. Le-am zambit, i-am aplaudat si am pus stop in imaginatie celebrei fraze: „Blaaa..., oare ei nu s-au prins pana acum ca nimic nu e durata si ca la un moment dat totul se termina, unul pleaca, altul sufera si asa mai departe?...Niste naivi, ar trebui sa-si cruteze de pe acum suferinta pana nu va fi prea tarziu!” Am preferat sa zic in schimb: „Bucurati-va de orice moment si traiti clipa la intensitate maxima...chiar merita, indiferent de ce vine dupa”

De ce toate astea? Nu stiu...probabil pentru ca astazi am fost doar fericita...fericita si vesela dupa atat de mult timp. Motivul fericirii mele inca nu-l stiu...probabil pentru ca am gasit un raspuns pe care il cautam demult...sau poate pentru ca cineva mi-a dat o palma zdravana de trezire exact atunci cand o luasem razna. Nu stiu...cert este ca imi e bine si ma bucur atat de mult pentru starea asta. O cautam de atata timp si chiar nu credeam ca am sa o mai recuperez vreodata...

Acum am impresia ca pot face orice, ca pot fi eu insami fara sa ma mai simt prost sau penibil...fara sa-mi mai pese si fara sa ma mai doara.

Da, am gresit si da am facut multe tampenii...insa, desi stiu ca nimic nu mai poate fi indreptat, tot pot sa ma bucur pentru ce a fost. Nu judec si asta pentru ca si daca face-o, tot n-as schimba faptele...Iar, cand vine vorba de critici, de acum incolo prefer sa le las pe mana celorlalti...or sa stie ei ce sa faca cu ele.

Eu, astazi, undeva intre universitate si unirii, m-am regasit...si a fost atat de placut...