Era frumos afara. O rasuflare adanca aducea cu ea un gand impregnat de racoarea si proaspatul unei inserari...Tocmai petrecusem cateva ore placute alaturi de cineva drag intr-un loc impanzit de amintiri si zugravit in imagini.
Ma indreptam spre casa pe acelasi drum pe care n-am cum sa-l uit. Nu de alta, dar l-am facut de atatea ori razand, plangand, ascultand muzica, gandind, dorind sa nu gandesc, visand sau pasind prin realitate. Acelasi drum, scurs de fiecare data la fel, si de atatea ori altfel.
Si cum paseam eu spre aceleasi idealuri, gandind acelasi ganduri, am vazut un caine. Unul de rasa....dar unul pierdut. Isi facea loc printre cupluri, printre familii, carucioare cu prunci, indivizi seci ce se multumesc cu o masa calda si femei ce viseaza la o masa rece si un sentiment viu.
Si cum paseam eu agale, gandindu-ma la nimic si visand nimicul am ramas cu ochii pironiti la acel caine. Nu vroia nimic, decat probabil un minut de atentie, o clipa de alintare, o fractiune de iubire...S-a uitat la mine privind intr-o parte, intrebandu-ma: "Ai ceva de spus? Zii acum, nu te mai uita in jur, ci doar spune ceva...orice care sa implice un os, o jucarie care sa ma bucure si pe mine".
N-am un os... si nici macar o jucarie desi iubesc jocul cu focul. Si probabil niciodata nu o sa-mi gasesc locul printre multimea impanzita de carucioare, familii fericite cu gand de supermarket si vis de apartamente ce stau sa rasara si garsionere ce stau sa se darame.
Stiu insa atat: ca un caine pierdut poate primi un minut de iubire ce-i recunoaste rasa si un gand batut pe un drum batatorit de sentimente poate fi impartasit aici. Lectura placuta!
bine ai venit!
RăspundețiȘtergere